XLIV

Apoi, spre a-și trage dragostea poporului Moldovei, îi iertă birul și îl aduse a făgădui că, câtă vreme se va păstra această iertare, cu mijloacele lor vor apăra țara de tot felul de dușmani. El oprise asemenea prin strașnică poruncă jaful în orașe și sate, hotarând a fi osândiți la bătaie toți ostașii români care o vor călca; iar pe ostașii unguri, fiind mai deprinși la pradă, îi osândea la moarte. Din nenorocire, nobilii unguri, care strigaseră atât de mult asupra relelor ce făcea ostașii lui Mihai în Ardeal, găsea că este pre natural ca ostașii lor să prade în Moldova nepedepsiți. Într-o zi șapte unguri din oamenii lui Pancratie Sennyei și Giorgi Sibrik, nobili însemnați din Ardeal, fură prinși jefuind și aduși înaintea lui Mihai. O mulțime de nobili alergară atunci și se rugară de domn, în numele întregii armii ungurești, de a da drumul vinovaților. Mihai le dete drumul cu vorbe nehotărâte, și cum plecară nobilii, îndată trimise poruncă să omoare pe acei șapte prinși. Începură atunci ungurii a murmura, zicând că fără dreptate au fost aceștia uciși. Niște intriganți ambițioși, precum Moisi Secuiul și Stefan Czaki, se folosiră de ocazie spre a întărâta pe nobili împotriva cârmuirii lui Mihai și a-i aduce a trimite pe ascuns deputați către Sigismund Bathori, care se auzise că se afla la marginile Podoliei, în tabără cu Ioan Zamoisky, cancelarul crăiei Poloniei, spre a se sfătui cu dânsul și cu Zamoisky despre chipul cu care ar putea să intre mai lesne în Ardeal spre a goni pe Mihai, făgăduind ca ei îi vor sta întru ajutor și că poporul îl va primi cu mare bucurie. Sigismund le răspunse că: „Dumnezeu e bun și că, de va voi să-l cheme iarăși la cârmuirea Ardealului, el nu va lăsa să-i scape din mână ocazia, de temere ca să nu stea împotriva voinței lui Dumnezeu. Dar că acum trebui a suferi cu răbdare toate relele la care ca oameni suntem supuși, și a aștepta vremea hotărâtă la Dumnezeu pentru sfârșitul tiraniei lui Mihai.” Zamoisky încă făgădui că, la vreme, va da ajutor aliatului său Sigismund.

Boierii Moldaviei se rugară de Mihai ca să le dea domn, spre a-i cârmui în locu-i, pe fiul său Nicolai. Mihai le făgădui întâi a le face pre voie și porni numaidecât pe Radul Buzescu și pe postelnicul Stoica, cu o suită de 300 inși, ca să meargă sa aducă din Țara Românească pe fiul său Nicolai. Dar pe urmă se socoti cum că fiul său este prea tânăr și nu va putea cârmui o țară de margine, mai ales că avea încă a se teme de Ierimia și de poloni, și își schimbă hotărârea, orânduind o comisie vremelnică de cârmuire pentru Moldova, alcătuită de patru generali ai săi, anume hatmanul Udrea, vistierul Androni, armașul Sava și spătarul Negrea.

Apoi, în 27 iunie, părăsind Moldova, trecu pe la Oituz , în Ardeal ⁷⁶⁶ și veni la Brașov, însoțit numai de 400 călăreți cazaci, serbi și valoni ⁷⁶⁷ . El poruncise ca armia să-l urmeze, rămânând în Moldova numai 6 000 pedestrași și călăreți, supt comanda unui boier strălucit în războaie, anume Mârza, și a lui Moise Secuiul, pe care îl numise în această expediție căpitan-general al ungurilor ⁷⁶⁸ . La Brașov, Mihai petrecu cinci zile. Aice, năcăjindu-se pe brașoveni pentru niște vorbe deșarte ce auzise de la dânșii, îi amenință că le va prăda cetatea, dar rugat de unii din oamenii săi și mai ales de Moise Secuiul, care îl însoțise din Moldova, se îmblânzi și îi iertă, căci el ades avea asemene mânii prefăcute ⁷⁶⁹ . El își împărți apoi armia în Ardeal astfel: pe unguri supt poruncile lui George Mako și Ștefan Tarkany, în țara Bârsei; pe sârbi, în scaunile sașilor de la Cohalom și Șinca, pe poloni și pe cazaci asemenea în scaunele săsești de la Sighișoara și Medias, și cu toată cealaltă oaste intră în triumf în Alba-Iulia, în cele dintâi zile ale lui iulie, și hotărî ziua de 20 a aceleiași luni pentru a se aduna acolo dieta țării ⁷⁷⁰ .