IV

Când sosi la Varșovia vestea că Zamoisky, de capul lul, fără împuternicirea regelui, intrase în Moldova, se turbură foarte mult duhurile și se scorni multă larmă din partea celor ce îl ura. Mitropolitul L. Kankowski, vechiul primat, fu cel dintâi a cărui mânie izbucni în contra hatmanului. El adună îndată nobilimea marei Polonii și trimise o scrisoare, în numele acestor dietine adunate, arătând mirarea lor cea mare ca un singur cetățean să îndrăznească a intra în capul unei armii într-o țară streină, și aceasta fără învoirea staturilor generale. Într-aceeași vreme, se afla la curtea Poloniei arhiducesa (Maria?), muma reginei, care, după ce vizitase pe cealaltă fiică, princesa Transilvaniei, sosise acum la Varșovia. Această arhiducesă, cu totul plecată la interesele împăratului și ale prințului Transilvaniei, se sili, prin fiica sa, ca să făcă pe rege ca să cheme înapoi pe Zamoisky. Regele însă, deși turburat despre rezultatul unei așa de îndrăznețe întreprinderi, nu îndrăzni a displăcea lui Zamoisky și partidei lui, cărora era dator tronul, și lăsă această treabă în hotărârea senatului ce era să se adune ⁴³⁶ .

Dar hatmanul însuși, în tabăra sa, era cuprins de temere și se gândea cum va ieși cu cinste din acest pas greu ce făcuse și unde puse în primejdie armia și răspunderea sa. El scrisese lui Sinan, precum și sangiacului de la Tighina, că Polonia nu voiește a rupe prietenia cu Poarta și că ea dorește numai să adăpostească de tătari hotarele sale din partea Moldovei ⁴³⁷ . El rugă încă pe Sinan d-a nu se împotrivi la înălțarea lui Movilă, făcută în folosul comun al turcilor și polonilor, ci să-l sprijinească cu creditul său lângă sultanul, după făgăduielile noului voievod d-a plăti un tribut îndoit (50 mii lire, în loc de 25) ⁴³⁸ . Dar trufașul Sinan, ce se afla atunci în Valahia, plin încă de nădejde că va birui pe creștini, răspunse că cugetul stapânului său nu se învoiește cu intrarea polonilor în Moldova, fiind destul de puternic spre a apăra ale sale; că sultanul dispozase de Moldova și că n-are trebuință de armia polonă ca să pună în stăpânirea acestei țări pe cela căruia a da-t-o. Un răspuns așa de mândru băgă în multe griji pe Zamoisky. El se temu încă de ocazia ce da acum vrăjmășiei dușmanilor săi din Polonia spre a-i face rău. În acest pas greu în care nesocotința sa îl aruncase, neavând cu sine decât 10 mii oameni, el căută a scăpa prin virtutea sa și hotarî a se împotrivi bărbătește la armia nenumărată a tătarilor ce s-apropia.

Într-adevăr, Gherei, hanul Crâmului, avu același gând ca Zamoisky. El nu se prea grăbise a veni în ajutorul lui Sinan, după cum fusese poftit, dar socoti a se folosi de acele turburări spre a cuprinde Moldova și a o împopula cu tătari. Pentru aceea se sculă împreună cu fratele său, Fede-Gherei, și cu nepotul său și totdeodată cumnatu-său, sangiacul Tighinei, și plecase spre Moldova cu 70 mii tătari cu copiii și nevestele lor, și 2 mii ieniceri ⁴³⁹ . El pretindea că, după făgăduiala și învoirea Porții, el trebuie să stăpânească toată Moldova, afară de partea despre hotarul Poloniei, care se va stăpâni de nepotul său de soră, Adil-Gherei ⁴⁴⁰ , sangiacul Tighinei și a Chiliei ⁴⁴¹ , supt titlu de pașă ⁴⁴² . Aceasta însă nu era adevărat că i s-ar fi îngăduit de Poartă, căci solii ce trimise el pentru aceasta la Poartă, după intrarea în Moldova, sosind după desăvârșita învingere a lui Sinan, se întoarseră fără nici un răspuns din partea sultanului ⁴⁴³ .