XXXI

După uciderea lui Andrei, secuii se apucară a căuta prin păduri și prin strâmtori pe nobilii care umbla rătăcind prin întuneric. După ce îi ucise mai pe toți, se întoarse în locul luptei spre a culege jaful. Dar cu cât pusese mai multă grabă spre a câștiga această pradă, cu atâta pierdură din vreme spre a o împărți, certându-se, înjurându-se între dânșii, încât p-aci era să se înhațe la bătaie cu armele. Fură omorâți atunci, parte cu Andrei, parte în fuga lor, Ioan Beldi cu junele său fiu Pavel, Nicolae Mico, frații Tomas și Emeric Besz, Francisc Romany, comis a lui Andrei, căruia scăpă viața în luptă omorând un secui ce-l amenința cu moartea, Emeric Lazăr, Francisc, numit cel Mare, Mihai Caraczoni, meșter căpitan d-artilerie, și mulți alți, vestiți prin meritul și avuțiile lor. Secuii îi ucidea fără milă, încredințați că nimic nu putea fi mai folositor republicii secuiești decât moartea a tuturor acestor oameni care îi ținuse într-o robie aspră, ca pe niște robi cumpărați cu bani. Ei credea că numai acest mijloc au spre a-și redobândi starea lor cea dintâi și a-și asigura libertatea pe care o dorea cu înfocare.” Numai un singur nobil, Csomortany, bărbat vestit în războaie, scăpă în Moldova. Acesta este același care, după cum s-a văzut înapoi, fusese trimis sol de Andrei la Mihai-Vodă și care, cu toate că credința lui era bănuită lui Andrei, îl însoți în fuga sa. Dovadă puternică câtă ușurință pun oamenii în bănuielile lor!

Fu atunci o dispută între secui, din care unii voia să păstreze în viață vro câțiva din nobilii prinși, iar alții cerea ca să se omoare îndată „acești oameni nesuferiți și vrednici de ură”; se învioră apoi a amâna pentru câtăva vreme moartea unora dintr-înșii. Aceștia era Ioan Iffiu, fratele lui Andrei, Ștefan Kabosi, Gaspar Palosi, Nicolae Bartacuti, Francisc Gereb și Wolfgang Lazar. Secuii le leagă mâinile la spate și tot înjurându-i mereu îi pornesc ca să-i ducă spre Alba-Iulia, la Mihai-Vodă. Înaintea lor, Blasie Ördög ducea, înfipt într-o suliță, sângeratul cap al lui Andrei Bathori ⁶⁹³ învălit într-o pânză ⁶⁹⁴ . Până a nu ajunge însă la Alba-Iulia, secuii în cale uciseră pe prinșii lor; trupurile lor le aruncară într-un șanț lângă Alba, iar capetele lor sângerate și vinete le azvârliră neîngropate în oraș. Blasie Ördög păstră numai pe Ioan Iffiu, pe un fiu al lui Nicolae Micu, anume Mihai, în vârstă numai de 12 ani, și capul lui Andrei, pe care îl înfățișă lui Mihai-Vodă în 11 ale lui noiemv ⁶⁹⁵ .

Puseseră capul pe o masă și Mihai cătă puțin la dânsul în tăcere, până când, văzând pe doamna Stanca ce era lângă dânsul, înecându-se în lacrimi, o întrebă pentru ce plânge? — „'' Pentru că'', răspunse această miloasă și simțitoare femeie, aceea, ce i s-a întâmplat lui se poate întâmpla și ție sau acestuia”, arătând pe fiu-său Pătrașcu. Această vorbă pătrunse inima oțelită a asprului domn și-i aduse aminte nestatornicia lucrurilor omenești. Cuprins de milă, el plecă capul cu întristare, lacrimile deodată îmbrobodiră fulgerarea ochilor lui și din inimă strigă: „O, săracul popă! săracul popă!” Astfel plânse marele Cesar când văzu înainte-i capul dușmanului său Pompei ⁶⁹⁶ .

După aceasta, Mihai trimise acest cap, pus supt un disc, lui Malaspina. Acesta puse un zugrav de scoase un portret după dânsul, pe care îl trimise împăratului ⁶⁹⁷ . Mihai trimise pe Ioan Iffiu în închisoare, la cetatea Deva și, după povața ce îi dete logofătul Teodosie, porni oameni să caute trupul lui Andrei, pe care îl găsiră gol, dar nevătămat de păsări și dobitoace, nelipsind de la dânsul decât degetul cel mic, care fusese tăiat de ucigători, după cum am spus. Trupul mortului fu pus într-un car și, ca să nu fie într-o asemenea stare expus privirilor, când băgară carul în oraș îl acoperiră cu foi de copaci verzi. Astfel îl adusera în Alba-Iulia, nouă zile după moartea sa. Îndată, cu mare îngrijire, din porunca lui Mihai, trupul fu învestit cu haine mărețe, întins pe o piatră de marmură și acoperit cu o manta de purpură. Apoi îl dusera în templu cel mic, ca să stea până la ziua înmormântării. Câteva zile după aceea, după ce se adună acolo și deputații țării, convocați pentru deschiderea dietei, Mihai trimise de aduse și trupui lui Balthazar Bathori, pe care prințul Sigismund pusese de-l îngropase fără nici o cinste în cetățuia de la Szamosujvar, și apoi se făcu înmormântarea lui Andrei cu o pompă detot crăiască. Cosciugul era purtat de doi juni nobili și încunjurat de toți boierii români. Armăsarul lui, frumos împodobit cu toate armele sale, urma după coșciug. Apoi venea Mihai însuși cu fața întristată, cu o mulțime de nobili, ofițeri și popor. Înainte și înapoi pășeau cu toată cuviința oștile înarmate și în bună rânduială. Apoi preoții, cântareții și faclele nu mai avea număr. Astfel duseră trupul lui Andrei în biserica cea mare și îl puseră în acel monument ce el, în viață fiind, zidise pentru frate-său Balthazar. Acolo trupul ambilor frați fură împreunate. În același templu zăcea de mai multă vreme îngropați doi alți călugări, bărbați mari și puternici, care pieriră cu aeeași moarte ca Andrei: cardinalul George Martinuție, ucis din porunca împăratului Ferdinand, moșul lui Rodolf II, și episcopul Oradiei, ucis de Griti ⁶⁹⁸ . Blasie Ördög, ucigașul lui Andrei, în loc de răsplata ce aștepta de la Mihai, fu osândit a i se tăia capul pentru fărădelegea ce făcuse ⁶⁹⁹ . Toată prada ce secuii luaseră de la Andrei și soții lui, în aur și argint, din porunca lui Mihai fu vărsată în vistieria țării ⁷⁰⁰ .