X

Sărmanul Răzvan, după ce rătăci multă vreme cu soții săi, ajunse spre seară într-un sătuleț, unde se adăposti puțin, schimbându-și și hainele, și se depărtă supt ocrotirea nopții. Îndată sosi în sat niște poloni, trimiși d-ai lui Ieremia, ce alerga după Răzvan; gazdele acestuia, speriați de vecini, care îi mustra că au primit un dușman în casă, fură siliți a mărturisi calea încotro a apucat fugarii. Astfel acești nenorociți fură îndată agiunși în cale și prinși, nu fără o luptă bărbătească, în care Răzvan fu rănit și ungurul Matei Sekiel, ce comanda peste 400 călăreți, și Elie Kakoci, vechiul soț a lui Răzvan în oastea lui Aron-Vodă, căzură morți împreună cu alții. Între prinși se afla fratele lui Răzvan, un boier mare anume Calotă, vistierul și logofătul domnului, împreună cu alți boieri și capete din unguri. Aduși înaintea lui Ieremia, Răzvan și cu soții lui se purtară, în cumplită nenorocire, cu toată vrednicia și bărbăția cuvenită. La toate întrebările ce li se făcu, ei toți păstrară o tăcere mândră și desprețuitoare ⁴⁷⁴ .

Câteva zile dup-aceea, pe la jumătatea lui dechemvrie ⁴⁷⁵ , crudul Ieremia, nesocotind și legile războiului, care sfințește persoana unui prins, și legile omenirei, osândi pe toți prinșii la moarte. Printr-o cruzime înspăimântătoare, el porunci a pune pe Răzvan la caznă, apoi îi tăie nasul și buzele, și dup-aceea puse de-l trase în țeapă, expunându-l astfel — priveliște de jale! — la armie și la locuitorii țării. În minutul în care mult nenorocitul Răzvan-Vodă gemea de dureri pe țeapă, cu o crudă barbarie aduseră pe fratete său înaintea lui de-i tăiară capul. L-această vedere, durerea morții fratelui său adăogându-se la a sa, Răzvan deodată se ridică, țâșni pe țeapă, întinse brațele către dragul său frate și într-această mișcare își dete sufletul.

Să întoarcem mai bine ochii de la această crudă priveliște care răscoală inima, crimă urâcioasă ce va rămâne o pată vecinică de necinste asupra numelui lui Ieremia Movilă, ce o porunci, și asupra polonilor, ce o suferiră fără împotrivire, cu atât mai mult că Răzvan era prinsul lor.

În drumul ce merge de la Suceava la Baia și până astăzi se arată și se pomenește movila lui Răzvan-Vodă, loc unde zac, neuitate de popor, oasele viteazului domn.

Astfel de cumplită moarte avu acest bărbat, pe care meritul său și norocirea îl înălțase din pulbere pe tronul patriei sale. Născut țigan, dintr-un neam osândit de veacuri la robie, el fu încă o dovadă puternică că în ochii providenței nu sunt popoare alese și popoare osândite, că ea răspândește deopotrivă îndurările sale peste toți oamenii, fără osebire de nație și clasă, punând pe fruntea fiecărui pecetea dumnezeirei și declarându-l cu drepturi deopotrivă ca toată omenirea, la libertate, la egalitate, la virtute și la adevar.