II

Încheindu-se dieta, vestiră lui Mihai că un sol de la marele vizir Ibraim se apropie de Brașov cu darurile ce-i trimite împăratul turcesc. De îndată el porni într-acolo cu o escortă numeroasă. Aflând sosirea solului, el ieși din orașul Brașov în câmpie, spre a-l întâmpina împreună cu toți gvardiștii săi și alte oști, ducând înainte, prin seizi, câțiva frumoși cai. El se pogorî de pe cal, primi steagul sultanului, plecându-se și îmbrățișându-l, pe urmă, salutând cu mult respect pe sol, primi de la dânsul sabia și cuca, pe care o puse pe cap. Pe urmă încălecând, puse pe sol la stânga sa (aceea ce pentru turci este un loc mai de cinste decât dreapta), pe urmă îl duse în oraș, în mijlocul descărcăturilor a tuturor tunurilor și bombardelor ce se afla în Brașov, și îl primi, în această lungă proțesie, cu toate semnele putincioase de bucurie și cu toate grațiile unei gazde recunoscătoare. După ce l-a tratat măreț, l-a împovărat cu daruri și l-a ținut câtăva vreme la sine, Mihai îi dete drumul și se întoarse la Alba-Iulia. ⁷⁷⁵

Împreună cu solul turc, Mihai trimise în solie la marele vizir Ibraim, care bătea atunci cetatea Kanischa, pe vornicu Dima sau Dumitru, spre a trata despre trebile Ungariei. După luarea Kanischei pe la începutul lui septemvrie (1600), vizirul Ibraim trimise la Constantinopol pe ambasadorul român cu Iazid Sade, reis-efendi al taberei, spre a se înțelege acolo cu divanul și sultanul. Hafiz-Pașa eunucul, văzând pe Dima, care îl înșelase și îl biruise la Nicopol în anul 1598, cum am văzut înapoi, vru să-și răzbune. El dobândi de la muftiul Sanollah o fetvă care declara că solul unui domn viclean ca Mihai este afară de dreptul neamurilor. Pe această fetvă rezămându-se, eunucul puse mâna pe Dima și îl bătu la falangă până ce își dete sufletul în groaznice dureri. Această urâcioasă călcare a dreptului solilor trase asupra lui Hafiz-Pașa mânia tuturor, chiar și a turcilor. Ibraim-Pașa mai ales se supără foarte și scrise într-aceasta la sultana Valide. HafizPașa fu îndată depărtat din slujba de caimacam . Această întâmplare însă mânie foarte pe Mihai și din nou îl întărâtă împotriva turcilor.

Într-aceea Mihai, aflând că polonii adună oaste pe hotarul Moldovei și că ș-au așezat tabără lângă Nistru, în dreptul Hotinului, scrise îndată generalului împărătesc din Ungaria de Sus ca să-și ție armia gata, ca la trebuință s-o poată avea supt mână. Era Basta care comanda această armie. Din porunca împărătească el se trăsese din Ardeal la Casovia, capitala guvernului său, cu durerea în inimă că lasă Ardealu în mâna lui Mihai. El avea însă poruncă de a sta gata de a ajuta pe Mihai la orice cerere.

Dar aceste favoruri ce împăratul făcu lui Mihai ascundea o'' vicleană trădare''. Am auzit vorbele lui Petz către Corniș și Sennyei și am observat că ele vădesc adevărata misie a lui. Într-adevar, el fusese însărcinat ca, pe de o parte să aducă lui Mihai împlinirea cererilor lui, iar pe de alta a pregăti elementele prin care să poată trage răzbunare asupra lui Mihai pentru siluirea ce stăruința sa făcuse împăratului. În lipsă de oaste spre a putea scoate prin silă pe Mihai din Ardeal, cezarul, care se temea de ambiția lui ca el să se alieze cu turcii și să se proclame neatârnat de împărăție, hotărî a-l adormi, dându-i cererile sale, și, într-aceeași vreme, cunoscând ura nobililor unguri cătră Mihai, prin tainice instrucții ce dete lui Petz și lui Basta îi însărcină a se folosi de această ură, a o ațâța și a o lăți și mai mult și, când va izbucni răscoala, a o ajuta cu putere împotriva lui Mihai.

