SCENA III
Doctorul Pescatore, are o mulțime de pești atârnați pe corp.
D-RUL PESCADORE:
Cuplete pe aria „Au bal du commandant”
În bălți în Dobrogea e-o comoară
Pescărie infinită,
Când o văd mintea mi se-nfioară,
Îmi simt inima răpită.
Ah! ce mai cegi și ce șalăi,
Ce caracudă ce baboi,
Ah! ce mai știucă
Dorul m-apucă.
Ah! ce mai icre de morun
Aș sta o viață să le-adun,
În plas-aș sta un veac.
Zău nu sunt fleac!
Pescăria-i o artă subtilă,
Meserie lucrativă,
Când al undița fină, abilă
Și nu ai sufletu-n potrivă.
Ah! ce mai cegi, ce somni, ce lini,
Ce mai balene, ce delfini,
Ce caracudă,
Gura-mi se udă.
Ah! ce mai icre mici de crap,
Ași da o viață să le pap.
Vivat undița mea,
Halal de ea!
Da doamnelor și domnilor eu sunt celebrul Dr. Pescatore care am mers cu studiul pescăriei până în fundul lucrurilor…
FORFECARU: Și al lacurilor!
D-RUL PESCATORE: Am ajuns la un așa grad de experiență încât, de departe, dacă văd un pește îl și cunosc.
BIBĂNEANU (își ascunde fața după ziar): Hâm! Hâm!
BURSUC: Dați-mi voie!
D-RUL PESCATORE: Vă rog!…
BURSUC: Ați putea să-mi spuneți și mie cam ce reforme ați făcut în pescărie?…
D-RUL PESCATORE: Numaidecât. Întâia reformă: am înmulțit peștii în așa grad încât acuma îl puteți găsi în orice birt.
BIBĂNEANU (de după gazetă): Hâm! Hâm!
D-RUL PESCATORE: A doua reformă: Am luat măsuri ca pescarii să fie înlocuiți cu pescărițe.
FORFECARUL: De ce?…
D-RUL PESCATORE: Fiindcă din cea măi înapoiată antichitate este știut că peștii sunt atrași de femei.
BIBĂNEANU (bate în masă): Chelner! Țal că plec! (Se scoală și iese cu d-na.)
D-RUL PESCATORE: Și acuma o să-mi dați voie să mă retrag. (Iese.)
