În 9/19 octomvrie, Zamoisky, așteptând venirea tătarilor, și-a mutat tabăra din acel loc și, trecând cu armia Prutul, din partea de unde se aștepta tătarii, se aseză la Țuțora, în niște câmpii întinse udate de două părți de cotitura apei, și își întări tabăra cu valuri și șanțuri adânci din parțile cele două deschise, făcând tăbii de pământ ca niște turnuri și alte întăriri, departe de tabără de o lovitură de tun, unde puse balimezurile, lăsând taberei patru porți înzestrate cu tunuri. În 10/20 octomvrie, avanposturile polone întâmpinară pe avangarda tătărească și, încăierându-se puțin la luptă, luară câțiva prinși, pe care îi aduseră lui Zamoisky. Chiar în ziua aceea, hanul înștiință pe hatmanul că va sosi a doua zi cu oastea lui. Zamoisky chemă îndată pe polcovnicii cei mai deprinși la război în cortul lui și le spuse că în ziua dintâi voiește a se feri d-a izbi pe dușman, țiindu-se în defensivă și hărțuind numai pe dușman adesea cu cete mici, până să apuce oștile a se obicinui cu acei nori de tătari și a se îmbărbăta, după obicei. A doua zi, în 11/21, hanul, după făgăduială, se apropie de tabăra poloneză și Vlanicki, în capul brigadei sale, zbură întru întâmpinarea lui. În această luptă, carabinierii poloni trântiră de pe cal vro câțiva tătari, iar Turecki, un ofițer polon, fu prins de dușman. Coloanele tătărești începură atunci a urma una după alta și, după obiceiul acelui neam, călăreții răspândiți în câmpie căuta a se bate îndeosebi. Sangiacul începu a pușcări cu vro 500 ieniceri, cu carabinele lor cele lungi ce duce gloanțele atât de departe, încât uciseră și calul pe care se afla călare Zamoisky, la poarta taberei. Hanul, văzând că polonii se țin bine și că răniră mulți din ai săi, poruncește fratelui său, Fede-Gherei, să treacă Prutul pe de la vale cu două corpuri de armie din cele mai viteze. Într-aceeași vreme, din partea polonilor porniră câteva regimente întru întâmpinarea sa. Hanul, văzând aceasta, mai pornește coloane nouă, care să atace pe poloni în flanc și să-i arunce în Prut. Zamoisky, văzând aceste manevre, își gătește armata, poruncește de deschide porțile taberei și, scoțând înainte din toate părțile pe carabinieri, atât poloni cât și unguri, salută pe barbari cu atâtea gloanțe, încât doboară o mare parte la pământ și silește pe ceilalți a se retrage. Fede-Gherei se și trase în grabă, pierzând mulți din ai săi. Atunci sangiacul trimise o trompetă și ceru a parlamenta; se numiră spre acest sfârșit parlamentari din ambele părți războitoare, dar noaptea opri orice înțelegere și lucrare. A doua zi, hanul și sangiacul, sau spre a speria pe poloni arătând îndrăzneala lor, sau că vrură să-și schimbe poziția din lipsa pășunei, puseră de defilă în coaste toate trupele lor înaintea taberei polone. Norii nenumărați a acestor oarde ascunsese plăcuta vedere a frumoaselor livezi, verdeața nu se mai vedea, ci în toate părțile numai o gloată îndesită de oameni și de cai; cei mai vechi dintre războinicii leși nu-și aducea aminte să fi văzut vreodată o armie așa numeroasă. Zamoisky se temu ca tătarii să nu vroiască a trece Prutul și a merge spre Iași; de aceea, poruncind a pușcări cu tunurile defileaoa dușmanului, totdeodată pornește o seamă de oști cu artilerie ca, în întâmplare când tătarii vor apuca spre Iași, să arză podul de pe Prut cu ghiulele aprinse. Dar hanul nu vroia a merge spre Ieși, ci numai se silea a scoate pe leși din tabără în câmpie, unde credea că lesne îi va birui; căci tătarii, obicinuiți a se bate în câmpie și călare, nu vroiră a se lupta pe gios și a ataca fortificațiile. Astfel și unii și alții, neputând a se vătăma, veniră la nevoia a căuta a se înțelege. Sangiacul ceru din nou a parlamenta. Tunurile tăcură și se deschise conferințele între capii poloni și capii tătarilor.