Petz și Basta nu pregetară într-aceasta; elemente găsiră cu prisos. Cunoaștem viclenile uneltirii ale lui Moise Secuiul și Ștefan Csaki în Moldova. Cu tot favorul la care îi avea Mihai pe amândoi, cinstea și darurile ce le-a făcut, ei își urmară în taină comploturile lor. Moise Secuiul lăsase pe Mârza în Moldova și însoțise, cum am văzut, pe Mihai în Ardeal. La întoarcerea sa, el se opri câtăva vreme în ținutul Bârsii, în orașele Földvar și Botfalva; el se înțelese acolo cu George Mako și cu ceilalți căpitani ce comanda pe ostașii unguri despre întoarcerea lui Sigismund și de revolta împrotiva lui Mihai, ațâțându-i a sta și ei una spre a mântui nația lor de supt domnirea unui așa de rău stăpân. După aceea el trecu la Sighișoara (Sasburg) supt cuvânt ca să-și vază femeia și pe ginerele său, Wolfgang Corniș, și, șezând puțin acolo, fugi în Polonia la Zamoisky, ca să-i ceară ajutor de oaste împotriva lui Mihai. Îndată ce acesta auzi de dezertarea lui Moise și înțelese uneltirile lui, porni la Sasburg pe George Ratz ca să prindă pe Wolfgang Corniș și sa-l aducă în fiare la Alba-Iulia. Pe când se săvârșea aceasta, secuii din scaunul Odorheiului, aflând vicleniile nobililor, pe care atât îi ura, puseră mâna pe doi nobili, anume Francisc Farcaș și Mihai Szemere, și îi uciseră acolo, în Sighișoara. Unul din complotiști, anume Ioan Petki, ce se afla acolo, luă fuga; dar domnul, spre pedeapsă, îi confiscă avuturile, iar pe Wolfgang Corniș, după ce fu adus la Alba-Iulia, îl puse la închisoare.

Uciderea acelor doi nobili și arestuirea acestui din urmă dete pricină intriganților a ațâța și a spăimânta lumea și a pregăti și întinde complotul lor. Ei striga mai ales mai tare — și la aceasta se părea că au oarecare cuvânt — asupra relelor ce făcea ostașii în țară și zicea că aceștia ar fi omorât un preot sas din târgul numit Insula Creștină și că ar fi jefuit pe alții. Dar aceea ce pricinui mai multă turburare fu fapta ce se întâmplă în orașul Banfi-Hunyad. Mihai trimisese în acest oraș o sută de pedestrași români spre a fi hrăniți acolo. Lăcuitorii nu prea era mulțumiți de purtarea lor; când, într-o zi de duminică, dimineața, pe când ei mergea în mare număr la biserică, iată că văd în piață mai mulți ostași români beți, făcând feluri de rele și necăjind oamenii, luându-le marfa. Larma și strigările neguțitorilor și a soldaților auzindu-se în biserică, locuitorii ce se aflau înlăuntru, neștiind ce se petrece afară, ieșiră înspăimântați din biserică și se siliră a împăca cearta; dar întărtându-se și mai mult și unii și alții, românii cheamă pe soții lor într-ajutor și urmează a prăda și a face multe rele; locuitorii, din partea lor, se adună mulțime multă, iau armele și năvălesc asupra românilor și îi ucid pe toți, afară de un mic număr ce putu scăpa. Aflând aceasta, Mihai se turbură foarte și, în aprinderea mâniei sale împotriva locuitorilor Hunyadului, vrând a face o strașnică pildă, porunci lui Ștefan Csaki, căpitan-general peste toată armia țării, să ia câtă oaste îi va trebui, ca să meargă să spargă orașul, să ucidă pe locuitori sau să-i aducă prinși. Csaki, neîndrăznind a sta împotriva poruncii domnești, plecă spre a o îndeplini; dar apucă înainte de trimise pe ascuns un om care spuse locuitorilor primejdia ce-i amenința. Locuitorii se grăbiră atunci a fugi cu familiile lor și cu tot ce avea mai scump la munți; un mic număr numai de nenorociți, crezând că nu li se va întâmpla nimic, rămasără pe loc și orașul fu ars împreună cu dânșii ⁷⁷⁶ .