XXVI

Dar Sigismund Bathori acum căzuse iarăși supt influența nemțească și, uitând făgăduielile și legăturile de curând făcute cu Iojica, se hotări a se ține mai bine de cele încheiate cu împăratul; și aflând de sosirea comisarilor împăratului, convocă, la începutul lui aprilie, dieta la Alba Iulia; și, ascunzându-i cu mare îngrijire planurile lui, se prefăcu a-i cere bani pentru urmarea războiului cu turcii.

Era atunci în Transilvania, lângă prințul Bathori, un nunciu al papei, episcop de Cervice. Acesta prinsese cu cancelarul Iojica un mare prieteșug și astfel aflase toate planurile sale. Dar, ambițios și prieten mincinos, călugărul, care nu-și îndrepta căile decât spre mijloacele cele mai sigure d-a dobândi favorul papei, socoti că pentru aceasta va ajunge mai lesne scopului său prin împărat, decât prin Iojica. Se hotărî dar a trăda prieteșugul și încrederea lui Iojica și, ieșind la Turda înaintea comisarilor împărătești, le spuse că Iojica umblă prin toate mijloacele a dobândi tronul și a nu lăsa pe nemți a stapâni țara; că el, prin influență și făgăduieli, a tras în parte mulți din deputații dietei și că prin îndemnurile lui, dieta nu voiește a recunoaște de bune învoielile făcute între Sigismund și cezarul, fără știrea ei. Deputații, auzind acestea, își urmară drumul către Alba-Iulia, unde Sigismund îi primi cu cinste și le dete bună făgăduială că își va ține cuvântul către împărat. În conferința ce avu Sigismund cu deputații, față fiind și Bocskai, se chibzuiră despre mijloacele d-a sili pe deputații îndărătnici a primi învoirea făcută; hotărâră a dobândi de la dânșii prin spaimă aceea ce nu credeau că pot dobândi cu voie. Se învoiră dar a izbi o lovitură puternică, jertfind vreunul din cei mai puternici magnați, spre a îngrozi pe ceilalți. Jertfa aleasă chiar de Sigismund fu Sărmanul Iojica. Inima dușmană de ungur se dete pe față prin această alegere. Sigismund luă cuvântul și arătă că Iojica merită pedeapsa etc. (după Istvanfi).

Inima lui Iojica se umplu de grijă când văzu sosirea neașteptată a comisarilor împăratului, de la care nici un bine nu putea aștepta. A doua zi des-de-dimineață, plin de acel neastâmpăr, presimțire a unei nenorociri ce ne amenință, Iojica, sau spre a se liniști și a se gândi de scăparea sa, sau spre a se chibzui despre trebile ce era să se trateze în dietă, încălecă pe un cal ce îi dăruise de curând Sigismund și vru să iasă din oraș, însoțit numai de vro câteva din slugile sale. Pe când trecea pe poarta Sf. George, calul său, împiedecându-se de pod, ce era stricat, căzu astfel încât p-aci era să farme capul lui Iojica. Dar acesta, nespăimântându-se, se urcă îndată pe cal și înaintă câtva în câmpie; apoi același neastâmpăr îl întoarse în oraș.

Dar pân-a nu sosi el, Sigismund, în vreme ce staturile, după obicei, merse în biserica cea mare spre a ține seanța lor, le trimise poruncă d-a se aduna la palat. Deputații ascultară de porunca prințului și, fără a bănui nimic, intră în palat. În vremea aceasta Iojica sosind, intră și el cu dânșii. Dar îndată văzură că ieșirea li se închide de pretorieni. Îndată intră în sală comisarii împăratului, care, arătând adunării părțile de împuternicire ce avea de la împărat, expuseră prin grai misia lor, zicând că au venit ca să pună în lucrare tratatul încheiat între Sigismund cu împăratul și că acum rămâne ca staturile să întărească prin jurământ această învoire. Sigismund intră și el atunci în sala adunării și mărturisi că a făcut cu împăratul schimbul Transilvaniei pentru ducaturile Ratibor și Oppeln. Pentru aceea poruncește staturilor ca să asculte, căci de nu, are la poartă lictori ca să pedepsească neascultarea lor.