XIII

Un complot, întins atât în Țara Românească cât și în Moldova, hotărâse ziua de 13 noiemvrie în care să se dea semnalul insurecției, ucigând pe turci în toate părțile țării unde s-or afla. Mihai trimise porunci la oștile transilvane de la hotare ca să intre în țară, pe când și o ceată de moldoveni, supt comanda hatmanului lui Aron, îi venea într-ajutor ⁴⁷ . Turcii din București, în nepăsarea și netemerea lor, nu bănuia nimic de aceea ce li se pregătea, și urma cu turburările lor. Nici o trădare din partea românilor nu veni a-i deștepta. Într-o zi, când năvăliră din nou asupra palatului prințului, acesta le iesi înainte și, vorbindu-le cu multă dulceață și blândețe, le zise: „De mă-ți omorî, aveți a pierde toată datoria ce aveți a lua; dar ascultați și faceți ce vă zic. Mergeți în cutare loc și luați de acolo toată avuția ce veți găsi și plăti-ți-vă din ea”. Fu mare vrajbă și neunire atunci între datornicii turci. În sfărșit, după multă ceartă, vro 500 se desparțiră de ceilalți și merseră unde voievodul le arătase. Ei se întoarseră peste câteva zile, dar avuția ce găsiseră nu era deajuns pentru a plăti pe deplin datoria. Fiind nevoie d-a face împărțeala în proporție cu ce avea să ia fiecare, avură trebuință de cineva care să facă reducția. Se adresară spre aceasta la cadiul de la Giurgiu, care era însărcinat a hotărî pricinile de judecată între turci și creștinii din Țara Românească ⁴⁸ . Dar acesta fiind bolnav, Ali-Gian veni la București, în locul lui. Se făcură atunci mari sfezi între creditori și datornici, pentru prețuirea mărfurilor date și primite. Astfel merseră până în ziua de 13 noiemvrie. În acea zi de dimineață, Ali Gian, sfârșind împărțeala și ducându-se la conacul său, fu oprit în cale de un român, prieten al său, care îi zise: — Ali-Gian-Hogea, câți ani sunt de când mănânc sarea și pâinea ta? — Sunt douăzeci de ani, răspunse turcul. — Dacă e așa, zise românul, spre recunoștință de pâinea și sarea ta ce am mâncat, voi să-ți spui un cuvânt, de-i voi să mă asculți. — Spune, îi zise Ali. — Nu sta aci, adaogă el, până la 3 sau 4 ceasuri după-amiază; nu te opri nici la Giurgiu; silește-te să treci la Rusciuc cât vei putea mai curând. — Dar pentru ce? îi răspunse turcul. El însă, fără a-i spune mai mult, se depărtă. Întorcându-și însă capul și văzând pe Ali stând în cumpănă de ce trebuia să facă, îi zise: — Ia seama la ce-am zis! Turcul, preumblându-se prin oraș, băgă de seamă că e mai multă lume decât altă dată și, îndoindu-se de ceva rău, fără a spune la nimeni nimic, se urcă în căruța sa și luă în grabă calea Giurgiului ⁴⁹ .

Aceasta fu singura indiscreție, cinstită și măsurată, ce se făcu despre tragica scenă ce se pregătea.