II

În vreme ce Sinan-Pașa se apropia de Dunăre ca să năvălească peste țările române și se vestise că și tătarii are sa năvălească în Moldova în ajutorul turcilor, Răzvan-Vodă, văzându-și țara slăbită de atâtea nevoi a războaielor, a domnilor tirani și risipitori de țară, ce încercase (toată Țara de Jos pustiită, locuitorii descurajați și risipiți fugând înspăimântați de sila ce le făcea, d-a fi războinici și d-a-și apăra vetrele, boierii, în capul cărora se afla unul numit Nedelcu, om cu mare autoritate, desperând de mântuirea țării lor, trăgându-se de dânsul și năzuind în ajutoare streine), fu silit a se adresa la poloni, cerând alianță și ajutor împotriva păgânilor ⁴²⁵ . Răspunsul ce dobândi fu că, de vreme ce nu e în stare a-și apăra țara, să se lepede de alianța cu creștinii și să se supuie mai bine turcilor ⁴²⁶ . Astfel, strâmtorat din toate părțile, Răzvan-Vodă, pe care Sigismund Bathori îl chemă într-ajutor, văzând că singur nu își va putea apăra țara, atunci, la nevoie de a veni tătarii, hotărî a se duce în tabăra lui Bathori, în contra lui Sinan. De aceea, luându-și soția și încărcându-și avuțiile în care, cu oastea ce avea, luă calea Transilvaniei ⁴²⁷ .

Îndată ce se află în Polonia de plecarea lui Răzvan, marele hatman al Poloniei, Zamoisky, care se afla nu departe de graniță ⁴²⁸ , hotarî a se folosi de războiu dintre români și transilveni cu turcii, spre a cuprinde Țara Moldovei, ramasă fără stăpân, a o smulge de supt influența prințului Transilvaniei și a împăratului Germaniei și a așeza în acea țară vechile pretenții de supremație ale Poloniei. Aceste pretenții că Moldova ar fi fost vrodată un feud al Poloniei era. Pentru aceea luând de pretext că, de vreme ce se aude că tătarii au trecut Boristenul și se apropie de Moldova pe drumul numit Negru, apoi această apropiere a tătarilor putând aduce vătămare provințiilor polone mărginașe, cum Pocuția, Rutenia și Podolia, e nevoie ca el să ia poziție în Moldova, spre asigurarea Poloniei. Având puține oștiri pe lângă dânsul, el se adresă la cazaci, chemându-i în ajutor, dar aceștia, supărați căci Zamoisky le refuzase d-a le plăti leafă și le declarase că, de vor supăra sau jefui vrun oraș turcesc, îi va privi ca dușmani ai Poloniei, în loc d-a-i veni într-ajutor, năvăliră în Polonia și deteră în jaf provințiile Volinia și Podolia. Trimișii lui Zamoisky către rege, cerându-i ce să facă, îi aduseră acest răspuns: „Poartă-te după împrejurări!” Hatmanul, fără a aștepta o hotărâre lămurită din partea regelui, își urmă planul său. Spre a se descărca oarecum de răspunderea ce putea să cază asupră-i, el convocă un sfat ostășesc, în care pofti pe toți senatorii din tabără și din vecinătate și îi făcu să primească hotărârea lui. Spre a nu pica în vrăjmășie cu turcii prin această demonstrație, trimise un sol la Sinan-Pașa cu declarație că Polonia, fiind legată de veacuri d-o prietenie strânsă cu Poarta otomană, dorește a o păstra nesiluită; că această prietenie nu s-a clătit prin năvălirea de curând a tătarilor în Polonia; că intrarea ce fac polonii acum în Moldova țintește numai a pune supt ocrotire hotarele poloneze în contra tătarilor ce se apropie de dânsele; că organizația ce are să ia Moldova nu va fi împotrivitoare drepturilor Porții, ci, din contra, această țară va rămânea ca și mai nainte o mijlocitoare între Turcia și Polonia, punând astfel distanță între hotarele lor, depărtând orice pricină de război și chezășuind prieteșugul acestor două nații.