XXVII

Oare ce s-o fi făcut nenorocitul Andrei Bathori? Din ziua în care, cu desperarea în inimă, el fugi din câmpul bătăii de la Sibiu, i s-a pierdut urma. Nimeni nu putea spune unde se află. Rămas-a încă în țară, oprit de vreo nădejde, sau că, pierzând tronul, își părăsi și patria, silind nu mai a-și mântui viața? Îzbutit-a încă într-aceasta? Început-a oare în țară streină tristul și descoloratul trai al pribegiei, acea suferință crudă care usucă pe om fără a-l omorî? Astfel se întreba toți în Ardeal, biruitori și biruiți. Vai! În vreme ce trufașul său biruitor intra cu o pompă măreață în capitala sa, sărmanul Andrei, în colțul împotrivitor al țării, răsplătea printr-o moarte cruntă nenorocirea de a domni.

El se trăsese, cum am văzut, din câmpul bătăii, însoțit d-o sută inși călări, trecu pe lângă Sibiu și luă direcția Sighișoarei (Seghesvar), vrând să se îndrepteze prin Moldova în Polonia, unde să aștepte vro ocazie priincioasă spre a-și dobândi tronul pierdut. El ajunse într-o fugă la Oltzina. Acolo calul său căzu în noroi și el trebui să-l lase, împreună cu multă avuție ce era pe dânsul, ca să scape cât mai iute în cetatea Odorhei ⁶⁷⁸ , în secuime, unde soții săi îl povățuiră a merge; aci el cercetă pe unde e mai bine a trece în Moldova ⁶⁷⁹ . El dete aci porunci spre a ține în datoria supunerii pe secui, de nu s-a revoltat încă, făgăduindu-le uitarea revoltei lor și că le va da vechea libertate. Dar toate era zadarnice. Poporul secui îl ura de moarte ⁶⁸⁰ ; nobilii secui, numai, care fusese la bătaie și aceia ce îi găsi pe la casele lor primiră bucuros a-l însoți și a ocroti fuga sa. El se temea a rămânea în țară de Mihai, iar mai cu seamă de ura înverșunată ce avea asupră-le compatrioții lor; ruinați prin libertatea ce Mihai-Vodă dedese țăranilor secui, ei dorea încai să-și poată scăpa viața fugind în țară streină.

Pregătirile ce nobilimea trebui să facă pentru fuga sa sili pe prințul Andrei a aștepta pe loc trei zile, și această zăbavă fu pieirea capului său. Văzând el această întârziere și gândind că mulțimea soților săi să nu vădească mai mult dușmanului fuga sa, el hotărî a se despărți de dânșii. El lăsă în cetățuia Odorhei pe George Palatici, apoi, alegând un număr oarecare din nobili spre a-l însoți, dete drumul celorlalți, mulțumindu-le de credința ce i-a arătat și povățuindu-i să meargă a se închina biruitorului Mihai, de la care crede că vor primi iertare, și ales acea parte în care preoții și sacrul cor cântau: Lăudați și preamăriți pre toți ostașii în genere, iară mai presus de toți pre M i h a i , ducele oastei învingătoare, care sfărâmă Bosforul prin puterea și virtuțile sale” să aștepte în liniște vremea care Dumnezeu, ce ține în mâna sa ursitele împărățiilor, va însemna pentru mântuirea Ardealului din puterea acestor biruitori streini ⁶⁸¹ . De acolo Andrei, lăsându-și bogatele sale vestminte de purpură spre a pune haine țărănești ⁶⁸² , se îndreptă spre Moldova, depărtându-se mult de drumul cel mare, luând potecile și făcând ocoluri, spre a-și ascunde și mai bine fuga. După câtăva cale, ajunse într-o vale unde găsi un izvor cu apa dulce și îmbelșugată; vederea locului plăcându-i cu deosebire, el se opri acolo, apoi, deschizând sacul unuia din soldații săi, luă puțin vin și pâine, spre a potoli oarecum foamea și setea sa și a stâmpăra amarul inimei sale. Făcând acest mic ospăț, el se adresă către acei ce-l încunjura și le zise: „Precum mântuitorul Hristos, înainte d-a se da jertfă morții, făcu cina cea din urmă cu ucenicii săi și fu vândut de Iuda, unul dintr-înșii, care îi întinsese cursa, asemenea și eu, căzut în nenorocire prin trădători, poate fac astăzi cea din urmă cină cu voi, pe care o consfințesc morții mele”. Această presimțire a morții ce îl aștepta și pe care o întâmpină în ziua următoare mișcă foarte inima sa ca și a tuturor celor ce îl ascultă. Plecând din acest loc, ei ajunseră a doua zi în vederea munților celor mari ce țin până la hotarele Moldovei, în capătul ținutului orașului secuiesc numit Csik, și sosesc la un loc pe care locuiturii îl numesc Sf. Thomas, după o biserică ce îi e consfințită. Acolo, în a șasea zi după nenorocita bătălie, se opri Andrei, gândind că în aceste locuri va fi mai în siguranță împotriva curselor secuilor. Aceste locuri, ca toate cele ce încunjur Ardealul, sunt aspre, muntoase, păduroase.