VIII

Viteazul Răzvan nu așteptă să vază isprava acestor tratații, de la care puțin se nădăjduia, și hotărî cu armele în mână a-și redobândi tronul ce i se răpise. Cu puținul ajutor ce luase de la Sigismund Bathori, el purcese spre Moldova, la 27 noiemvrie, trecu munții Oituzului ce despart Țara Secuiască de Moldova, în 29 noiemvrie 1595, și, aflând vești despre starea dușmanului, văzându-se mai slab cu numărul, trimise îndată la Bathori cerând un adaos de oaste și mai cu seamă un mai mare numar de călăreți; dar pân-a nu sosi aceștia la hotarele Moldaviei, Ieremia-Vodă cu polonii se grăbesc a izbi pe Răzvan. Oștirea polonă se afla răspândită în deosebite stații în țară, când deodată Chanski, care se afla pus de Potocki cu despărțirea lui în garnizoană la Suceava, înștiință pe Potocki că Răzvan se apropie în grabă și drept spre Suceava în capul unei numeroase oști ⁴⁶¹ . Ieremia îndată adună oștire de țară cât putu ⁴⁶² și porunci lui Potocki de adună în grabă regimentele sale, și grăbi de se uni cu ceata lui Chanski, d-abia cu două ceasuri înaintea bătăii ⁴⁶³ . Era într-o duminică, 5 dechemvrie, cănd Răzvan sosi aproape de Suceava ⁴⁶⁴ . Oastea lui se alcătuia de patru mii pedestrași, cea mai mare parte vechii săi ostași, cu puțini ce înrolase de curând și apoi secuii ce îl însoțiseră din porunca prințului Bathori, și o mie călăreți armați cu lance, tot d-ai prințului Transilvaniei ⁴⁶⁵ . Armia lui RăzvanVodă înainta pe dealuri prin niște locuri mai nalte decât acela unde se afla oastea împrotivnică, astfel încât ea se vedea mai lesne de către aceasta. El își întocmi rânduiala bătăliei astfel: la stânga sa, care era apărată prin care și tot aparatul de război, era cinci sute călăreți; la dreapta, care era apărată de un zid, ce începea de la șanțurile taberei și se întindea mult departe până la tabăra polonă, era asemenea călărime; în centru, două batalioane pedestrime, după care urma alte zece pe urmă, rămășița de călărime și pedestrime, ca o rezervă. În toate părțile se vedea steaguri fluturând; steagul călărimei era cel mai împodobit; el purta o frumoasă inscripție care spunea că Moldova s-a dat lui Răzvan de Transilvania.

Ieremia-Vodă ieșise înainte la satul Areni, unde își așezase oștile sale, iar pe oștirea polonă o rândui la Schei, despre câmpie, și sta ea la pază de supt un mal care e d-alături și aproape de drumul Băii. Rânduiala ei era în coloane treptate astfel: înainte sta ca avangardă, în lipsă de călărime ușoară, 100 moldoveni; după dânșii venea două batalioane a lui Stanislas Minski și Nicolae Zobrzydowski; era așezate puțin mai la dreapta, din pricină că poziția era mai bună și spre a fi ferite de vânt, astfel că batalioanele lui Tworzanski și Milewski, ce se afla la stânga, era puțin mai nainte decât dânsele, dar mai nainte încă se afla batalionul lui Zavrowski, ce nu se vedea de celelalte, fiind ascuns de fortificații; la centru era Porycki, cu regimentul său, având de reazăm trupele lui Potocki, comandantul Cameniței, a fratelui său Ștefan, și la stânga pe al treilea frate, Iacob; după dânșii, tot la mijloc, venea apoi o trupă de pușcași a lui Ioan Tomas Drohojewski, și lângă dânsa pedestrimea, supt comanda lui Albert Vitoslawski și Andrei Klopocki. La stânga, împrejurul zidului de care am pomenit mai sus, se așezase niște tunuri mari și altele de câmpie, care amenințau dreapta lui Răzvan și ocroteau pedestrimea moldovenească și pe cazaci.

Pân-a nu se apropia oștile de bătaia puștilor, polonii descărcară de două ori tunurile în oștirea lui Răzvan; una dintr-însele răsturnă pe Valentin Gheghe, unul din capii pedestrimei lui Răzvan.