XI

Cumplita moarte a lui Răzvan întristă foarte nu numai pe prințul Transilvaniei, dar și pe împăratul și pe papa Clement ⁴⁷⁶ . Bathori hotărî să-și ia satisfacție cu armele în contra polonilor, și împăratul, părtaș al mâniei sale, hotărî a-l ajuta și a lua parte la răzbunarea acestei insulte a polonilor, ce le era comună la amândoi ⁴⁷⁷ . Pontiful însă, temându-se cu tot dreptul că acest război între creștini va fi vătămător războiului cel cu noroc început în contra turcilor și va putea încă arunca creștinătatea în vreo primejdie mare fără nici un leac de mântuire, se puse între părțile prigonitoare, propunând mijlocirea sa părintească, ca prin creditul său să împace aceste certe și să aducă unirea și o norocită împăcare ⁴⁷⁸ . El trimise spre acest sfârșît în Polonia pe episcopul de Caserta, Alfons Visconti, milanez, la regele Poloniei și la prințul Transilvaniei ⁴⁷⁹ . Sigismund III, regele Poloniei, mișcat de aceste mustrări, trimise la Roma pe Florian Gembicki, secretarul coroanei, ca să arate pontifului că armele polone în Moldova făcuse mare slujbă creștinătății, scăpând această țară de tătari și totdeodată oprind pe aceștia d-a năvăli asupra Ungariei și a staturilor împărătești ⁴⁸⁰ . Zamoisky scrise și el papei, în 10 ianuarie 1596, arătându-i aceleași și îndreptându-și cu multe sofisme și neadevăruri faptele sale. Spre a îmblânzi mai lesne pe papa; ce era foarte întărâtat în contră-le, și a-l trage în partea lor și a-i dezarma mânia, regele Poloniei și Zamoisky îi trimise, din partea sinodului de legea grecească, doi episcopi ruteni, ca să ăi seî închine și să recunoască supremația papei. Într-adevăr, această faptă, ce nu izbuti până în urmă, făcu mare plăcere papei, încât se amână cu totul satisfacția ce aștepta Bathori de la poloni și mâhni pe acesta într-atât încât căzu în greșeli mari, foarte vătămătoare creștinătății. Zamoisky fu atacat cu multă înverșunare în dieta de la Cracovia de dușmanii lui, care îl acuza cu mult drept că a implorat și a cumpărat pacea de la tătari. El se scuză dând faptelor coloarea ce vru și foarte neadevărată. Senatorii regatului scriseră atunci, în 24 martie 1596, împăratului Rodolf, arătându-i că ei simt că datoria comună este ca să se împiedece pe turci a readuce în pașalâc principatele Moldova și Valahia; că neputând prințul Transilvaniei a le apăra, e nevoie ca polonii să le ia supt protecția lor; că pentru această slujbă creștinească ce ei vor să facă cer ca împăratul să le dea o sută mii florinți și să depărteze pe Mihai din Țara Românească, căci nu-l pot apăra fără a rupe de față pacea cu turcii. Această scrisoare sucită și plină de viclenii, vrând să zică ceva și într-adevăr nezicând nimic, nu dovedea altceva, zice un contemporan, decât dorința polonilor d-a pune ei în Țara Românească alt domn în locul lui Mihai ⁴⁸¹ . Asta fu cel dintâi semn de ura ucigătoare ce polonii purtară eroului nostru.