XI

Acești doi trimiși unguri trădară încrederea ce Mihai puse într-înșii. Sosind în tabăra nobililor, ei auziră plângeri, tânguieli ascunse, văzură pe unii vărsând lacrimi. Cu toate că toți nobilii adunați în tabără erau împotrivitori domnului, nu era nici o unire între dânșii, nici unul nu îndrăznea a se încrede în altul. Numele numai al lui Mihai îi amețea pe toți și, deși știau că sufer tot d-o durere, nimeni nu îndrăznea a descoperi rana comună. „Corturile răsuna de suspinuri și vaiete; ar fi zis cineva ăcă suntî niște oameni izbiți fără veste de focul trăsnetului, spăimântați de zgomotul tunetului, care arată însă printr-o cătare neghioabă că o otravă de o duhoare puturoasă i-a pătruns. ⁷⁸⁹ ” Puțini era care îndrăznea a-și vărsa mânia ce fierbea în inima lor, și aceia, vorbind încet și numai către prieteni, zicea: „că voievodul este un înșelător, un adevărat turc, că trebuie a se mântui de această pieire prin orice mijloc”. Cu toate că puseseră în capul oștilor lor pe Ștefan Csaki, dar știindu-l favorit și entuziast de Mihai, nimeni nu avea încredere într-însul și nimeni, chiar din prietenii săi, nu îndrăznea înaintea lui a spune ceva împotriva domnului, chiar în glumă.

În această stare de spaimă și neîncredere reciprocă în care se afla nobilii, ar fi fost foarte lesne a-i risipi, dacă Mihai, pe lângă solie și vorbe blânde, ar fi înaintat îndată spre dânșii cu armia sa. Ar fi fost asemenea cu putință, atunci la început, a-i împăca și prin vorbe și prin făgaduieli, dacă trimișii lui Mihai, în loc d-a căuta a face pace, nu ațâța încă mai mult pe nobili și nu îi apropia unul de altul. Csaki, înțelegând inima lui Ioan Kemeny și Petki, trimișii lui Mihai, și văzându-se obiectul neîncrederii tuturor, se adresă către dânșii, zicându-le: „Îndrăzni-voi a vorbi cu siguranță înaintea voastra”. „Și noi înainte-ți?” răspunseră ei. Csaki le-o asigură, dându-și cuvântul și mâna dreaptă. Atunci aceștia îl îndemnară a nu pierde vreme. Conjurații toți, care erau înțeleși unii cu alții, se adunară ⁷⁹⁰ . Ei convocară o adunare generală a nobililor, în care Csaki luă cuvântul și îi îndemnă cu multă elocvență „a scutura jugul unui domn strein, barbar și tiran, care a jurat pieirea lor, și pentru aceasta a se folosi de ocazia de față, când se află toți adunați launloc și armați și când oastea cezarului nu e departe”. Și sfârșește propunând: „ca să trimită adunarea soli la Basta, generalul Ungariei de Sus, care acum se află la hotar, spre a-i chema într-ajutor, arătându-i că a venit vremea ca să dobândească Ardealul pe seama împăratului și a-și izbândi despre Mihai și totdeodată pe dânșii să-i mântuiască de tirania lui ⁷⁹¹ ”.

Avu mare putere cuvântarea lui Csaki asupra nobililor adunați, nu spre a crește ura lor către Mihai, dar spre a-i hotărî spre răzbunare ⁷⁹² . Îndată ei aleseră din sânul lor pe Francisc Alard și pe Gabriil Haller ca să meargă lângă Basta, însărcinându-i „ca să-l roage de a le da ajutor spre a-i mântui de jugul și cârmuirea cruntă a lui Mihai; să-i spuie că voievodul este aliatul tainic al turcilor; că d-abia dedese drumul trimisului împăratului Rodolf, când primi cu mare pompă pe trimisul turc, care îi dedese, spre întărirea domniei, semnele de la împăratul turcesc; că ei făgăduiesc o vecinică credință împăratului Rodolf, către care sunt și de mai nainte legați; că primejdia grăbește, paloșul domnului amenință acum capetele ungurilor; că după nimicnicirea lor, acest trufaș barbar va merge cu sabia și focul în mână să-și cerce norocul spre Casovia, după cum o făgăduise la marele vizir Ibraim-Pașa ⁷⁹³ ; că dacă Basta nu le va da ajutorul nădăjduit, ei, care sunt hotărâți a nu mai suferi pe Mihai, se vor vedea nevoiți sau a chema pe Sigismund, ce era la hotar cu oaste puternică, sau a cere ajutorul sultanului turcesc.”

Nimic nu era mai neadevărat decât aceste învinovățiri ce aducea ungurii lui Mihai. În loc de-a se arăta tiran către nobili, el le mântuise viața de furia secuilor și românilor; în loc d-a-i ucide, după cum făcuse Sigismund, pe care ei dorea a-l avea domn în locul lui Mihai, acesta nu pedepsise pe nimeni fără vină și judecată, ba încă pe mulți din cei osândiți iertă. El păstrase starea și privilegiurile lor cu paguba românilor și scăderea sa; păstrase cu scumpătate constituția țării, nu făcu nici o schimbare în legi, nu scoase nici o dajde fără învoirea dietei și nu silui hotarârile dietei, după cum într-atâtea rânduri o făcu Sigismund. Pe lângă aceasta, e învederat că nu el era tainic aliat al turcilor, ci tocmai nobilii, care în față se arăta jertfici împăratului, iar pe ascuns își da mâna cu Sigismund, polonii și turcii, ale căror viclene urmări nu întârziară a ieși la iveală. Pe nădejdea lui Sigismund și a polonilor mai mult se sculaseră ei, și dacă acum se adresa lui Basta, era de nevoie, căci Sigismund și polonii era încă departe și vegeta încă și le era teamă d-a nu fi izbiți de Mihai în grabă; pentru aceea se adresară la Basta, pe care-l știa aproape și gata a-i ajuta. Gândind nobilii că Basta va voi un act de credință publică, deteră deputaților spre a-i duce cărți iscălite cu mâinile tuturor stărilor și pecetluite cu pecetea lor, în care își da credința lor cezarului Rodolf.