II

Această nouă stăpânire, care începea printr-un așa de sângeros ospăț de frați, fu primită de osmanlâi cu o tristă presimțire. Niciodată pân-atunci împărăția otomană nu se aflase în așa cumpănă de pieire. Oștirile din Constantinopol, nemulțumite că sultanul fără știrea lor s-a urcat pe tron, îl primiră cu o răscoală înfricoșată, prădară orașul, vrură a izbi și saraiul și, d-abia cu vărsări mari de bani ce li se făcu, se liniștiră ¹²⁶ . Din afară, împarăția era pustiită de români, bulgari, sârbi, unguri răsculați, a căror pildă toate celelalte popoare creștine din Turcia sta gata a urma. Armatele musulmane, demoralizate cu totul, fugeau de bătaie, în vreme ce stau semețe și adesea se răsculau asupra căpeteniilor lor. Pe lânga acestea, o foamete cumplită cuprinsese atât taberele de margine, cât și Constantinopolul ¹²⁷ ; și, ca cum paharul relelor nu era destul de plin, îngrozitoarea ciumă își împreunase pustiirile sale. Atunci, în acele grele și amare minute, turcii, acești crunți și trufași concheranți a șaptezeci de popoare, stau înmărmuriți și cu durere întorceau ochii către pustiile Asiei, de unde au venit și unde cred că sunt meniți a se întoarce. Proorocii ce de mult circula printre mahometani făceau pe acest popor, fatalist, mistic și crezător în minuni, a crede că acel ceas atât de temut acum a sosit. Se zicea într-adevăr că proorocul Mahomet, murind, fu întrebat câta vreme va ținea statul și religia sa și că el, nerăspunzând nimic, ridică numai mâinile sale în sus arătând cele zece degete, aceea ce sectatorii Coranului tâlmăciră că va să zică zece, o sută sau o mie de ani. Apoi celelalte două soroace trecând, rămăsese sorocul fatal de o mie de ani, care tocmai atunci se împlinise. Se credea și se zicea încă că precum orașul Constantinopolului și-a tras mărimea de la un Constantin și apoi a fost luat și zdrobit supt un alt Constantin, și precum împărăția romană a început a înflori mai cu seamă supt un August și se pierdu supt un alt August, asemenea și orașul Constantinopolului și împărăția grecească, cuprinse de un Mahomet, are sa se zdrobească și să se prăpădească supt un alt Mahomet. Și toți bănuia că acest nou sultan cu numele Mahomet va fi cel preursit pentru căderea împărăției. Se mai zicea încă că la anul 1453, când s-a luat Constantinopolul de sultan Mahomed II, se ivise o proorocie care spunea că acest oraș va intra iarăși în stăpânirea creștinilor după 12 ani-luni — socoteală arabică după care într-un an-lună vine 12 ani d-ai noștri — adecă după 12 ori 12 ani sau după 144 ani. Acești ani adăogindu-se la 1453 dau anul 1597, ce era preursit pentru căderea împărăției turcești. Mult mai multe și mai curioase era proorociile ce circulau printre creștini și înflăcărau de nădejde imaginațiile lor. Era niște proorocii vechi ale lui Metodie, episcopul de la Patras, ale lui Leon împăratul, filosoful cu tablourile profetice ce i se atribuia și care vestea surparea împarăției turcești de către un om de viță veche: „Iată păstorul, zicea această din urmă proorocie, care va ucide pe lupul ce dorea să mănânce oaia; păstorul îl va ucide și îl va găsi om. Astfel va pierde cel ce a stăpânit prin silă.” Apoi venea proorociile lui Merlin, care zicea că unul încoronat cu trei coroane va zdrobi împărăția turcească și că înainte de această dărâmare va cădea asupră-i o boală urâtă și groaznică (precum era ciuma de atunci). În sfârșit, cea mai răspândită proorocie era a astrologului Antonie Torquat de la Ferrara, care trăise pe la 1480, pe timpul lui Mihai Corvin, craiul Ungariei. El pretindea că împărăția otomană va cădea când va ajunge la al 13-lea sau al 14-lea sultan și nu va trece mai mult de anul 1596; căci atunci i se va întâmpla un ce groaznic și de moarte, din pricină că murind sultanul domnitor, se vor ivi atâtea certuri și lupte între cei mai mari ai statului, încât se vor sfâșia unii pe alții și asemenea vor păți și de către streini. Atunci creștinii vor lua înapoi Ungaria și vor face multe năvăliri în împărăția turcească, care va fi încă necăjită și de o mare ciumă și de o foamete crudă. Apoi creștinii, îmbărbătați și îndrăzneți, cu atâta înfocare, grabă și puteri vor trece marea, încât toată creștinătatea se va vedea deodată în arme la răsărit, unde parcă mai mult ar fi zburat decât trecut. Atunci turcii se vor creștina, și ambele biserici și ambele împărății se vor face una supt un singur împărat creștin ¹²⁸ . Apoi pe lângă aceea că Mahomed III se întâmplase a fi al 13-lea sultan după Osman cel dintâi, ciuma, foametea, războiul, moartea sultanului Murad, răscoala oștirilor, sfâșierile celor mari între partidele dușmane ale vizirilor Sinan și Ferhad, toate se împreunase spre a da temei acestei proorocii. Dar cea mai bună proorocie, observează foarte bine un analist contemporan, ar fi fost sabia și unirea creștinilor ¹²⁹ ; nenorocire numai că această din urmă, ca întotdauna când se făcu asemenea legături în contra turcilor, lipsi, și astfel toate proorociile rămaseră zadarnice și ieșiră de minciună.