V

În această iarnă, puterea războiului fiind în Țara Romănească și Moldova, Ungaria răsuflă puțin de mișcările armelor. Sinan-Pașa, de la Belgrad, de unde ierna, află prin fugarii creștini silințele și umbletele prinților creștini pentru o mare legătură împotriva turcilor. Spre a domoli focul cu care creștinii se pregătea la război, meșteșugitul vizir crezu că ar fi bine a face a străluci înaintea ochilor lor o mincinoasă licoare de pace. Spre acest sfârșit, făcu împăratului o propunere de pace, dar puind condiții grele, care era încredințat că nu vor fi primite. Unele din aceste condiții era: d-a plăti tributul anilor trecuți și a îngriji pentru trimiterea lui regulată în toți anii de aci înainte și a nu da nici un ajutor ardelenilor, muntenilor și moldovenilor, revoltați asupra Porții, nici a le lua partea în viitor. De unde nu, amenință Sinan că în primăvara viitoare va merge să bată Viena. El trată încă, în propunerea sa, pe toată nația nemțească cu mare dispreț, zicând că nemții sunt niște lași ce nu pot suferi nici căldura, nici foamea, și că sunt buni numai d-a bea și a mânca. L-aceste condiții aspre și cuvinte ocarâtoare, împăratul răspunse cu vrednicie, arătând că o cercare rea va dovedi îndată lui Sinan că nemții știu a se bate cu fierul; că zadarnicele sale amenințări nu-i sunt de nici un folos, de vreme ce are a face cu bărbați, iar nu cu copii care se sparie de cel mai mic zgomot. Apoi, lepădând condițiile turcești, propuse altele cu totul împotrivitoare, între care el cerea ca Sinan să dea înapoi toate castelurile cuprinse și toți prinșii, și ca Poarta sa se lepede de nedreptele sale pretenții asupra Moldovei și Țării Românești, țări vechi feudatare ale coroanei Ungariei. Într-acest chip se zădărniciră aceste vorbiri de pace.

Sinan-Pașa fu apoi chemat la Constantinopol și depărtat din vizirat, după cum am văzut înapoi, și în locu-i veni Hasan-Pașa cu beiler-beiul Greciei, feciorul lui Sinan-Pașa, și cu niște domni și boieri pribegi din Țara Românească și Moldova, carii, din ambiție, călcând legea și datoria lor, supt steagurile turcești se lupta împotriva creștinilor ¹³⁹ .

Împăratul începu atunci a se găti cu toată silința spre a urma războiul în primăvara viitoare. El chemă pentru 8 fevruarie (1595) adunarea staturilor Ungariei la Presburg și ale Boemiei la Praga, pe ziua de 9 fevruarie. Arhiduca Matei deschise adunarea staturilor Ungariei, cerându-le mijloace spre a urma războiul de primăvară cu izbîndă ¹⁴⁰ . Cererea i se împlini, hotărându-se de adunare o dajdie de obște pentru toți, fie de orice rang și orice privilegiu ar avea ¹⁴¹ .

Dieta de la Praga o deschise însuși impăratul; și mulțumind staturilor pentru zelul lor și puternicele ajutoare în bani și oameni ce dedeseră spre susținerea gloriei numelui de creștin, el le descrise starea lucrurilor războiului ¹⁴² . El le spuse că rugase pe papa, pe craiul Spaniei și p-al Poloniei și Sveției, pe marele duca al muscalilor și pe mulți alți prinți streini, cum și pe prinții Germaniei la dieta de la Ratisbona, și că nădăjduia că toți își vor uni puterile cu ale lui împotriva dușmanului; el le vorbi apoi de legătura ofensivă și defensivă a prinților Ardealului, Moldovei și a Țării Românești, de trofeele și biruințele lor și încheie cerând staturilor ajutoare de oameni și bani ¹⁴³ . Staturile îi deteră pentru Boemia, Moravia, Silezia și Luzacia șase mii călăreți și zece mii pedestrași, care de la începutul lui mai până la sfârșitul lui noiemvrie trebuia să slujească cu cheltuiala lor la armata împărătească. Împăratul numi mai mare peste oștile sale în Ungaria pe comitele Mansfeld, căpitan vestit în razboaie pre acele vremi, și îl cinsti cu titlu de principe.