XVIII
Într-aceea, Mihai înaintă cu grabă spre Sibiu, socotind să ajungă acolo înaintea lui Andrei. În 25 octomvrie el ajunse lângă târgul Tălmaciului cu oastea, soția și familia sa. Ținta lui era a înlesni unirea cu armia sa a șase mii ostași olteni, ce-i aducea pe la Turnul Roșu Radul Buzescu și Banul Udrea, pe care îi aștepta în tot minutu și care sosiră tocma a doua zi, în 26. Armia lui Mihai se mai adăogase în cale cu o seamă de secui, sași și alți partizani ai săi din Ardeal, mai ales români ce-i venise într-ajutor. Astfel împreunându-și oastea, Mihai-Vodă, mai naintând spre Sibiu, își așază tabăra la sat la Vestem, țiindu-și astfel armia între cotiturile munților, până va socoti c-a venit vremea ca s-o scoață la câmpie.
Între strâmtorile munților era un spațiu șes îndestul de mare, unde Mihai putea tăbârî și a-și întocmi oștile. Acolo el ascunse ceata femeilor, tot ce după vârstă și după sex nu era în stare d-a se lupta, împreună cu bagajele și o mare mulțime de care. Miercuri în 17/ 27 oct., străjile ambelor armate protivnice se arătară și se văzură unele cu altele. Dar, atât pentru că tunurile noastre rămăseseră în urmă cale d-o zi, cât și pentru că în acea zi era sărbătoarea evanghelistului Luca, pe care românii îl cinstea foarte mult, Mihai hotărî a-și ține oștile în strâmtorile munților și d-a nu da bătaie în acea zi.
Cardinalul, văzând apropierea armiei lui Mihai, intră în grijă mare, căci, nesosindu-i încă ajutoarele de la Lipova, Ieneu, Caransebeș și ale secuilor din scaunele Arianos și Mureș, el se socotea mai slab în puteri nu numai cu numărul, dar și cu calitatea oștilor. „Într-adevăr, zice Bethlen, românii, care de mai mulți ani se afla în război necontenit cu turcii, obicinuiți cu munca și cu primejdiile, era priviți de toți ca mult mai buni ostași decât ungurii.” Între aceste osți românești, mai deprinse la izbândă și mai vestite, era cetele ce se chema'' Buzeștii și Rățeștii'', pre numele căpitanilor săi, frații Buzești și George Raț.
Cu toate că, în adevăr, oștile lui Mihai era mai bune decât ale lui Andrei, în care se afla mulți țărani rău armați și nedeprinși cu războiul, dar cu numarul nu se deosebea mult între dânșile. Fiecare armie număra ca la 25 mii luptători; artileria lui Andrei era mai bună și mai numeroasă decât a lui Mihai; el număra mai mult de 40 tunuri, în vreme ce Mihai avea numai 18 bucăți, mari și mici. Cardinalul, în tabăra sa, adună pe lângă sine senatul și alți oameni încercați, spre a se sfătui cum să poarte mai bine războiul. Părerile fură împotrivite; unii sfătuia d-a prelungi războiul și a nu lăsa să hotărască soarta și norocu unei singure bătălii. Ei zicea că această prelungire va dezorganiza armata lui Mihai prin foamete, ostenelele războiului, lipsa banilor și nedisciplina ostașilor; că, cu cât vor intârzia mai mult, cu atâta armia lor va crește în număr, în vreme ce a lui Mihai va slăbi. Alții zicea că trebuie a rezema toată tabăra de zidurile Sibiului și s-o întărească prin metereze făcute cu care legate împreună; că astfel, unind tabăra cu orașul, or putea avea îndestulare despre hrană și respinge pe dușman prin lovituri de tun, de s-ar ispiti el să-i lovească; că trebuie a potoli focul dușmanilor, prelungind războiul prin amânări, făgăduieli, înșelăciuni și solii; că astfel puterile dușmanului se vor moleși și se vor slăbi prin așteptare și prin izbiri parțiale, mai ales cu un om ca Mihai, iute, îndrăzneț și nerăbdător; astfel, încheia ei, Fabius birui pe Anibal și craiul Matei triumfă lângă Vratislav de silințele a doi puternici crai, al Poloniei și al Boemiei. Emeric Sziczsai, unu din credincioșii prințului Andrei, îl rugă îndeosebi d-a-și căuta un azil înaintea luptei, spre a se feri de primejdiile războiului, aducându-i aminte nenorocirile de la Varna și Mohaci. La acestea Andrei răspunse: „D-aș fi în locul tău, și eu aș face-o; dar știindu-mă cap al acestei armii, nu voi să fiu fugar și să dezertez p-ai mei”.
Dar alții, pe care bănuitorii cronicari îi numără între dușmanii lui Andrei, povățuiau a nu se trage înapoi și a nu lăsa a trece ocazia d-a stăvili năvălirea dușmanului ș-a opri răul d-a se întinde mai mult; că cu cât mai mult vor întârzia, armia lui Mihai va crește prin unirea secuilor ce îi mai așteaptă să vie ș-a altor partizani ai săi; că dușmanu va fi mult mai de îngrozit atunci când își va uni toate puterile. Pentru aceea nu este vreme de pierdut; trebuie a lua armele pentru patrie și pentru libertatea copiilor săi și a cerca norocu războiului. Acest sfat era și cel mai bun, căci orice prelungire a războiului ar fi fost în paguba lui Andrei și în folosul lui Mihai, de vreme ce popoarele Ardealului ținea cu acest din urmă. La acest sfat se uni și Andrei și hotărî a-și cerca norocul. Mai nainte însă el vru să sleiască toate mijloacele de împăciuire. „O! nepricepută minte omenească! zice unul din cronicarii noștri; câtă vreme fu de a tocmi țara și a face pace, și nu vru; ci vru să tocmească când nu fu de nici un folos.”
