SCENA I

Scena reprezintă o sală de birt, mese învelite cu fete albe; clienți pe ici, pe colo.

Intră Bursuc șchiopătând, plin de noroi și sprijinit de FORFECARU:

BURSUC: Vai de mine! Ufff!... Cum îți spuneam, dau să trec Calea Victoriei în fața Teatrului, când ce să vezi? Un biciclist venea ca fulgerul și ha, ha, ha, să calce o birjă; birjarul se ferește și cârmește spre mine, eu de acolo: pardon! bagă de seamă! dar oiștea mă ia în primire, mă împinge și cad pe spate. Întind mâinile să mă sprijin și apuc ceva: era rochia unei dame care cade bâldâbâc, peste mine, pardon. Deschid ochii și văz realitatea îngrozitoare: sub mine un băltoacă de noroi și d-asupra mea o damă bătrână. În sfârșit… vii d-ta, îmi dai mâna, mă ridic și… poftim! (Se uită la noroiul de pe haine.)

FORFECARU: Înțeleg, înțeleg, nu sunteți obișnuit cu pavagiul de lemn.

BURSUC: Pavagiu de lemn!… Daca-i umbla mult pe el rămâi și cu picioarele de lemn. De, eu ca ăla strein…

UN AGENT (sărind de la o masă și apucând pe Bursuc de guler): Dacă ești strein în numele Constituției (îi arată un baston) urmează-mă.

BURSUC (înmărmurit): Ce ți-e, omule?…

FORFECARU: Ești nebun!… Ce te-a găsit?…

UN AGENT: Sunt agent al serviciului de siguranță!…

BURSUC (încheindu-se la palton, aparte): Atunci să ne păzim buzunarele… pardon.

UN AGENT: Și avem ordin să arestăm pe toți străinii suspecți.

BURSUC: Bine, bre omule, dar eu sunt român.

UN AGENT: Mofturi!… Te-am auzit când ai spus că ești străin.

FORFECARU: Adică nu e din București!

UN AGENT: Da de unde vine?

BURSUC: Vin cu trenul de la Caracal…

UN AGENT: Tocmai!… Județul cu răscoalele! D-ta ești soțialistru!

BURSUC: Ce soțialist, măi omule!… Am fost numai în alianță la alegeri. Eu sunt Tasache Bursuc senator guvernamental… Pardon.

UN AGENT (smerit): D-voastră d. Bursuc?… Mă scuzați!… Vă rog să mă iertați?!… Dacă sunteți senator guvernamental, să avem pardon. (Salută și iese).

BURSUC: Ciudat oraș! Ca român poți fi expulzat oricând și numai ca guvernamental, pardon, poți să rămâi!… Dar, apropos, domnule, să-ți mulțumesc. (Întinde mâna lui Forfecaru). Dacă nu veneai d-ta să mă ridici repede era cât p-aci să mă calce trăsurile.

FORFECARU: Oh! Nu-i nimic!… Un serviciu fără nicio importanță, d-le Bursuc… Ah! care va să zică sunteți d. Bursuc ales alaltăieri senator în Pumnești?...

BURSUC: Tocmai.

FORFECARU: Cu toate astea, vă știam disident.

BURSUC: Adică iepure de două hotare… Am căzut și eu la tratative cu prefectul.

FORFECARU: Și la Pumnești se fac tratative?…

BURSUC: Ba încă cum!… Ursul mai joacă și de nevoie.

FORFECARU: Înțeleg!… Presiunile, amenințările!…

BURSUC: Adică îți aplică proverbu’ ăluia… zii pe nume: „Pe cine nu-l convingi, scoate-l la covrigi!…”

FORFECARU: Iar dizidenții ce zic?

BURSUC: Dizidenții… pardon… Păi dizidenții nu au vreme să vorbească fiindcă trebuie să doarmă. Dar s-o lăsăm focului de politică. Eu aș vrea să petrec, să cunosc capitala, să profit, înțelegi d-ta, că nevasta e acasă.

FORFECARU: Dacă voiți vă pot servi eu de cicerone. În calitatea mea de reporter la ziarul Tîrbaca, am liberă intrare pretutindeni, vă pot arăta tot ce este mai interesant, oamenii și femeile zilei, distracțiile, curiozitățile…

BURSUC: Panorama…

FORFECARU: Tot, tot, tot. Și pentru a începe, să ne instalăm aci, fiindcă în birtul acesta defilează o parte a Bucureștilor originali.

BURSUC: Fă din mine ce vrei, iubitule. (Iau loc la o masă).