X

Mihai-Vodă, nădăjduind că Basta va veni în ajutorul său, poruncise la toți ai țării d-a veni armați în tabăra de lângă orașul săsesc numit Sas-Sebeș. Aci se adunară îndată toți ostașii: românii, polonezii, cazacii și secuii toți, deosebit de călăreții din scaunele Mureșul și Aranyos. Dar nobilii unguri, după cum li se dedese cuvântul de magnații conjurați, se adunară cu toții lângă orașul Torda, în câmpia numită Keresztes, lângă râul Aranyos, și tăbărâră acolo. Văzând Mihai că nobilii nu înaintează mai încolo de Torda, începu a le da zor și le porunci ca în trei zile să pornească spre Alba-Iulia. Dar nobilii, dând de azi până mâine, îi trimiseră pe Gabriil Banfi ca să arate domnului cuvintele ce îi oprea d-a veni la Sas-Sebeș, din care cea mai de căpetenie era: că în ținutul Albei și al Sebeșului, fiind pustiiți prin atâta soldățime și prin oamenii curții ce alerga mereu într-o parte și într-alta, nu pot găsi nutreț de cai, în vreme ce la Torda era livezi și izlazuri de vite și de cai îndestule și că viața oamenilor e mai lesne; că toți comiții ce se afla duși ca să strângă contribuțiile hotărâte de dietă încă n-au sosit; dar că ei stau gata la cel dintâi semn al domnului să meargă unde le va porunci.

„Astfel, zise Bethlen, nobilii, ca niște păsări care au sa fie prinse în cursă, vâltora împrejurul lațurilor ce pe ascuns ei întinseseră lui Mihai.” Acesta păru a se domoli prin cuvintele lui Banfi și făcu cunoscut magnaților și nobililor ca să vie la Alba-Iulia fiecare cu câte o slugă, lăsând celelalte oști ale lor în tabără, fiindcă împrejurările cereau ca să le comunice lucruri de interes public. Pretinde Bethlen că această chemare era cu gând ca să-i omoare; că banul Mihalcea dedese acest sfat, pe care îl aprobase cea mai mare parte din boieri, care ziceau că va pieri domnul de nu va face să piară nobilimea. Dar Radu Buzescu, care era aplecat către unguri, căci slujise odinioară ca stolnic pe Ștefan Bathori, când era el prinț în Ardeal, fu de părere d-a întrebuința mijloace blânde către nobili, fiind mai lesne a le câștiga dragostea decât a le insufla temerea.

Era anevoie de înțeles cum Mihai să poată crede că nobilii, care nu voiau a veni la dânsul cu oștile lor, să vie fără oști. Fără îndoială că acum nu mai era de întârziat. Trebuie a merge asupra acelor nobili care îndrăznea a nu da ascultare poruncilor domnului lor, a le împrăștia oștile încă nehotărâte și neadunate toate și a pedepsi pe capii conjurați. Iar de apuca ei a se întemeia în puteri, a face un apel poporului, români și secui, și, la insurecția nobililor, a răspunde printr-o insurecție populară. Cu această pârghie puternică în mână și sprijinind cu oastea sa regulată, ce avea în leafă, armia națională, Mihai ar fi fost sigur d-a nimicnici orice putere dușmană în Ardeal.

Adevăr că furia poporului ar fi cucerit toată nobilimea. Fie! piară! căci și-au meritat pieirea. Din nenorocire, Mihai nu pricepu niciodată că în popor și numai în popor e adevărata lui putere, adevăratul său sprijin. El îl căutase când în nobili, când în armie și în oștile mercenare, când în Austria. Deși încă apăsând poporul său nefăcând nimic pentru dânsul, el îi depărtase inima de la dânsul, dar poporul, în care simtimentul național vecinic și curat trăiește, era încă gata a se scula la chemarea lui. Când însă Mihai se hotărî a o face, era prea târziu.

O fatalitate orbește pe Mihai, sau mai bine el este târât și pedepsit prin urmările neapărate ale greșelelor sale. El, care a minunat pe toată lumea prin îndrăzneala sa, prin iuțimea prin care apuca de izbea pe dușman pân-a nu prinde acesta de veste, el care a zdrobit atâți puternici dușmani, acum stă amețit înaintea răscoalei a unor nobili. În loc d-a porni asupră-i, el stă în nelucrare, măgulindu-se cu nădejdea că cu vorba îi va aduce la cunostință. Asigurarea că Basta îi va veni în ajutor și că astfel nobilii, aflându-se prinși între două armii, nu vor îndrăzni a face nimic, singură numai poate tălmăci purtarea lui. Astfel, ca cum și-ar fi pus în gând, cu paguba sa, a arăta neadevărul calomniilor analiștilor unguri asupră-i, în loc d-a porni asupra nobililor, trimise în tabăra lor doi unguri, pe Ioan Kemeny, un senator, și Ștefan Petki, războinic ales (acesta, căzând în vină mare, fusese osândit a i se tăia capul, dar Mihai, după rugăciunea senatorilor și mai ales a episcopului Ardealului, Naprazdi, luând în privire că el se purtase vitejește la Lipova și într-alte părți, îl iertă), spre a afla ce vor ei și a căuta a-i împăca prin făgăduieli.