XIV

Mihai-Vodă nu se mulțumi, ca un general harnic, a învălui expediția sa de cel mai mare secret, dar încă adoptă un plan de operații a cărui idei strategice cu drept poate minuna. În înțelegere fiind cu sașii, sigur d-a trage pe secui în parte-i, el hotărî a intra cu oastea principală pe la Văleni și pasul Boza în Ardeal, a se aseza între sași și secui, a ține pe aceia în supunere, a trage pe aceștia în partea lui și a închide calea prin care ajutoarele de poloni și de moldoveni putea sosi cardinalului.

Tot într-o vreme el trimise peste Olt, la Radu Buzescul și la banul Udrea, ca să saie și ei cu toate oștile Craiovei, ale Jiului și cu ale Mehedinților, să-i iasă înainte către luncile Sibiului și, ocupând acest oraș aliat, să ție calea deschisă către Alba-Iulia, capitala Ardealului și punctul obiectiv al operațiilor războiului.

Astfel toate întocmind și prevăzând, trei zile după depunerea jurământului oștilor, la 16 oct. Mihai-Vodă porunci ungurilor săi să meargă a tăbărî la poalele Carpaților ce despart Țara Românească de Ardeal. Acolo chemă în grabă toată mulțimea ostașilor, ce era împraștiați primpregiur în batalioane, puse prin glasul erolzilor de proclamă: ca toate trăsurile să ramâie în urmă; fiecare să-și poarte bagajul; lucrurile cele mai grele să se încarce pe cai de cărăuși, puține trăsuri rămase pentru femeile și avuturile boierilor; ca să încarce lucrurile taberei pe cai ușori de munte, lăsând tot ce e greu de purtat; că prințul Andrei a făcut pace și alianță cu turcul; că oastea va trece prin Ardeal, căci cezarul i-a dat loc de întâlnire în Ungaria; că el voiește ca în această cale căpetenii și soldați să fie unul lângă altul, soți de drum. Astfel poruncind, el se pune cu toată oastea a trece munții, îndreptându-se către pasul Boza. Înainte trimise o ceată aleasă spre a ocupa trecătorile și a stăpâni strâmtorile, ca să nu lase pe dușman să răstoarne pe drum copaci, lucru ce lesne se face într-acele locuri, și astfel să-i taie drumul sau să-i întinză curse în strâmtorile de dincoace; și că de se va găsi, să le strice, ca să înlesnească trecerea armiei. El se luă pe urma acestei cete cu atâta iuțeală, încât într-o zi și o noapte trecuse Alpii mai cu toate oștile sale, pin-a nu merge încă vestea în Ardeal că el a pornit din Țara Românească. Această extraordinară iuțeală dovedește lămurit că acest mare războinic fu poate cel dintâi în Europa care simți zisa, comună acum, „că secretul tacticei stă în picioare”.

Timpul uscat și arzător al verii trecute și acela al toamnei din acest an favoriza întreprinderea lui Mihai, căci nici cerul nu fu ploios, după cum adesea se întâmplă în această lună, de face pământul noroios, nici zăpada, nici frigul și nici o altă turburare a aerului nu întârzie această expediție ⁶¹¹ . „Un geniu favoritor lui Mihai, împotrivitor ungurilor, zice Bethlen, îi făcuse tot lesne de îndeplinit. Drumurile nu era închise prin copaci răsturnați, nici apărate prin oștire; el nu întâlni nici o oaste care să-l oprească în cale și trecu Alpii cu mai mare iuțeală decât odinioară Anibal ⁶¹² .”