Un rond sever

Poate că n-ar fi tocmai greu să facă cineva de gardă. La urma urmei, în 24 de ore cât ai slujbă, tot poți dormi 12, dacă știi cum să rânduiești treaba. Aceea ce însă e foarte greu este să fii de gardă când e de rond Moș Teacă. 

A avea pe Moș Teacă de rond este a te aștepta să fii trezit de patruzeci de ori pe noapte în strigătele santinelei și a ști că ți se va trece pe raport „rău”. De aceea, orice sergent sau căprar când intră de gardă are grija de a cerceta la comenduire dacă nu cumva e rândul lui Moș Teacă. Ceilalți ofițeri mai fac rondul de-a scăpării: vin o dată în 24 de ceasuri, nu te inspectează cu de-amanuntul, îți trec în raport „bine” și pleacă pe aici încolo. Ba alții trimit de acasă să le dai raportul, ți-l iscălesc și apoi... poți dormi în tihnă.

Într-o zi, pe vremea când rondul nu umbla cu velocipedul, sergentul Tufescu din artilerie era de jurnă la arestul preventiv. După toate cercetările, nu era Moș Teacă de rond. Atunci, firește, șeful de post era asigurat.

Pe la ceasurile șapte seara, vine un prieten, sergent de linie.

— Bonsar, cum petreci?

Și vine vorba despre un chef care nu s-ar putea organiza nicăieri așa de bine ca la arestul preventiv.

— Ei, de ce?

— Să vezi, camarade, zice cel din linie. Într-o vreme eu făceam foarte des de gardă aici pentru că aflasem meșteșuguri multe. Aici sunt arestate o mulțime de femei, care atâta așteaptă, să petreacă și ele o seară. Dacă vrei, trimitem să ne aducă vin și o facem lată pân’'la ziuă.

— Nu pentru ca să te tratez cu refuz, da n-am parale. Taman mâine luăm solda.

— Îmi pare rău, camarade. Cum te văz eu, ești răcan! Iantreabă pă deșca. Să-ți spuie bibicu!... Ai văzut ce-i alături?

— Unde?

— În curtea de alături.

— Nu, n-am văzut nimica.

— Apăi ce fel de șef de post ești? Alături e un depozit de vinuri și butoaiele sunt în curte. Le face de planton Dumnezeu. Noi, ca niște oameni deștepți, scoatem o scândură de la gard, trimitem doi soldați cu hârdău, scoate cepu și... ai vin să-mbeți tot reghimentul.

— Ce spui?!

— Parol!

Peste două minute, hârdăul era găsit, scândura de la gard scoasă, vinul adus și sergenții intrați în „camera femeilor”.

Se-ncepu cheful. Cel de linie bea ca dintr-al statului, iar șeful de post, ca un adevărat artilerist, ar fi fost în stare să sugă zecebaterii. Cât pentru femei, vorba camaradului, ele atâta așteptau.

***

Să tot fi fost miezul nopții, ora crimelor și a misterelor, când umbra rondului se arată-n fața santinelei adormite:

— Bravo, sergent!

— Era glasul lui Moș Teacă, al lui Moș Teacă, rondul cel neprevăzut și care-nlocuia pe un alt căpitan.

Moș Teacă trecuse neobservat printre santinele, pentru că ele imitaseră operația hârdăului săvârșită de șeful de post.

Un moment, sergentului era să-i vină rău, dar tăria vinului era mai mare decât a disciplinei.

— He, he! strigă șeful de post. Don căpitan Teacă! Bine-ai venit sănătos! Ce vânt?...

— Nu vorbi, sergent!

— Ei, lasă-mă dracului! Faci pă ticălos acuma... Parcă ce? Pent’ că ești căpitan? Mai bine vino-ncoace cu noi.

— Zău așa! strigară și cele două fete arestate, și veniră de se agățară de gâtul lui Moș Teacă.

***

Nici până-n ziua de azi nu s-a cunoscut urmarea. Un singur lucru s-a aflat: a doua zi de dimineață păzitorii țivili ai arestului au găsit în camera femeilor un tablou înfiorător: sergentul de linie dormea lungit pe scânduri, una din femei dormea cu un chipiu de căpitan pe cap, cealaltă, încinsă cu sabia, iar șeful de post dormea ținând în brațe pe energicul căpitan Moș Teacă. Cum de nu s-a aflat asta la comenduire, habar n-am!