XXIII

Des-de-dimineață, Mihai, ieșind din tabără, își întocmise armia și aștepta să vază ce face dușmanul, când străjile și spionii îi raportară lui ca tabăra dușmanului s-a rădicat și că merge acum înapoi spre partea de unde a venit. Întru-ntâi lui îi veni cu greu a crede aceasta, dar văzând că așa era, își închipui — fatală orbire! — că într-adevăr Basta fuge, și, zâmbind, zise: „Unde fuge câinele de italian? Nu știe el că în tot locul îl voi ajunge?” Deci, îndată părăsind postul său atât de sigur, se puse în goană după dușman cu mare furie și nu cu mai puțină neorânduială. Îndoindu-se însă că nu va putea ajunge pe dușman la vreme cu toată oastea, el porni înainte o mare parte din călărimea sa, cu câteva trupe de cazaci, ca să recunoască pe dușman și să-l supere și întârzieze în retragerea sa. Dar cele două cete de muschetari, care se opriră în loc, schimbându-să când una, când alta în luptă, ajutate de artilerie și de călărimea ușoară, ținu în depărtare pe călărimea noastră.

Dușmanul însă, din pricina acestor izbiri, să trăgea încet, și aceasta plăcea lui Mihai, doritor să sosească însuși cu toată oastea, spre a se destinde de bătaie dincolo de Mirislău, în acea spațioasă câmpie, crezând mereu că dușmanii fug de o întâlnire. Basta însâ începu a se mișca și mai încet, ca să înșale pe Mihai, dându-i nădejde că îl va putea ajunge, și departându-l de sat cât putea mai mult. Inima lui sălta de bucurie când vâzu că, după călărime, iese din sat și căruțele de artilerie română, semn că Mihai, părăsind detot postul său, înainta cu toate puterile sale. El își însemnase dinainte un loc bun și destul de mare, care, în parte, puțin câte puțin, frumos se ridica, rămânând încă pentru călărime destulă câmpie. De acest loc apropiindu-se Basta, întorcându-se, privea mișcările lui Mihai.

Acesta, crezând mereu că dușmanul fuge și dorind foarte d-a-l ajunge la timp, silea pedestrimea la drum și tot într-o vreme porunci să-i aducă înainte un cavaler ungur, ce fusese prins, numit Baltazar Bornemissa, căruia făcu multe întrebări despre persoana lui Basta, de dânsul bine cunoscută, zicându-i, cam în glumă, de crede el că Basta îl va aștepta sau că fuge întins în Casovia. Bornemissa răspunse lăudând talentele ostășești ale lui Basta și adăogând că crede că el va primi bătaia și că această retragere nu e fără vreun mister. Mihai fu foarte vesel l-aceste cuvinte, arătându-se cu mare dorință de a se bate, și ajungând în câmpie, ca la cinci sute pași dincolo de Mirislău, porunci armiei a se opri în loc și a se întocmi în rânduială de bătaie.

Basta, văzând aceasta, se opri și el 500 de pași departe de Mihai, lângă satul Decs și își întoarse toată armia spre dânsul. Băgând de seamă Mihai că dușmanul se oprise în loc și pentru întâiași dată bănuind că fuga lui fusese poate o stratagemă, se urcă pe un deal vecin ca să vază mișcările și zise către Andrei Barcsai, generalul său: „Ce gândești că vor dușmanii?” „Vor să dea bătălie”, răspunse acesta. Atunci Mihai, din nou stăpânit de îndoirile și nehotărârile duhului său, îi zise: „Să facem pace cu dânșii, domnule Barcsai”. — „E cam târziu acum, strălucite doamne, răspunse acesta, pune-ți platoșa, rânduiește soldații de bătălie și să ne pregătim de luptă.”

Share on Twitter Share on Facebook