Sigismund Bathori umpluse Europa de plângerile sale în contra polonilor, pentru faptele lor în Moldova. El îi acuza cu cuvânt că au intrat într-această țară fără nici un drept, fără a fi provocați, ca s-o smulgă de supt ascultarea sa și s-o readucă iar supt jugul turcilor, de care se mântuise cu atâtea jertfe. Împăratul și papa, la care se plânsese scriindu-le îndeosebi, trimiseră îndată soli și scriseră în pricina aceasta regelui Poloniei.
Împăratul scrise în 30 octomvrie și rugă pe rege ca să strice tratatul făcut cu păgânii în contra prințului Transilvaniei și să lase Moldova în stăpânirea lui Răzvan. la regele Poloniei, într-un chip foarte aspru, o scrisoare pe care acesta o primi în dechemvrie. „Cu condei de durere, începe el, vă scriu că cele făcute în Moldova crud m-au întristat.” Îi împută apoi că în loc d-a asculta rugăciunile ce mereu i-a făcut de a se uni cu creștinii în contra turcilor; sic că nădăjduia că, cel puțin, dacă considerații particulare îl oprea d-a se declara pe față împotriva turcilor și a le face război, încai nu va aduce stavili și opoziție scopurilor prinților federați și nu va turbura cursul fericit a armelor lor, după cum lămurit o făgăduise atât către dânsul, cât și către împărat și Sigismund; că cu fapta lui a întărit pe turci în puterile și nădejdile lor și a slăbit pe creștini. „Toți te învinovățesc, zice papa, că te-ai confederat cu turcul și tătarul împotriva prinților federați și mai cu seamă împotriva preaiubitului nostru fiu Sigismund, prințul Transilvaniei, căci, spre a-l vătăma, ai numit alt domn în Moldova, făgăduind a-l apăra cu ajutorul turcilor și tătarilor.” Această faptă papa o califica de nevrednică și încheie propunând arbitrajul său pentru diferentul dintre regele Poloniei și cumnatul său, prințul Transilvaniei, „ca să stârpească dintre dânșii toate rădăcinile amare de prigonire și vrăjbi, să le smulgă și să le arunce în foc”.
Mult mai aspră fu scrisoarea ce papa adresă, tot în acea zi, către Zamoisky: „Fapta ta din Moldavia va trage defăimarea și hula tuturor oamenilor cinstiți care trăiesc astăzi și care vor fi în viitorime. Ce prieten al binelui public, ce om înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu nu va tângui că chiar în acel moment când se făcea turcilor, acești dușmani vecinici și neîmblânziți a creștinilor, un război sfânt și trebuincios pentru mântuirea și libertatea poporului creștin și apărarea credinței, atunci când, ocrotiți într-un chip minunat de mâna lui Dumnezeu, dobândiră izbânzi astfel încât nici n-am văzut, nici n-am auzit altele asemenea, nici în anii aceștia, nici în veacurile trecute, cine, zic, nu va tângui că chiar în acel minut când să nădăjduia atâta izbândă, se făcu în Moldova tot ce putu ușura și întări pe dușmanii crucei și a lui Hristos și dimpotrivă se opri și se slăbi în cursul biruințelor lor apărătorii credinței, se turbură rezultatul războiului și se puse tot în primejdie etc.” Îl amenință apoi pentru relele poveți ce da regelui și pentru această „crimă și scandal împotriva creștinătății.” Papa scrise asemenea cardinalului Bathori, mustrându-l părintește pentru că ațâță pe poloni în contra vărului său, prințul Transilvaniei, și poruncindu-i să vie la Roma. Mihai-Vv. trimise și el atunci o ambasadă la regele Poloniei, care sosi la Cracovia și în 14 noiemvrie 1595 fură primiți în audiență de rege. Istoricii tac despre misia acestei deputații, dar se dau cu socoteală că ea privea tot în pricina Moldovei.