XII
Închis în palatul său de nevoia turcilor, țipetele de jale ale poporului gonea somnul de la Mihai. Posomorât și tăcut, el se depărtă de toți cei ce era pe lângă dânsul, spre a se gândi zi și noapte la mijloacele de a mântui nația sa. El ascultă cu băgare de seamă veștile războiului din Ungaria. Se bucura cu inima la izbânzile creștinilor, se întrista la pierderile lor.
Pe lângă relele ce făceau turcii în țară, ea avea a suferi și trecerea gloatelor armiei tătărești, care, pe la capătul anului 1593, călcând-o, trecu în Ungaria. Tot pe atunci, primind porunca d-a trimite care pentru artileria armatei turcești în Ungaria, el trimise ca la 300 pentru campania și asedierea Pesperinei. Nu trecu însă mult și iată sosesc alți noi trimiși ai vizirului, ce se afla atunci la Belgrad, cerând alte care și tributul. Cu toată silința ce puse domnul, carele nu putură sosi la vreme, pân-a nu pleca vezirul de la Belgrad, și îl ajunseră tocmai la Ianik. Oamenii lui Mihai, ce adusese 400 care, tributul și oarecare daruri, se infățișară înaintea lui Sinan. Dar crudul turc, furios de întârzierea lor, porunci să-i ducă spre a le tăia capul în priveala tuturor. Dar Mehemet-Pașa, feciorul vizirului, ce se afla de față, rugă mult pe tată-său și le scăpă viața. Sinan insă refuză darurile și trimise răspuns lui Mihai, din partea sultanului, că îndată ce va sfârși campania, va purta războiul în Țara Romănească, că era un lucru nevrednic d-a da această provinție în cârmuire necredincioșilor ce nu o merită. El ținu pe oamenii domnului prizonieri și nu le dete drumul decât când se întoarse la Belgrad.
Această vestire sili pe Mihai a nu pierde vremea, cu atât mai mult că poporul din ambele țări era atât de întărâtat, că s-ar fi revoltat asupra domnilor dacă aceștia nu se revolta asupra turcilor. Cruzimile turcilor trecuseră preste măsură, în vreme ce covârșirea strâmbătăților suferite sleiseră răbdarea împilaților și cereau o răzbunare strălucitoare. Poporul român se cutremura de turbare ca un leu rănit greu și această cutremurare parcă era larma înceată prevestitoare de o vijelie mare.
Avaniile turcilor sleise răbdarea poporului și a lui Mihai, care se hotărî a lucra și, unindu-se cu creștinătatea, să ridice cu bărbăție sabia asupra turcului, ca să ridice acel jug greu al robiei dasupra țării. El strânse atunci o adunare de toți boierii mari și mici din toată țara și se sfătuiră cum vor face să izbăvească Dumnezeu țara din mâinile turcilor. Mihai expuse adunării tirania turcilor, cruzimile ce facea în țară, ticăloșia poporului, și încheie arătînd că alt mijloc de mântuire nu este decât d-a alerga la arme.
Propunerea lui fu primită într-un glas de toți și hotărâră ca să intre în confederație cu principii creștini și să scuture nesuferitul jug al tiraniei. Și boierii începură a se găti de război. Mihai, potrivit cu hotărârea țării, atunci se gândi de a dobândi ajutor și din alte părți și trimise pre clucerul Radul Buzescu sol la Sigismund Bathori, ca să se înțeleagă cu dânsul și să-i dea oaste de ajutor. Asemenea trimise și la Aron-Vv. în Moldova pe stolnicul Stroe Buzescu. Trimișii lui Mihai găsiră pe acești domni bine dispuși și bucuroși a se oști împreună. Sigismund trimise la Mihai pe Ștefan Iojica și pe Pangratie Sennyei, și Aron-Vodă pe un boier al său. În 5 noiemvrie 1594, un tratat formal de alianță ofensivă și defensivă se iscăli în București între Mihai și plenipotențierii domnilor Transilvaniei și Moldaviei. Dup-acest tratat, două mii ostași transilvani, supt comanda lui Mihai Horvat și Ștefan Bekeș, trebuia a sta pe ascuns la hotarul Țării Românești, gata a intra la chemarea lui Mihai. Spre a pune dreptatea și moderația în partea lor, prinții aliați trimiseră sultanului o lungă lista de plângerile lor'' (griefs), cerând îndreptare și chezășuire temeinică de schimbarea sistemii pentru viitor. Nu numai aceste reprezentații rămaseră fără răspuns, dar încă o ceată de 3 mii ieniceri intră în țară și începu a pune contribuții pe țărani și a face tot felul de rele (outrages)''.
Dup-aceste fapte nu mai era de întârziat.
