XII

După ce porniră p-acești deputați la Basta, nobilii trimiseră alții lui George Mako, ca să-l roage, de-i este scumpă mântuirea patriei, să vie îndată la dânșii cu oștile ce el comanda. Aflând aceasta, Mako lăsă ținutul Bârsei și se îndreptă spre orașul Mediaș. Când primiră veste nobilii de sosirea lui la Mediaș, îi trimiseră pe Nicolae Bogathi, ca să-i făgăduiască, între alte lucruri, că ei nu-și vor mai aduce aminte de relele ce el le-a făcut de curând, că nu-i vor lua niciodată fără despăgubire și fără o judecată mai dinainte moșiile ce voievodul îi încredințase și încă că îi vor dărui leafa pe două luni. Și spre a da mai mult temei acestor făgăduieli, îi trimiseră în același oraș, unde încă se afla, pe Ioan Kemeny și Ștefan Petki, care veniseră la dânșii de la Mihai, și îl rog d-a-și aduce aminte de nația ungară din care și el se trage, de a urma ceea ce a început, d-a veni în tabăra de la Torda, a-și uni puterile sale cu ale lor, spre a depărta din țară un tiran crud, d-a nu se teme de un popor căruia norocul a slujit mai mult decât curajul.

În vremea aceasta, curierii vestiră lui Mihai că Mako, stăruind în îndărătnicia sa, în loc d-a merge cu oastea sa la Alba-Iulia, după cum îi poruncise, s-a dus la Mediaș. Ținându-se de hotărârea sa d-a umbla cu binele și a-i liniști și domoli mai mult cu mijloace împăciuitoare, Mihai găti două solii, una către soldații lui Mako, punând în capu-i pe Ioan Nemeș, cu însărcinarea de a astâmpăra duhul oștilor și a le ridica orice bănuială, plângându-se de răscoala lor, chemându-i la datorie, pentru ca în acest minut greu pentru creștinătate să nu-i puie în nevoie a-i pedepsi el, care totdeauna a fost binevoitor către dânșii, și pentru ca ei să nu fie o stavilă la bunele și cuvioasele sale strădanii. Ceailaltă, compusă din Pancratie Sennyei și vistierul Stoica — român, ispravnic al palatului, care de curând se întorsese de la Pilsna, unde fusese trimis ambasador către împăratul Rodolf — la tabăra nobililor la Torda. Ei era însărcinați sa dea de minciună zgomotul răspândit între nobili că el voiește pieirea lor. Cu aceștia dete împreună și pe trimisul către Mako, spre a-i prezenta nobilimei.

Ajungând cu toții la Torda, acești deputați, înaintea tuturor nobililor adunați, față fiind și doi deputați trimiși de George Mako, își împlinesc misia ce li se încredințase. Făcându-se tăcere, vistierul Stoica, cu gravitatea sa obicinuită, astfel cuvântă: „Cu mare părere de rău a aflat domnul răzvrătirea lui George Mako și răscoala legionarului său, răscoală ce el n-a întărâtat prin nici o nedreptate, fiind mulțumit de bunele slujbe ale ei până acum; că el nu cunoștea pricina unei așa de fără veste dezbinări; că bănuia că poate ea ar fi ieșitul unei mișcări pricinuită printr-un zgomot mincinos mai mult decât printr-o veste sigură. Dacă ei au fost îndemnați l-această îndârjire nesocotită căci le-a rămas simbrie neplătită, iată că le-a trimis prin Ioan Nemeș simbria pe patru luni întregi; de au altă temere, s-o părăsească, căci domnul le-a trimis cărți de încredințare, la care tot creștinul trebuie să crează. Dacă sunt în ceva vinovați în legătura făcută cu Sigismumd, domnul îi îmbiază cu o uitare și o iertare deplină. Cu mai mare părere de rău a aflat domnul că nobilimea s-a turburat de oarecare larmă răzvrătitoare, care dă domnului gânduri mincinoase și nelegiuite; că el ia de martor pe Dumnezeu și pe sfinți ca n-are nimic mai scump ca sângele nobililor, că nimic nu are mai la inimă fără numai de a păstra legile lor cele vechi și ale patriei, și că el stă gata a răsplăti fiecăruia după meritele sale.”

Abia sfârși Stoica cuvântul și cei doi trimiși ai lui George Mako strigară: „că soții lor de arme nu vor să meargă a se împreuna cu domnul, că ei nu mai vor să slujească supt steagurile lui; că ei vor mai bine să treacă îndată în Ungaria, unde vor găsi vechea libertate a patriei, administrația dreptății, siguranță pentru viața lor și milostivirea împăratului; că în zadar Stoica ostenește urechile lor printr-atâtea vorbe, căci Mako a și hotărât a trece în Ungaria.”

Deputații romăni, văzând îndărătnicia lor, nebănuind nimic nici de înțelegerea lor cu nobilii, nici de hotărârea acestora d-a ridica cap și sabie împotriva domnului, crezând vorbele trimișilor lui Mako și gândind că acesta se va îndrepta spre Cluj, ca să treacă în Ungaria, se duseră acolo spre a-l întâmpina. Ei avea de gând să laude lui Mako și oștilor sale milostivirea domnului, d-a se sili a domoli mânia lor și a-i aduce în tabăra domnului, sau, de nu izbutea cu vorbe, d-a scula în numele domnului pe țărani și d-a ucide pe soldați până la unul. Aceasta fusese și dorința lui Mihai. O asemenea hotărâre ar fi trebuit a o lua la vreme și a o întinde pe toată țara. Din nenorocire, nu se făcu nici în acest caz în parte. Deputații, mergând la Cluj, așteptară acolo în zadar, mai multe zile, sosirea oștilor lui Mako și, văzând că nu mai vin, se întoarseră la Alba-Iulia, lângă domn, făra să fi făcut nimic. Asemenea și Ioan Nemeș, ducându-să la George Mako, îi spuse tot ce-i zise voievodul, dar văzând că cântă înaintea unui surd, pierzând toată nădejdea, se întoarse și el lângă Mihai.