SCENA II

Cei de sus, Bibăneanu și o doamnă.

BIBĂNEANU (arătând o masă): Să stăm aici, ma chère.

DOAMNA (privindu-l galeș): Unde vrei tu, chèri.

BIBĂNEANU (întinzând mâna): Apropos, ma chère… portmoneul… ai uitat.

DOAMNA: Lasă chèri, că plătesc eu.

BIBĂNEANU: Jamais de la vie! N-aș primi niciodată! Tu comprends, în fața lumii! (Ia portmoneul pe care-l trece d-na)

BURSUC: Chelner! Un pește I… pardon!

BIBĂNEANU: AI!… Ce-a zis

BURSUC (lui Forfecaru): Cine e familia de alături?

FORFECARU: Familia fin-de-siecle.

BURSUC: Cum îi ziseși?

FORFECARU: Familia fin-de-siecle a căreia condițiune esențială este ca bărbatul să fie sărac și tânăr, iar femeia bogată și…

BURSUC: Bătrână, pardon!… zi de!

FORFECARU: Pardon, în București nu mai sunt femei bătrâne.

BIBĂNEANU (doamnei): Crede-mă, ma chère, că înnot în toate fericirile.

DOAMNA: Ah! chèri, când lipsești de lângă mine numai o oră, te caut pește tot locul. Mi-aduc aminte când ai plecat la Buda-pește…

BIBĂNEANU: Dar eu! La Buda nu eram de loc în apele mele.

FORFECARU: Se vede că domnului nu-i place apa de Buda.

BIBĂNEANU: Tiens, amicul Forfecaru!... Apropos, am nuvele de acasă. Alaltăieri am fost în județul tău. 

FORFECARU: În care plasă?

BIBĂNEANU (schimbând vorba): Chelner!

CHELNĂRUL: Domnul poftește vin?

BIBĂNEANU: Nu trebuie. Am apă… ăsta e elementul meu.