XIV

Porunca domnească ieșise ca toți turcii ce se aflau în București să se adune la casa vistierului Dan, spre a li se căuta și răfui datoriile. Îndată ce turcii se grămădiră în acea curte, Mihai și boierii, cu ostașii și cu tot poporul setos de răzbunare ridicară steagul libertății și, încunjurând curtea, puse de patru părți de dete foc casei unde era turcii adunați și îi pușcară cu tunurile cu care îngrijise mai dinainte a împresura curtea și casa. Izbirea aceasta neașteptată, vâlvoarea focului ce îi încingea, bubuitul și pustiirele tunurilor și strigătele de răzbunare ale poporului amețiră și înspăimântară pe turci, care, deși armați, pre obiceiul lor, neputând a-și face cale de ieșire, fură siliți a primi moartea fără a o putea da. La două mii turci se omorâră; din români puțini căzură. Stolnicul Stroe Buzescu se răni la mâna stângă. Pe lânga turci, vreo câțiva ovrei fură măcelăriți ⁵⁰ . Aceasta nu izvorî dintr-o netoleranță, dar căci ovreii, atunci în mare favor pe lângă turci și sultan ⁵¹ , împreună cu turcii prăda țara și făcea stricăciuni.

Acesta fu cel dintâi act al războiului: ucidere făcută cu înșelăciune, în adevăr, dar dreaptă și meritată pentru toate suferințele ce turcii adusese țării. Această măcelarire din București fu semnalul care puse toată țara în picioare, și în toate părțile poporul, năvălind asupra turcilor răspândiți, îi măcelări și îi goni până îi scoase afară din țară.

A treia zi după această ucidere, la 15 noiemvrie, Mihai porni în grabă, cu oștile și cu transilvănenii ce sosiseră, la Giurgiu și, năvălind cu iuțeală asupra orașului, fără a întâmpina vreo împotrivire, îi deteră foc și trecură tot ce le ieși înainte supt sabie. Trei mii suflete aproape, bărbați și femei, fură uciși sau prinși. Din toți turcii din oraș, numai doi putură scăpa, trecând înot Dunărea. Unul din ei era Ali-GianHogea, ce îl văzurăm scăpând iarași cu noroc din București. El d-abia sosise la Giurgiu și se afla povestind cadiului ceea ce i se întâmplase în București, când fără veste năpădiră românii. Neavând alt chip de mântuire, știind să înoate, se dezbrăcă și se aruncă în apă și trecu de ceailaltă parte. Celălalt turc urmă pilda lui.

După arderea și prădarea orașului, Mihai ocoli cetatea și începu a o bate cu tunurile, dar, văzând că n-o poate dobândi, căci îi venea ajutoriu arme și bucate de la Rusciuc, și silit de greutatea iernii, o năpusti deocamdată și se întoarse în scaun în București. Printr-aceasta, zic cronicarii noștri, se făcu numai o începătură de vrajbă.