III

Câteva zile după întronarea noului sultan, Sinan-Pașa fu scos din vizirat și surghiunit la Malgara, iar în locu-i se numi rivalul său FerhatPașa (16 fevruarie 1595), care totdeodată primi și comanda mai presus a armatei, cu poruncă d-a porni asupra Țării Românești ¹³⁰ . Se zicea că Ferhat ar fi izbutit a surpa pe Sinan-Pașa încredințând pe sultanul cum că Mihai-Vodă și Sigismund Bathori s-au revoltat numai din ura ce aveau către Sinan, iar nu din ura lor către turci ¹³¹ . Ferhat-Pașa, poreclit Characlan (șerpele negru) ¹³² , era de origine arnăut. El fusese crescut în sarai și, deosebindu-se în toată vremea prin vitejia și înțelepciunea sa, ajunse iute în cele mai mari slujbe ale împărăției, și acum pentru a doua oară fu învestit cu puterea vizirească. Noul mare vizir adună îndată la divan pe toți vizirii, pe muftiul, pe cadiascheri, pe nisangiul, pe cei patru deftedari, precum și pe agii ienicerilor și ai bulucilor, spre a se sfătui dacă trebuie să se îndrepteze spre Buda, sau spre Țara Românească. Divanul se învoi l-această din urmă părere ¹³³ . Vizirul porunci la toți pașii vecini a-și concentra oștirile la Rusciuc, unde să se adune și materialurile cu lucrătorii trebuincioși spre a face pod pe Dunăre; paza acestui post până la sosirea sa fu încredințată lui Lala-Muhamed-Pașa, beiler-bei de Anatolia, care și porni îndată spre Dunăre. Beiler-beiul Rumeliei, Hassan-Pașa, care se numise în locul lui Muhamed-Pașa, feciorul lui Sinan-Pașa, și care tot într-o vreme comanda cetatea Vidinul, a primit poruncă să pregătească această trecere. Pe când marele vizir se ocupa cu multă activitate în Constantinopol cu pregătirile îngrozitoarei sale expediții în contra Țării Românești, o răscoală a spahiilor, aprinsă prin zâzaniile vrăjmașilor săi Sinan-Pașa și Cicală-Pașa, turbură liniștea capitalei și era p-aci a-l răsturna din vizirat și a-i răpune și viața; dar prin vărsări de bani și sprijinul ce avu de la ieniceri, putu lesne a o risipi (21 aprilie 1595). După domolirea acestei răscoale marele vizir ieșise cu alai din Constantinopol joi în 26 aprilie și tabărî la Daud-Pașa, ducând cu sine zece mii ieniceri, supt Zagargi-Pașa, și toată călărimea cu leafă ce rămăsese la Poartă și călărimea streină atât din aripa dreaptă, cât și din aripa stângă. Corturile armatei se scoseseră cu câteva zile mai nainte; și se armase zece galere pe care, încărcându-le cu tunuri și alte muniții, le porniră la Varna, de unde pe Dunăre, să se urce până la Rusciuc. Al doilea vizir, Ibraim-Pașa, fu numit caimacam în lipsa lui Ferhat și ramase în Constantinopol împreună cu aga ienicerilor pentru paza orașului și cârmuirea trebilor împărăției. Caimacamul era dușman tainic al vizirului și, deși în public se arăta că se ocupă cu pregătirea și adunarea oștilor și a armelor spre a le trimite lui Ferhad, în faptă însă se silea cât putea de risipea toate pregătirile făcute ¹³⁴ . Văzând Ibraim-Pașa că vizirul trimitea din cale curier după curier, scriind sultanului că se apropie de hotarele Țării Românești cu o mână de soldați rău armați și că îl roagă a-i trimite îndată oștile ajutătoare ¹³⁵ , se puse de arătă sultanului că pricina pentru care oștile se adună încet și merg cu greu către hotar nu este, după cum se zice, căci lor l-e teamă a merge împotriva românilor, dar căci ele urăsc pe Ferhat-Pașa și nu vor a se bate supt dânsul cu dușmanul. Spre adeverirea ziselor lui, el scoase de martori, înaintea sultanului, pe muftiul Bostan-Zadeh, pe cadiascherul Baki, pe vezirii Gerrah-Pașa, Hassan-Pașa și pe feciorul lui Cicală-Pașa, toți partizani ai lui Sinan, cumpărați fie de dânsul cu vreo câteva pungi de sechini, și care toți adeveriră arătarea lui Ibraim. Acesta începu a face impresie asupra duhului sultanului ¹³⁶ .

În vreme ce aceste intrigi în Constantinopol urzeau pieirea lui Ferhat-Pașa, el înainta în calea sa. Plecând de la Daut-Pașa în 30 aprilie, ajunse la Ciurli, unde porunci de a forma un trup de o mie de oameni pușcași și dete lui Husein-Bei comanda spahiilor. Acei o mie pușcași se lua din tot locul unde tăbăra armia, și cei ce se înrolau salutau în toate zilele pe marele vizir înaintea cortului său, pe la trei sau patru ceasuri după-amiază. În cele dintâi zile ale lunei lui mai, ajunse vizirul la Adrianopol și dete poruncă că va zăbovi acolo zece zile. În 13 mai, până nu pleca din Adrianopol, vezirul, potrivit vechei și statornicei dorințe a Porții, șterse drepturile ce principatele Moldova și Țara Românească își păstraseră prin capitulațiile lor și le declară provinții ale împărăției turcești (ijaleti). El numi de pașă în Moldova pe Giafer Pașa, fostul beiler-bei al Servanului, și în Țara Românească pe Satârgi Mehemet-Pașa ¹³⁷ ; și luând în privire nădejdea viitoarelor lor venituri, li se puse condiție ca să aibă a ținea fiecare câte o mie soldați cu cheltuiala lor ¹³⁸ . Fiindcă acum ambele principate era reduse în starea celorlalte provinții ale împărăției, vezirul dete slujbă de deftedar în ambele țări lui Mehmet-Bei de la Ieni-Șeher și într-aceeași vreme hotări douăsprezece mii oameni în leafă drept garnizoană acolo.