XIV

Întorcându-se deputații în tabăra nobililor, le spuse câte le zisese Basta. Deci ei îndată, ascultând sfatul acestuia, trimit deputați la secuii ce țineau cu Mihai, ca să-i îndemne a se uni cu dânșii. Dar secuii, recunoscători către Mihai pentru libertatea ce le dedese și temându-se că, de vor veni ungurii iar la putere, nu numai că o vor pierde cu vreme, dar încă că vor căuta a-și răzbuna asupră-le pentru mulți nobili ce omorâseră, răspunseră: „că ei sunt mulțumiți de un domn așa mare ca Mihai”. Tot într-o vreme trimiseră nobilii la cazacii lui Mihai pe Balthazar Vereș și pe Ioan Zoltai jurisconsult, ca să-i învite a se uni cu dânșii cu bune și sigure condiții. Cazacii însă erau cu totul jertfiți lui Mihai. Slujind în dobândă și iubitori de bogăție, ei dobândiseră mult de la Mihai și nădăjduia încă a dobândi.

Mihai, cum am arătat, avea multă îngrijire pentru ostașii săi. Adesea, la mese, el dăruia cazacilor, ca și celorlalte oști, bani, cai, haine cusute cu fir, ce luau vederile prin felurimea coloarelor și a florilor. Astfel toată armia sa era frumos împodobită și mândră de strălucitoarele ei costumuri, cât și de vitejia ei. Adesea Mihai, când le da daruri sau leafa, îi îndemna să stea credincioși pe lângă prietenia și norocirea lui și le zicea: „Mai adăstați puțin, ostași, și vă voi duce într-o țară unde se găsește cu îmbelșugare mătase, aur, diamante și tot felul de avuții”. Aceste făgăduieli și bunăvoința ce Mihai arăta oștilor lipiseră cu totul inimile cazacilor de dânsul și, când deputații nobililor se duseră să-i îndemne ca să se tragă din părtea lui Mihai, înfuriați, ei uciseră îndată pe Balthazar Vereș și duseră domnului toate cărțile ce le trimisese nobilii. Soțul lui Balthazar Vereș, jurisconsultul Ioan Zoltai, d-abia scăpă; pe când el se silea a dovedi cazacilor că, potrivit legilor lui Justinian, ei au drepte cuvinte de a părăsi pe Mihai, aceștia năvăliră asupră-i suduindu-l, bătându-l și rupându-i hainele, încât cu greu apucă de scăpă în strâmtorile munților.

Fură mai norocoși nobilii cu alte oști. Ei rugaseră încă să vie la dânșii pe pedestrașii pretoriani ai voievodului, carii era în număr de 700, și pe călăreții beșlii, ambele cete compuse de unguri; dar pedestrașii avură anevoință a fugi, căci domnul, simțind gândul, îi sili a sta în frâul disciplinei, ucigând câțiva centurioni ai lor, și îi închise pe toți într-o grădină îngrădită cu ziduri, ce se afla lângă camerele sale. Această grădină, în care Mihai zidise o baie frumoasă, fu mai târziu făcută cetățuie de prințul Ardealului Gabriil Bethlen. Câțiva din acești pedestrași, care putură scăpa, fură uciși în cale prin paznicii orânduiți de strajă de Mihai, și foarte puțini, făcând un mare ocol, ajunseră târziu, și tocmai după bătaie, în tabăra nobililor. Călăreții beșlii izbutiră mai bine. Într-un semn hotărât, ei se sculară cu toții și se duseră la Torda a se uni cu nobilii. Pe lângă dânșii se luă și Ioan Iacobini, un tânăr cu duh, ce era secretar al canceleriei domnului. El fusese mai nainte, în aceeași calitate, pe lângă Sigismund Bathori și, însoțind pe acest prinț în expediția sa în Țara Românească împotriva lui Sinan vezirul, la 1595, descrise această campanie.