VI

Domnul, ales în Țara Românească, moștenitor în Moldova, cârmuia țara împreună cu un sfat de 12 boieri, întocmit în Țara Românească de Negru-Vv. Orice act însemnat al cârmuirei, precum și orice danie, trebuia să fie făcut cu învoirea sfatului și suscris de dânsul. Puterea d-a face legi, d-a scoate dăjdii stă în Adunarea sau Soborul a toată țara. Originea acestor adunări izvorăște din municipalitățile romane și din soboarele goților, care, în lunga petrecerea lor în Dacia, lăsară multe urme și obiceiuri între români. Aceste adunări se convocau de domn pentru facerea legilor, pentru orânduirea dăjdiilor, pentru a hotărî război sau pace. Când tronul era vacant, atunci mitropolitul le convoca pentru alegerea domnului. Ele judeca asemenea în pricinile de vini mari politice, ca Camerele Lorzilor și a Pairilor în Englitera și Francia. Aceste adunări se compunea:

Clirosul, ca și monastirile, n-avea privelegiuri deosebite la început și era cu totul supt jurisdicția statului.

Boierii era slujbașii țării, adecă capii puterii armatei, fiind țara organizată ostășește, nu era o clasă nobiliară, ca în Europa. Ei n-avea nobilimea feodală, de concuistă, de origine, nici dreptul d-a fi singuri proprietari de pământ, d-a moșteni titluri și slujbe, d-a fi deosebiți de legea comună pentru toți. Aceste principe, care singure constituiază casta nobiliară, n-au fost niciodată recunoscute în țările noastre. Totdauna, tot românu a avut dreptul a se face proprietar de pământ și a ocupa slujbele statului; titlurile n-au fost decât pe viață, fără a lăsa drept la urmași. Titluri nu era la început, căci nu se da deosebit, ci reprezenta numai numirea funcțiilor. Boierii, ca toți orășenii, se numea jupani, adecă cetățeni. Legea politică, civilă, ca și criminală a fost aceeași pentru toți. O singură deosebire se ivi mai târziu în legislația criminală. Se hotărî ca boierul căzut în vină să se spânzure mai sus cu un cot decât săracul. În urmă se suprimă această osândă de tot pentru boieri.

Breslele se alcătuia de oarecare slujbași mai mici ai țării și de deosebitele categorii a burgeosiei, locuitorilor din orașe și a moșnenilor și oamenilor liberi.

Orașele ce își dobândiră și își păstrară libertatea lor, constituindu-se pe principul comunal, se ocârmuia de o magistratură aleasă pe fiecare an și compusă de un județ și 12 pârgari.

Țara ia o organizație ostășească și o centralizație puternică. Județele se dau supt comanda unui căpitan, care unește în mâna lui puterea administrativă, judecatorească și ostășească. Organizarea armatei permanente, a miliției și a Landsturmului face din tot românul un soldat la nevoie, și singură păstrează independența amenințată de streini.

Dacă vom trece la organizația economică a țării, găsim pe cei mai mulți locuitori moșneni sau rezemași, adecă liberi și cu proprietățile lor. Dar lângă dânșii proprietari mari, pe care se află locuitori serfi, robi ai pământului, căci în urma năvălirei barbarilor, robii romani se transformară pretutindinea în robi ai pământului. Întocmai după ăcum în Europa se obișnuise a se da acestor serfi numirea de romani, așa și la noi servagiul fu numit rumânie și vecinătate, căci proprietarii din Țara de Jos, unde mai cu seamă era proprietățile mari, își adusese colonii din Țara de Sus și din românii din țările vecine. Robia completă a acestora veni foarte târziu, căci la început stăpânul pământului făcuse 3 părți din pământul său, din care două le împărți în părți mici pe la coloniști și cealaltă fu cultivată de aceștia în folosul stăpânului, prin mijlocul clăcii, adecă a unui număr de zile de lucru. Robia completă a lor veni însă foarte târziu, căci pănă în secolul al XVII-lea ei putea a se muta de la o moșie la alta, plătind găleata de ieșire.

Dăjdiile era așezate pe toți deopotrivă. Acestea sunt liniile principale ale constituției țării pe la începutul secolului al XIV-lea. Idealul ce românii goniră în organizația lor era egalitatea în drepturi și în stare. Dar în această organizare era vițiuri, vițiuri izvorâte din ideile feodale ale timpului și care fu pricina zdrobirii acestei constituții. În această republică războinică se află, deși slabe la început, elemente soțiale, monarhic, aristocratic și democratic. Puterea publică nu era delegată vremelnicește de popor unor aleși ai săi, dar se afla din drept în mâna capilor războinici ai țării. Era firește ca acești capi, care concentra în mâna lor puterea politică și militară a țării, să ia o preponderență deosebită asupra claselor de rând. Lipsa de comerciu nedând o dezvoltare stării de mijloc, ea, ca și poporul, se afla slabă în privința boierilor și, după organizația militară a țării, în dependență de un soldat către șeful său. Atât boierii în slujbe, cât și cei din afară de slujbe, mazâlii, fiind din drept membri ai adunărilor, acestea ajungând prea numeroase... ^*

Boierii dar, împreună cu clerul, căutară mereu a se constitua într-o castă, dobândindu-și privilege, și a concentra toate drepturile în mâna lor. Asemenea și prin proprietățile lor mari, a absorbi proprietățile mici. Domnii, ce reprezenta principul monarhic, favorizați prin centralizarea statului, căutară mereu a-și întemeia puterea lor despotică asupra boierilor rezemați pe elementul popular și a se face independenți de dânșii, constituindu-se ereditari. Lupta dar trebuia să înceapă între aceste trei elemente opozite și vrăjmașe. Începută încă din al XIV-lea secol, ea continua în al XV-lea și al XVI-lea. Doborând întâi elementul monarhic, aristocrația doborî în urmă și elementul popular și, după aceste două ruine, ostenită, căzu și ea zdrobită supt o burgeosie streină, supt fanarioți.