III

La 27 august, la facerea zilei, Zamoisky porunci să zică trâmbițele și trecu însuși, cu armia lui, Nistru, care era foarte scăzut atunci, prin trei locuri și înot.

Armata polonă era veselă și plină de încredere în generalul său. Îndată văzură cu bucurie că sosi și Zotkiewsky cu rămășița regimentelor Liovului. În Hotin, cetate a Moldovei pe marginea Poloniei, era numai o garnizoană de două sute unguri ⁴²⁹ . Îndată ce locuitorii aflară de plecarea lui Răzvan și intrarea lui Zamoisky, temându-se d-a trage asupră-le răzbunarea polonilor sau a turcilor, prin silă și amenințări izbutiră a scoate din această cetate garnizoana și a-i deschide cale spre a trece în Transilvania. Zamoisky atunci puse în cetate garnizoana polonă și comandant pe comitele Beltzan ⁴³⁰ . O deputație numeroasă de locuitori cerând protecția regelui Poloniei, numai să-i scape să nu cază în mâinile turcilor, boierii ce însoțiseră pe Zamoisky din Polonia îi indemnă a cere un domn ⁴³¹ . Între candidații ce se arătă era un grec oarecare ce ținea pe fata unui fost domn, Alexandru Bogdan, și trăise în Polonia; dar acesta fu depărtat, căci moldovenii ura pe greci și pe domnii streini ⁴³² . Ceilalți candidați fură Luca Stroici, logofăt mare, și vornicul Ieremia Movilă, ce se afla în tabăra lui Zamoisky. Ei emigraseră din Moldova cu Petru-Vodă Șchiopul, la 1591, când acesta preferă a se lepăda mai bine de domnie decât a mări haraciul țării, după cum cerea turcii ⁴³³ . În vremea petrecerei lor în Polonia, pentru dragostea ce arătară către acea țară și slujbele ce făcuseră, ei dobândiseră titlu de noblețe în Polonia. Ieremia, prin bogățiile și moșiile sale și prin alianțele sale cu cele mai însemnate familii polone, fu mai favorizat și Zamoisky de sineși îl numi domn, cu aceste condiții: ca el să trimiță o deputație la regele Poloniei ca să-l roage ca să primească pe Moldova supt ocrotire și ca un feud al regatului Poloniei; că el se va bucura de Țara Moldovei socotindu-se cu titlu și rangul de palatin al Poloniei; că, întâmplându-se cumva ca creștinii să biruie pe turci, atunci Moldova va rămânea supusă singur numai Poloniei; iar dacă pacea cu Poarta se va păstra, Ieremia va cârmui țara după cum au cârmuit-o și cei mai dinainte domni, păstrând, în orice caz, credință regelui Poloniei. Movilă primi aceste condiții și, întărindu-le prin jurământ, trimise solie regelui.

Familia Movileștilor, care acum pentru pieirea Moldovei se urcase pe scena politică, începu a se face cunoscută din vremea lui ȘtefanVodă cel Mare. Când acest viteaz domn merse de întâmpină la Schee, pe Siret, pe Hroiot, ungurul ce năvălise în țară, îi căzu calul ucis în bătaie. Atunci un Purice-aprodul dete calul lui domnului său; iar Ștefan-Vodă nu putea încăleca în grabă, fiind om mic, și îi zise Purice-aprodul: „Doamne, eu mă voi face o moviliță și vino de te suie pe mine și încalecă”. Și suindu-să pe dânsul, Ștefan-Vodă a încălecat pre cal, zicându-i: „Sărace Purice, de-oi scapa eu și tu, atunci ți-i schimba numele din Purice, Movilă!”. Și vrând Dumnezeu și izbutind în bătaie Ștefan-Vodă, și scăpând și el și aprodul, îl făcu boier armaș mare și dintru acest Purice să trase neamul Movileștilor.

În vremea aceea sosi la Hotin Ambrosie Casquida, din partea lui Sigismund, prințul Transilvaniei, cu scrisori către Zamoisky, prin care îl poftea să lase Moldova, că e a lui, și îi anunța că Sinan trecuse Dunărea cu mari oștiri, adăogând ca să se unească împotriva vrăjmașilor comuni și să oprească năvălirea tătarilor. Zamoisky răspunse că moldovenii sunt foarte întărâtați asupra lui Răzvan, pentru care aleseseră ei alt domn; că el nu poate singur a vorbi despre alianță și că trebuie a se întelege într-aceasta cu regele.

Zamoisky, intrând în grijă de venirea tătarilor, începu a căuta o poziție bună, în care, la nevoie, să se poată apăra cu oastea sa, ce spun că era numai de zece mii, împotriva norilor de tătari, și, pogorându-se la vale, găsi un loc cum dorea și își așeză tabăra între râul Prutului și râul Iasa (Jijia), încunjurând-o, după obiceiul polonez, cu o îngrădire de care. Ambele râuri nu numai că apăra tabăra, dar încă slujea spre a transporta mai lesne bucatele ⁴³⁴ . După ce sfârși de a-și întocmi tabăra, Zamoisky își lepădă veșmintele sale de hatman, se îmbrăcă ca un simplu soldat și intră pe ascuns în Iași, vrând să vază cu ochii dacă castelul acestui oraș poate a se întări în grabă; dar găsi orașul stricat și ars de curând de cazaci, după cum am văzut, și înfățișând o tristă priveliște de grămezi înnegrite. Castelul numai sta în picioare, zidit fiind de piatră tare, precum și trei biserici grecești, una armenească și alta catolică, toate de piatră, și zidirea băilor d-o arhitectură orientală minunat de frumoasă. Zamoisky se încredință îndată că acest oraș, fiind cu totul sfărâmat, nu se poate întări într-o vreme scurtă și fără mari cheltuieli. Dar fiindcă Iașii era capitala țării, Zamoisky vru să ducă acolo pe noul domn și să-l puie în scaun cu multă solenitate; el porunci la trei regimente de gvardie d-a însoți pe domn la intrarea lui în oraș. Când bieții locuitori văzu pe noul domn în capul unei cavalcade mărețe intrând în oraș, ieșiră din mijlocul ruinelor și din găurile unde stau ascunși până atunci și îl întâmpinară, ocolindu-l cu strigări de bucurie și, după obiceiul locului, aruncându-i roade îmbielșugate, cum spicuri de grâu și struguri. Când se apropie domnul de biserica cea mare (mitropolia), care era supt palat, îl întâmpină vlădica în capul clirosului său, purtând cruci și icoane, și îl duse în altar, unde, sfârșindu-se ungerea obicinuită, îl urcă pe scaunul domnesc din biserică. După ce se sfârși rugăciunea, ieșind de acolo, merse la palat, unde Zamoisky, luându-l de mână, îl duse la tron, pe care șăzu ca un prinț suveran; iar Zamoisky îi adresă aceste cuvinte: „Prințe! Armele poloneze te-au pus pe acest tron, aceleași arme, pe cât Dumnezeu o va îngădui, te vor ocroti și te vor apăra. Te-ai făcut vasal, nu ca odinioară, a unor tirani barbari, dar a unui rege peste un popol liber și mărinimos. Fii-le dar credincios și recunoscător în toate faptele tale ⁴³⁵ .”