XV

Abia se întorsese Mihai de la Giurgiu, abia își așezase trupele în tabără aproape de București, în bună poziție, când fără veste intră în țară și veni la București un cadiascher sau emir cu 2 000 turci oștire aleasă și 50 paznici ai trupului, ceauș și spahii. Emirii se privea de turci ca următori ai lui Mahomet, din fiica sa Fatima, și era numai trei în toată împărăția, având putere vizirească și, pe lângă autoritatea mirenească, împreună și pe cea bisericească. Sarcina lor întâi era a fi sfetnici ai împăratului, pe urmă tâlcuitorii cei mai întâi a tot dreptului. Cadiascherii sunt judecătorii armiei. Sunt numai doi: unul pentru Europa, care e șeful, și altul pentru Asia. Emirul, al cărui gând era să caute a prinde pe Mihai, se fățărnici ca cum n-ar ști nimic din cele urmate puțin înainte. El intrase în țară cu mare liniște, neaducând nici o supărare locuitorilor, și zicea că voiește a ierna în țară. Intrând în București, el ocupă casele cele mai bune din oraș și luă cvartir într-o nouă monastire supt oraș, zidită pe râul Dâmbovița, aproape de palatul domnesc. Trimise un om din parte-i la domn, ca să-i arate că, viind să ierneze în țară, cere să i se dea 10 mii florinți și bucate pentru oștirea lui. Apoi plecă însoțit de o mie de pedeștri la palatul domnului, ca să-i facă vizită de cinste, iar în adevar ca să-l poată prinde. Mihai, care simțise cugetele viclene ale emirului, se sili a-l birui în fațărnicie și a-l arunca în cursele ce i le întindea el. El lăsase pe emir a intra nesupărat în oraș, dar vizita lui nu o așteptă și fugi în tabără. Emirul, negăsind pe Mihai, trimise în tabără de-l întrebă pentru ce în timp de pace ține în arme atâția unguri? Domnul răspunse pentru ca să prinză pe Petru, fiul fostului domn Alexandru, care umblă a-l răsturna din scaun, și că, până îl va prinde și îl va trimite la Constantinopol, el va căuta din banii publici să plătească și să dea drumul oștilor.

Emirul se prefăcu că crede și înștiință pe domn că în dimineața viitoare îi va trimite un butoi'' (tonneau)'' de aur, spre a plăti oștile și a le slobozi îndată, fiind împovărătoare țării. Mihai se arătă că primește cu multă bucurie această propunere, dar hotărî a nu mai aștepta ziua de a doua-zi și a pune capăt acestui joc de înșelăciune cu turcul. În puterea nopții aceleia, își găti oștile și, insoțit de ostașii curții ce îi așezase pe ascuns în vale, se apropie de oraș și, pe când turcii dormea din cinci părți, cu foc și sabie îi încinge. Turcii, la lumina flăcărilor care ardea conacele lor și la strigătele răzbunătoare ale românilor, se deșteaptă îngroziți și, pe jumătate îmbrăcați, alerg și se adună la palatul emirului, cu hotărâre de a se apăra până la moarte. Dar aci întâmpinară pe Mihai, care cu o parte din oștire împresurase palatul și îl împroșcă cu două tunuri. În zadar se ispitiră turcii a-și deschide drum printre ostașii români, spre a intra în palat. Românii îi împing înapoi și îi ucid pe toți. Două ziduri din palat se prăvălesc de izbirile artileriei. Emirul, în desperarea sa, părăsit de orice ajutor, începu a arunca pe ferestri aurul și giuvaierile sale, socotind că, în vreme ce ostașii români s-or apuca de pradă, el va găsi mijloc de a fugi. Dar Mihai oprește pe soldați de la pradă și îi întărâtă spre năvală asupra palatului. Emirul strigă și se roagă cu făgăduieli mari să-l lase a se trage cu rămășița gvardiei sale. Dar toate în zadar. Românii navălesc în palat și fără milă ucid pe toți turcii ce scăpaseră din foc. Prada acestei biruințe fu mare pentru soldați; doi cazaci găsira două traiste pline de aur, pe care domnul îl împărți între soldați. Dup-această biruință, curățindu-se tot orașul de turci, Mihai dete mulțemită lui Dumnezeu și apoi lăsă oștile a se odihni ⁵² .