VII

Într-adevar, nobilii ce complotau se foloseau de orice spre a ațâța lumea și a o îmbărbăta spre a o aduce la o revoltă de față împotriva lui Mihai. Spre a trage prin spaimă pe toți nobilii în sfaturile lor viclene, ei răspândea mereu vorba că Mihai are de gând să-i puie supt sabie pe toți. Prin asemenea vorbe intrigoase, ei ațâțau patimile, deșteptau pizmele, hrăneau spaima între nobili. Noi am arătat înapoi viclenia acestei mincinoase veste și cuvintele ce depărta pe Mihai de la o asemenea urmare. Analiștii unguri, care pun temei pe aceasta bănuială, nu aduc nimic spre a o întemeia prin dovezi, fără numai aceste două fapte, care încă și ele au trebuință de a fi adeverite. Ei spun că, într-o seară, Mihai, aflându-se în palatul din Alba-Iulia, în camera numită'' Veres Bársonyos'' (căci supt vechii principi zidurile erau îmbrăcate în purpură), unde pre obiceiul său se odihnea (reposa) pe perne și pernițe puse unele deasupra altora, după moda turcească numită'' kerevat'', chemă la sine pe un ofițer ungur, anume Ștefan Hadnagy, din legionul mercenarilor unguri, ce se afla în cvartir în Țara Bârsei. După ce l-a pus de a jurat pe icoana Maicii Domnului, ce era spânzurată pe zid, Mihai spun că-i vorbi astfel: „Îți aduci aminte, Ștefane, tot ce am făcut pentru creștinătate în Țara Românească, ce primejdii am înfruntat spre a supune Ardealul rebel craiului românilor și spre a birui pe cardinalul care dobândise, peste voia împăratului, prin îndemânarea și înșelătoria prințului Sigismund, domnia acestei țări. Cât pentru voi, pe care ceilalți principi nesocotea, nedându-vă nici bani, nici cinstirile cuvenite vitejiei voastre, dărnicia mea v-a încărcat de faceri de bine; ajutând Dumnezeu și norocirea, v-am făcut din săraci bogați, din pedestrași călăreți, din necunoscuți vestiți și faimoși, fiind eu singurul prinț care caută mai puțin la naștere, avere și altele — lucruri ce ceilalți prinți cinstesc mai cu seamă în supușii lor — decât la vitejie și la fapte frumoase... Am câștigat trei frumoase provinții, Țara Românească, Ardealul, Moldova, pe care le-am luat cu mare greu de la prinți puternici. Ce ne mai rămâne oare să dobândim, după părerea chiar a împăratului turcilor, fără numai diadema crăiască? Împăratul creștin ne-o va acorda lesne, mai cu seamă după ce va încerca puterile noastre, de veți voi. După dărnicia mea cea veche către voi, atunci când n-aveam atâtea mijloace, puteți a vă închipui ce cinstiri vă așteaptă pe tine și pe soții tăi. Dar, iubite Ștefane, avem o stavilă, pe nobilii ardeleni, obicinuiți a trăi în desfătări casnice, țiindu-se de lucrarea pământului, vânătoria, negoțul și alte petreceri. Puțin doritori de slavă, de triumfuri asupra națiilor streine, d-a mări hotarele țării lor, ei se mulțumesc pe starea de acum a lucrurilor. Ei au purtat cu părere de rău armele pân-aci împotriva turcilor a căror alianță le-a slujit d-a petrece câtva timp în desfătări. Dar fiind opriți prin credința ce au făgăduit într-atâtea rânduri împăratului, ei privesc ca o fărădelege d-a întreprinde ceva împotrivă-i sau de față, sau pe taină. Așadar, numai zdrobind și pierzând până la cel mai din urmă pe aceste trândave trunchiuri ale creștinătății, vom putea noi dobândi adevărata glorie a unei mari vitejii și marginile dorite a celor mai bogate țări. Trebuie să-i zdrobim pe toți, al meu Ștefane. Aleargă îndată către ungurii noștri lăsați în ținutul Bârsei și zi-le în numele nostru ceea ce ai auzit. Ei uciși și țara umplându-se de sârbi și români, atunci lesne vom putea pune mâna pe hotarele Ungariei și cu încetul vom putea merge până la Praga. Acum primește 200 colonate, preț al credinței tale, și, de ne va ajuta norocul, vei primi și mai mult.” Aceste zicând, dete drumul lui Hadnagy, primind de la dânsul făgăduiala că îi va fi credincios și va împlini însărcinarea sa.

Ca Mihai să se fi plâns adesea de nemulțumirea către dânsul a nobililor unguri, ca el să-i fi amenințat poate că-i va pedepsi de vor urma comploturile lor este lesne de înțeles. Dar ca el să fi avut hotărâre a-i ucide, aceasta n-avem destul temei a crede. El totdeauna a tăgăduit aceasta. De ar fi avut el o asemenea hotărâre, cum de nu-i ucise într-atâtea rânduri, când îi avea pe toți adunați launloc, cu ocazia dietelor, sau pentru alte pricini? Spre îndeplinirea acestui scop, el nu avea trebuință d-a câștiga pe Hadnagy sau chiar pe cei 1 500 unguri ce formau legionul ce se afla în ținutul Bârsei, având destui soldați în jertfirea cărora avea deplină încredere. Apoi chiar în lipsă de soldați, spre a se curăța de nobili, n-avea decât să închiză ochii și să lăse pe țăranii români din Ardeal și pe secui a-și împlini înfocata lor răzbunare asupră-le.

A doua faptă adusă de unguri împotriva lui Mihai este o scrisoare ce el, spunea, a scris lui Tamasfalvi. Acesta era de neam secui și de mai mult slujea în armia lui Mihai, care, pentru vitejia ce arătă la bătălia de la Sibiu, îi mărise leafa și îl făcu prefect mai mare și căpitan peste secuii din scaunul Mureșul. În campania Moldovei, fiindcă jefuise o monastire, Mihai poruncise să-i taie capul, dar apoi îl iertă. Tamasfalvi, cum vom vedea, fu nevrednic de încrederea și generozitatea domnului său.

Scrisoarea ce spun că Mihai scrise lui Tamasfalvi suna așa: „Tamasfalvi! În cele mai mari greutăți, în minutele cele mai critice, noi am încercat și niciodată nu ne-am îndoit de jertfirea ta pentru noi, cunoscând vitejia ta, talentele tale și credința ta. Când vei vedea această carte, desfășură-ți steagurile și pune-te în cale cu ostașii tăi; pe unde vei afla că se află vro tabără de nobili, du-te acolo în grabă și ucide-i până la cel mai de pe urmă. Tu vei primi peste puține zile o mare și însemnată dovadă de recunoștința mea.” Scrisoarea aceasta, adevărată fiind, nu dovedește ceea ce au cugetat ungurii a o face a dovedi. Ea se vede scrisă după răscoala nobililor, și atunci Mihai era în drept a porunci de a risipi'' taberile'' nobililor și a-i ucide.