XXIV

Îndată Mihai se puse a-și întocmi oștile de bătălie ⁸²⁶ . El făcu din toată armata o singură frunte deopotrivă, destul de îndesită pentru îngustimea câmpiei, întinzându-se de la dealuri până în râpa râului Mureș ⁸²⁷ . În aripa dreaptă, începând de la Mureș, venea mai întâi toți cazacii, care era arcași și archebuzieri călări, împărțiți în patru escadroane, lângă care venea două escadroane de lăncieri români ⁸²⁸ . Numărul acestei cete de călăreți români și cazaci se urca la 4 500 și era comandați de Ștefan Tahi, care arsese Aiudul, și Francisc Lugasi ⁸²⁹ . Alături cu călărimea venea un batalion mare de pedestrime de secui, sârbi și români, având în frunte patru tunuri mici, ocrotit din partea stângă de un alt escadron de lăncieri poloni și moldoveni. Peste toată această aripă dreaptă era mai mare Baba-Novac, cel mai întâi general al călărimei, „om, zice Spontoni, deși bătrân, dar cu mare foc și curaj și cu o deosebită experiență”. La aripa stângă, care era țărmurită de munte, venea rămășița călărimei, împărțită în cinci escadroane, în număr de 4 000 români, sârbi și secui, a căror capi era George Budai și Petre Odobașa, împărțită la laturile a două alte batalioane de pedestrime secuie, română, sârbă și moldavă, care era întărită cu câteva tunuri de câmpie; astfel că această aripă se sfârșea întinzându-se încovoiată pe drumul cel mare ce ducea la Alba-Iulia. Toată cealaltă artilerie o așeză dintr-această parte, pe drumul cel mare, înaintea liniei de bătălie. În centru venea câteva mii de pedestrași secui, comandați de Pancratie Sennyei, Ștefan Bodoni și Andrei Barcsai ⁸³⁰ . Aci era și Mihai cu o trupă strălucită alcătuită de boierii săi și de toată acea nobilime ce îi rămăsese credincioasă în Ardeal și care îl însoțea din Moldavia și Polonia ⁸³¹ ; dar, pre obiceiul său, el nu sta la un loc, ci mereu alerga pintre deosebitele rânduri ⁸³² . În dosul acestei linii, ca rezervă, venea, supt George Farcaș, căruia de puțin timp domnul îi luase comanda cetății Lipova, trei mii călăreți secui și un număr însemnat de țărani pe gios, români și secui, pe care Mihai armase cu puștile ce îi trimise împăratul Rudolf, cum și o seamă de sârbi, care cu puțin mai nainte părăsiseră țara turcească și venise în mare număr a se așeza în Ardeal. Scopul lui Mihai era, după cum spun ungurii, ca nimicnicind pe ungurii ardeleni, să-i puie în loc, trimițând o parte în Țara Românească în locurile pustii. În urma acestora venea opt sute gvardiști pe gios, supt comanda ungurului Mathei Gyarmathy ⁸³³ . Numărul oștirei lui Mihai, după mărturia chiar a istoricilor unguri, se urca aproape la 22 mii oameni ⁸³⁴ și 27 tunuri, mari cu mici, după Tarducci, iar după Bethlen de 32 tunuri. Era acești ostași ai lui Mihai din cei mai de rând ce avusese, căci oștile cele mai bune se aflau în Moldova și în Țara Românească. Natura acestor soldați era astfel că ei nu-și ținea bine șireagul și se da într-o parte și într-alta, după cum le venea, fără nici o rânduială. Aci într-o săritura se azvârlea prea departe și apoi se trăgea înapoi.

Întocmindu-și astfel oștile, Mihai le ținu un cuvânt, le lăudă mult, porunci la două mii pedestrași archebuzieri secui aleși să se urce pe cel mai vecin deal ce se ridica lângă drumul cel mare și dete semnul de bătaie. Soldații răspunseră cu mari strigări, și tunurile de la cele trei batalioane și după drum începură deodată a tuna și a grindina asupra oștirei dușmane.