XVII

La Alba-Iulia, dieta se adunase chiar în aceeași zi în care MihaiVodă tăbărâse în strâmtorile Alpilor. Ea se apucase îndată, după cererea prințului, de a face proces lui Bocskai, care nu vroise a se înfățișa în persoană înainte-i, după cum fusese citat. După două zile, iată sosește un curier trimis de Valentin Herschely de la Brașov cu cărți către cardinalul, pe care deschizându-le, sfetnicul său Gaspar Corniș văzu că se vestește că deocamdată tot e liniștit și sigur, afară numai că s-au văzut rătăcind într-o trecere în vecinătatea Bozii niște companii de veliți polonezi, dar că ei nu făcuseră nici un rău nici oamenilor, nici vitelor, și că de se va întâmpla ceva mai însemnat o vor face îndată cunoscută. Dar curierul care adusese scrisorile, când ieșise din Brașov, văzuse avangarda lui Mihai întinsă de bătaie în preajma orașului. Ajungând la Alba-Iulia încă galben de frică și socotind că în cărțile sale se pomenește de năvălirea lui Mihai, nu spuse nimic lui Gaspar Gorniș, dar răspândi această veste printre orășeni, încât tot orașul se umplu și fierbea pe uliți vorbind de aceasta, când cei mari nu știa încă nimic. Un căpitan de călăreți pretoriani, anume Gaspar Libek, ducându-se la Corniș, îi făcu cunoscut zgomotul răspândit în oraș de curier. „Ajută-ne, Doamne!” strigă Corniș tremurând l-această groaznică știre, și îndată, aducând înainte-i pe curier, se asigură de adevăr și, după ce îl mustră rău, alergă la prințul Andrei spre a-i spune primejdia ce îl amenință. Cine ar fi văzut turburarea și spaima lui Corniș atunci s-ar fi încredințat că acest om nu putea fi trădător, după cum l-au bănuit unii din analiști.

Spun că Andrei Bathori dintru-ntâi nu vru să crează, tratând această veste de fabulă și glumă, mai ales că solii lui Mihai, banul Mihalcea și George Raț, se afla la Alba, lângă dânsul, și îl încredințau a nu se îngriji, căci toate or ieși cu bine. Cu toate acestea, ținând după obicei îndată sfat cu cei mai mari, porunci să trimiță fără întârziere în toate părțile, spre a chema pe locuitori la arme. Într-aceea, nobilimea secuilor, mai aproape fiind de rău și credincioasă prințului Andrei, trimitea curier peste curier, spre a-i vesti că Mihai-Vodă a trecut Alpii și a sosit cu o armie însemnată la Prasmar; că a aprins nu numai castelul lui Ion Beldi, ce se afla atunci la dietă, dar încă a purtat flacăra și sabia prin toate satele și orașele ce a întâmpinat până la Föltvar. Spune Ambrosius Simigianus că mulți din nobilii voitori de rău ai prințului Andrei prindea scrisorile ce-i era adresate și oprea pe curieri d-a se înfățisa înaintea lui; pe lângă aceasta, vorbele despre sosirea dușmanului se împotrivea una alteia și el se silea prin multe cuvântări a-l încredința că n-are a se teme de nimic. Cu toate acestea, zice Bethlen, precum valul gonește valul, d-asemenea o vorbă despre sosirea lui Mihai mărea și întemeia pe ceilaltă vorbă și umplea urechile tuturor. A doua noapte după sosirea curierului de la Brașov, se duce Ștefan Bathori, Gaspar Corniș, Pancratie Sennyei și Ștefan Bodoni lângă prințul Andrei, pe care îl găsiră meditând și cântând dintr-un instrument de muzică, pe când țara era în foc. Ei îl deșteptară din meditația sa, descoperindu-i adevărata stare a lucrurilor. Andrei, fără a se prea grăbi și fără a-și pierde cumpătul, dă drumul dietei și, numind pe Gaspar Corniș locotenent al său peste toată armia ⁶²⁶ , trimise îndată porunci strașnice în toate părțile crăiei ⁶²⁷ , spre a se purta, pre obicei, în tot locul o sabie cruntată în sânge ⁶²⁸ și a vesti că, fără zăbavă și cu cea mai mare iuțeală, toată nobilimea, toată breasla ostășească să se adune în grabă înarmată la Sas-Sebeș, căci o primejdie obștească amenință și nu sufere nici o întârziere; că toți aceia ce nu se vor grăbi a veni vor fi priviți ca niște trădători și dezertori și se vor pedepsi cu moartea cea mai cruntă ⁶²⁹ . El scrise asemenea și la secui, care era scutiți de slujbă ostășească de când fuseseră despuiați de libertatea lor, ca, într-o primejdie atât de grea, să-și unească și ei puterile spre a goni din patrie pe dușmanul comun, făgăduind a da libertate la toți aceia ce-i vor sta într-ajutor; că era mult mai bine și mai sigur pentru secui d-a-și dobândi libertatea de la un prinț ales de dânșii, care are aceeași nație, limbă și obiceiuri ca și ei, decât a lua armele în favorul unui strein, împotriva aceluia ce este os din osul lor și sânge din sângele lor. Și pentru ca să-i facă să se lupte cu dânsul și fără voia lor, Andrei luă măsuri aspre în țara secuilor dintre râurile Mureș și Crișul (odinioara Râul Aurit). Una din aceste măsuri era punerea în lucrare a unui obicei vechi, întrebuințat de schiți și apoi și în Ungaria pe la începutul acestei crăii. Acest obicei era că, la o primejdie mare cu care amenința vrun dușman strein țara, acel locuitor ce nu se scula îndată după poruncă, spre a lua armele împotriva dușmanului, era legat cu funii prin mijlocul trupului și cu multă rușine pedepsit ⁶³⁰ . Dar ura secuilor asupra lui Andrei era atât de mare, încât nici amenințările, nici făgăduielile lui nu-i putură îndupleca a lua armele în favorul lui.

În urma acestora, cardinalul merse de întâlni pe Malaspina, ce se afla bolnav, îi expuse primejdia în care se afla și dobândi de la acesta făgăduiala că va sta mijlocitor spre a-l împăciui cu Mihai-Vodă. Ei se chibzuiră de a trimite mai nainte pe un nobil, Isac Csejtie, la Mihai, spre a afla cererile lui și a căuta a-l aduce la simtimente pacinice. Dar Mihai, fără a da nici un răspuns, opri la sine pe Isac Csejtie până după bătaie. Fără a mai pierde vreme, cardinalul, urcându-se într-o trăsură, ieși din capitala sa, ce nu mai era s-o vază, ursit a fi o priveliște ticăloasă a lunecoaselor lucruri omenești. El lăsă în locul său în Alba-Iulia pe fratele său, Ștefan Bathori, și pe Ladislas Gyulasi, și se duse la SasSebeș, unde se făcea adunarea oștilor. Aci aflând Andrei că Mihai înaintează repede spre Alba, fără a aștepta toate oștile, ce soseau încet, își ridică tabăra de acolo. El porunci ca cei ce vor sosi să-l urmeze, și, lăsând doparte Făgărașul, unde avea garnizoană, se îndreptă cu mare grabă spre Sibiu, unde ajunse a treia zi, în 24 oct. Locuitorii Sibiului, care, împreună cu căpetenia lor, Albert Süveg, era aliați cu Mihai, îl primiră reci, fără a-i da datoriile de credință cuvenite ⁶³¹ .