IV

Pe când acest nor amenințător de groaznică vijelie se apropia de țara lor, românii aflară că un convoi foarte bogat în bani și bucate trecea din Constantinopol în Ungaria. „Mirosul acestei prăzi scoate pe acești lei din vizuinile lor și îi împinge a face tot spre a o dobândi.” Oștile române întâmpinară pe apele Dunării pe turcii ce povățuia acel convoi. Lupta ținu multă vreme cu noroc schimbat, până când curajul izbuti și ai noștri luară trei corăbii încărcate. Vestea că se apropie armata lui Ferhat-Pașa nu-i putu face a se lăsa de acea dobândă. Câtva dup-aceasta, în Ardeal, Sigismund Bathori trimise pe cel mai vestit general al său, George Borbeli, în Banat, la Caransebeș și Lugoș. Cu toate că avea cu sine puțini ostași, Borbeli cuprinse prin silă două casteluri turcești, anume Bokcsa și Varsocs; dar garnizoanele turcești de la Lipova, Giula, Csanadul și Ieneu, aflând prin spioni că orașul Iofö se află fără garnizoană, vrură a se folosi de lipsa oștirilor lui Borbeli din Ardeal și cu puteri unite năvălesc în această țară, cuprind Iofö cu șapte sate dimprejur, unde trec tot prin foc și sabie și duc pe locuitori în robie.

Aflând Bathori aceasta, spre a-și răzbuna, pornește din Alba-Iulia o ceată de oștire aleasă de cuprinde Totvaragia, măcelărind garnizoana. Această ceată se uni apoi cu Borbeli, care bătea Făgetul, și, după ce îl luară, plecară asupra pașii de la Timișoara, care, unindu-se cu beii de la Lipova, Giula, Csanad și Ieneu, cu mari puteri alergau asupră-i. În bătălia însemnată ce urmă, creștinii rămaseră biruitori. Pașa Timișoarei abia scăpă cu fuga, iar beii Giulei și Csanadului fură prinși. Viața lor numai fu cruțată; toți ceilalți prinși fură ucisi în fața armiei creștine. În urma acestora, Borbeli merse să bată cetatea Lipova.