Don Bizeț

Pauză. Se aude din culise cântând.

Și findcă-că 

Pentru-că 

Te am iubit,

Dorule iha-ha,

Tocmai din 

Karlăsbad 

Am sosit, —

Dorule iha-ha!

DON BIZEȚ (intră-n scenă. Este îmbrăcat în frac peste cămașă țărănească cusută cu arnici roșu. Joben în cap. În picioare ciorapi. Bastonul pe umăr, ghetele atârnate de capătul bastonului. În cealaltă mână o boccea. Pune bocceaua jos și scoate un evantai): Afurisit tramcal! De-acum-ncolo, să știți că mă dau la uluciupet! Închipuiți-vă ce mi se-ntâmplă:

Eram sănătos-zdravăn, cum mă știți: mâncam la fitece masă o schimbea, o tuslama dă burtă, o ciorbă dă cap-dă pui-dă miel-dă oaie, o iahnie de mânătărci, o jigodie dă berbec bătut, — când… ce să vezi? Mai mulți preteni îmi vâră-n cap că am tignafes și că trebuie să mă caut.

C-o fi, c-o păți, că-i sucită, că-i învârtită, — nu și nu că să plec la Karlăsbad!

Eu, ca ăla, nici pe ici nu-mi trecea că e la mijloc un ce deplumatic. Mi-am luat geamantanu (arată bocceaua) și am plecat-o, — n-aș mai fi apucat să plec!

Poftim: om bun-zdravăn, să te duci să mănânci broaște la Karlăsbad!

Ce gândiți că mi-a tras sufletul?

M-a puseră la ștrudăl, domle, până mi-a ieșit sufletu!

Noroc că tot ei s-a căitără! (țanțoș) A văzutără că nu merge fără mine. Unu e Tom Bizeț, săracu!

M-am pomenit că-mi bate o depeșe, precum că „vino-ndată că ne prăpădim!” (Satisfăcut) Adică ce credea dumnealor? Că merge fără Bizeț? Eu sunt sufletu lor!

Sunt danțmaistru dă douăzeci dă ani. Am început cu arfonistele la Franzelaru și n-a fost complect fără mine. Eram, ce-i drept, și mai lejer în tinerețe! Acuma zice că e o matmazelă de n-o poate ichilimbrà nici un danțmaistru, și și-a adusără aminte dă mine iar! Am plecat din Karlăsbad, — și iată-mă-s la post. Mai cu tramcalu, mai pă jos, mai încălțat, mai dăscălțat, am sosit la țanc. (Uitându-se prin împrejur.) Da’ nu văd matmazela.

Apare Baletista. Ea vine ca o apariție. În mână ține un gaz. Face grații în fața lui Don Bizeț și se oprește.

DON BIZEȚ (transportat, cade-n genunchi și își împreună mâinile): O!!! (Cântă cu transport și ca gorgoane:)

Când îți văd gâtu spălat 

Și mărgeanu răvărsatu,

M-aș băga la tine-argat, of!

BALETISTA (se apropie de Don Bizeț, îl înfășoară-n gaz, pe când Bizeț, zdrobit, se lasă-nvins): Omphale și Hercul! (Cântă pe aria Les plumes de paon:)

Iubitul „meu” Bizeț,

Danțmaistrul meu isteț,

Ah, ah!

Ah, ah!

Danțmaistrul meu isteț! 

Tu vii din Karlăsbad,

Iubite camarad,

Ah, ah!

Ah, ah!

Dar eu o să te rad!

În mintea ta socoți 

Să mă echilibrezi,

Dar te desfid să poți

Să mă echilibrezi

Ah, ah!

Ah, ah!

Prea tare, zău, te crezi!

DON BIZEȚ (care a urmărit cu gesturi din ochi și din toată figura cântecul Baletistei, o imploră): Matmazel! Oricine ai fi, dă-mi voie să te, ichilimbrez!

BALETISTA: Toată viața mi s-a spus că sunt dezechilibrată. Dar uite, vina nu e a mea. Vina este că niciodată n-am încăput pe mâini bune. Acuma aud că mi-aduce un echilibrator de la Karlsbad…

DON BIZEȚ (mândru): Eu sunt ăla!

BALETISTA: De călcat, calc bine; numai se pretinde că nu merg prea în tact. Ce zici dumneata, domnule danțmaistru?

DON BIZEȚ: Eu zic să încercăm. (Către orchestră:) Domnule țapălmaistru, te rog, un cadepatru. (Orchestra cântă pas-de-quatre. Baletista pornește, iar Don Bizeț îi ține tactul.) Zzz! Zzz! Zzz! Și-nc-odată iar așa! (Figura a doua. Don Bizeț, grațios ca ursul pe ploaie, ia pe Baletistă de mână și dansează cu ea.)

BALETISTA (smuncindu-se): Asta o pas-de-quatre, omule? Parcă suntem la complect!

DON BIZEȚ: Îmi pare rău de afront! Eu am învățat să joc la șalon, nu glumă. Cumătru Niță Abondans are al treilea șalon din București.

BALETISTA: O fi; dar eu nu mă „ichilimbrez” cu oricine. Danț-maisteru ca dumneata… berechet!

DON BIZEȚ: Cer cuvântu’, madam, dacă e vorba pă aia. Apăi astea sântără danțuri? Eu știu danțuri patrrriotice, nu fleacuri d-alea. Vrei să te fac un ceardaș acuma? (Orchestra cântă ceardașul. Don Bizeț îl joacă cu frenezie. La urmă ia de mijloc pe Baletistă și, într-un vârtej, ies din scenă.)