XLIII

Mihai începu a bate cetatea. Ghiulelele lui, spune Miron, se cunoștea în zidurile cetății până la surparea ei. Și după o asedie de trei zile, vâzând că nu o va putea sparge, căci îi lipsea tunuri mari ⁷⁵⁶ , puse un trup de pază împrejurul cetății ⁷⁵⁷ și, lăsând în capul oștilor pe Udrea, împreună cu Deli Marcu și Baba-Novac, el se întoarse la Suceava ⁷⁵⁸ și de acolo la Iași, unde intră cu triumf, se sui în tronul domnilor Moldovei, primind într-o ceremonie solenelă jurământul de credință al boierilor acestei țări ⁷⁵⁹ . De atunci el începu a se întitula și a se scrie: „Domn al Țării Românești, al Moldovei și al Ardealului ⁷⁶⁰ .”

Ierimia-Vodă, văzând că îl vor scoate din cetate, fugi într-o noapte, pe furiș, cu toți boierii lui în Polonia. Mihai, deși cunoștea bine cât de mulți partizani are în Polonia întreagă, iar mai cu seamă că vecina țară a Podoliei, care era de lege orientală, îl chemă și îl așteptă cu mare bucurie spre a i ce închina lui, tot nu îndrăzni a trece peste hotar în Polonia, spre a sfârși războiul, încheind pace sau îndeplinindu-și planurile sale în acea țară, din pricină că el încă nu era înțeles bine cu aliații săi, că nu putuse cuprinde cetatea ''Hotinul ''și că trebi grabnice îl chema în Ardeal. Aceasta fu o mare greșală a lui Mihai, căci vecinatele provincii era fără oști și, cu simpatia popoarelor, și fără aliații săi el ar fi putut impune voința sa în Polonia.

El scrise craiului Poloniei că a luat armele și a intrat în Moldova spre a opri izbucnirea unui complot rău ce Ieremia urzise împotrivă-i . Era atunci polonii strânși la dietă la Varșovia, sfătuind oaste împotriva Sveției, silind mult craiul ca să i se dea mijloace a-și redobândi crăiea de moștenire. Ieșise vorbă cum că Mihai dobândise de la Poartă întărirea nu numai de domn al Moldovei, ci încă i se dedese o diplomă scrisă cu litere de aur, prin care i se întărea stăpânirea peste toate provințiile polone ce va putea cuprinde. Toate aceste ațâțară mari dispute în dietă. Slăvitorii și partizanii lui Mihai, carii era mulți, tăgăduia adevărul acestei din urmă vorbe, și, lăudând faptele eroice ale lui Mihai împotriva turcilor, încredința că el va fi un om foarte folositor republicei și că pregătirile războinice ce vor să facă împotrivă-i sunt de prisos. „Siguranța crăiei Poloniei, zicea ei, nu se reazămă pe Moldova. Ce ne pasă nouă și ce pierde sau câștigă republica, dacă va domni în acea țara Ieremia sau Mihai? De trebuie a apăra pe Ieremia, apere-l aceia care au câștig dintr-aceasta și cărora le place orice pricinuire, numai să poată face război”. Această din urmă observație bătea în Zamoisky și în ambii frați Potocki ⁷⁶¹ . Cel dintâi era patronul lui Ieremia, pe care îl pusese pe tronul Moldovei și făgăduise a-l apăra; ceilalți era rudiți cu Ieremia prin căsătorie. Partida lui Zamoisky striga împotriva partidei lui Mihai, învinovățind-o de a fi duh austrian și prietenă a religiei Răsăritului.

O greșeală se făcu atunci din partea noastră. Baba-Novac intră în Pocuția, provinție a Poloniei, cu gând ca să tragă pe cazaci în partea lui Mihai. El pustii acolo moșiile lui Ștefan Potocki ⁷⁶² . Fără îndoială că aveam drept a intra în Polonia, care ne făcuse război pân-atunci; aveam drept a intra în Pocuția, care este o veche provinție a Moldovei, fiind cumpărată la 1431 de Alexandru-Vodă cel Bun și Bătrân de la craiul Poloniei, Vladislau, într-o mie de ruble de argint ⁷⁶³ și apoi multă vreme ea stătu o pricină de războaie necurmate între poloni și moldoveni. Mihai cunoștea aceasta și reclama acum drepturile Moldovei asupra Pocuției. Dar nefiind hotărât Mihai a purta îndată războiul în Polonia, intrarea în Pocuția era o greșeală, căci întărâtă mai mult pe dușmanii săi din Polonia și le dete cuvânt împotriva partizanilor noștri. Partida lui Zamoisky începu într-adevăr a striga tare că Baba-Novac a pustiit Pocuția prin foc și sabie, ducând în robie o mulțime de oameni, femei și copii, prin mijlocul orașelor și satelor aprinse. Cu toate aceste, dieta nu voi a slobozi bani pentru pregătirile de război. Zamoisky nu se descurajă de acestea, nici se lăsă din hotărârea sa. El câștigă pe craiul, asupra căruia știm că avea mare influență, zicându-i mereu prin scrisori și prin grai că unchiul și vrăjmașul său, duca de Suderman din Sveția, se va bucura mult și se va întări în puterea sa văzând că streinii calcă țara Poloniei nepedepsiți. În înțelegere dar cu craiul, Zamoisky dete poruncă hatmanului Zotkiewsky de a se duce în grabă, cu câte oști va putea a aduna mai curând, ca să se așeze pe Nistru, spre a apăra hotarul și a observa mișcările lui Mihai ⁷⁶⁴ .

Acesta, văzând atunci că polonii nu sunt încă în stare a-i face vreun rău, că ei se mulțumesc a sta în poziție de apărare, socoti până unaalta să se întoarcă în Ardeal, spre a pune capăt la pricea ce era între dânsul și împăratul pentru stăpânirea Ardealului. El trimisese curieri la cetățile acestei țări, spre a vesti triumfurile sale în Moldova, și tot Ardealul își arătă veselia prin descărcături de tunuri și alte ceremonii ⁷⁶⁵ . Asemenea, Mihai porni și curieri la împăratul, ca să-i facă cunoscut cuprinderea Moldovei și a i-o închina din partea sa și a fiului său, Pătrașcu, păstrând însă pe seamă-i stăpânirea ei.