XV

După ce a trecut munții, găsind un loc priincios pentru hrana și odihna oștilor la trecerea din Țara Românească în Ardeal, numită Boza, Mihai-Vodă tăbărî acolo în acea zi, care era o sâmbătă ⁶¹³ (18 octomvrie) ⁶¹⁴ . Îndată porni pe George Mako, Ioan Tamasfalvi, Ștefan Haraly și un alt Ștefan Domos, toți secui de neam, ca să îndemne pe secui la revoltă. Ajungând lângă concetățenii lor, aceștia se siliră cât putură ca să-i aducă cu gloata în tabăra lui Mihai. Ei le făgăduiră mari răsplătiri și mai ales o libertate temeinică, pentru care d-atâtea ori ei se sculaseră și trăseseră asupră-le cumplite pedepsi de la prinții Bathorieni și cei mai dinaintea lor; ei îi povățuiră d-a scutura acum acest jug nu numai rușinos, dar și nesuferit; să nu gândească că vor fi la siguranță de nu vor îmbrățișa nici o parte, nici pe alta; să se socotească că lângă Mihai vor fi îndată răsplătiți prin redobândirea libertății și că n-au nimic a nădăjdui de la prințul Andrei, un Bathori și un popă; că mai bine este a scutura o dată o nevrednică robire, decât a se lăsa a trăi vecinic supt împilare, ei și neamul lor. Auzind aceste vorbe și altele, secuii care locuia Csikul și Gherghiul răspunseră că ei nu vor lua armele și nu se vor duce la Mihai până când cetățuia Varhegy, zidită dasupra capetelor lor de Ioan Sigismund, ce fusese ales crai al Ungariei, nu va fi dărâmată; că dacă Mihai, ieșind biruitor, voiește a primi această condiție și să le dea libertatea, făgăduiesc d-a alerga îndată lângă dânsul și d-a urma steagul său. Înștiințându-se Mihai d-aceasta, primi cererile lor, și secuii, cum aflară răspunsul domnului, se adunară în mare număr lângă cetățuia Varhegy și o deteră pradă flăcărilor; apoi vro mie dintr-înșii alergară la arme.

În vreme ce aceștia se gătesc a se duce lângă Mihai-Vodă, sfărâmând și arzând palaturile nobililor, ceilalți secui, în pilda lor, năvăliră cu atâta furie asupra palaturilor celor mari, încât mai nici unul nu scăpă de omor ⁶¹⁵ . Între aceste palate fură arse și palatul și posesiile lui Ion Boldi din secuime, pe care cu greșală spun unii că se arseră de Mihai-Vodă. Într-aceea, ridicându-și tabăra de la Boza, Mihai o așeză duminică (19 octomvrie) lângă Prasmar, oraș din Țara Bârsei sau ținutul Brașovului. Mihai-Vodă, nevrând a lăsa în urmă-i un oraș așa de important ca Brașovul, care ar fi putut a-l izbi în spate, a ridica oștiri sau a-i tăia linia de comunicație și proviziile, chemă îndată în cortul său pre cei mai de căpetenie ai orașului, între care judele Valentin Kersely, om ales prin calitățile și prin avuțiile sale, și le zise ca să-i dea orașul și să-i jure credință, fiind mai bine pentru dânșii a-l sprijini decât a-l mânia. Judele se consultă cu magistratul orașului și, nu atât pentru orășeni, cât pentru Țara Bârsei, ce le era supusă, hotărâră și se învoiră cu toții ca să facă pe voia lui Mihai, supt condiție dacă va cuprinde țara. Așadar, în 20 octomvrie, ieșiră deputați din partea orașului Chirilă Greissing, senator și bătrân respectat prin părul său cel alb și prin înțelepciunea sa, împreună cu Luca Hirscher, oratorul comunității, și cu alți doi cetățeni jurați, însoțiți și de câțiva soldați. Apropiindu-se ei de tabără, le ieșiră întru întâmpinare câțiva cazaci carii îi duseră la cortul domnului ⁶¹⁶ . Ei îi prezentară un car cu cojoace, trebuincioase soldaților spre a se feri de frig, și bucate multe, și îl rugară să trateze orașul Brașovului cu milostivire, căci populația, fiind puțin războinică și cu totul dedată la industrie, nu-l poate întru nimic vătăma ⁶¹⁷ . Mihai le răspunse că el, prin înscris întărit cu pecetea cetății, să se îndatoreze cu credință împăratului nemțesc, căci de nu, el va da în pradă cetatea cu tot ținutul ei. L-aceste cuvinte, deputații, văzând primejdia, își cerură trei zile spre a se chibzui ⁶¹⁸ .