XXXVI

Ci dar în mijlocul acestor vremi, la 2 noiemv., generalul Basta, pe care arhiduca Maximilian, depărtându-se la Viena, îl lăsase locotenent în locu-i la Casovia și în Ungaria de Sus, însoțit de Mihai Sekeli, Pavel Nias și David Ungnad, se duse cu oștile lor la Oradea Mare, purtând cu dânșii și o mare sumă de bani ce împăratul trimisese la Casovia pentru plata armiei. Ei vroia să vie în Ardeal spre a da ajutor lui Mihai întru cuprinderea acestei țări, când aflară că Mihai a și izbutit a cuprinde această țară fără a mai aștepta ajutorul lor. Cu toate acestea, Basta hotărî a intra cu armia sa în Ardeal, cu pretenție d-a cârmui țara în numele împăratului. David Ungnad, sfetnic însemnat al împăratului, strălucit prin multe solii la Constantinopol și într-alte părți, apucă înaintea lui Basta și, însoțit de Petre Lasli, sosise în 12 noiemv. la Alba-Iulia spre a curteni pe Mihai-Vodă despre norocita sa biruință. Acesta le dete audiență a doua zi, în 13, la 8 ceasuri de dimineață, primindu-i foarte bine. După aceea le trimise acasă capul lui Andrei Bathori, pe care îl bălsămase. Ungnad puse îndată de scoase un portret după cap, foarte asemănat. În 17 noiemvrie, când Ungnad voi sa plece, Mihai, care primise în dar de la dânsul un ban de aur mare, pe care era 10 portrete ale împăratului, îi trimise și el, printr-unul din cei mai mari ai săi ofițeri, o harșa frumoasă, rugându-l s-o primească cu bunăvoință. Ungnad primi acest dar arătând o mare mulțumire și apoi porni din Ardeal.

Mihai-Vodă, aflând de venirea lui Basta, trimise îndată vro mie de oameni către cetatea Husta de pe Mureș, care e cheia drumului ce din Polonia, Ungaria și Moldova duce în Ardeal. În această cetate era o garnizoană de 19 companii de trabanți, cărora se poruncise d-a se ține bine acolo până la cel din urmă om; dar ei, văzând cetatea ocolită și izbită, pierdură curajul și se închinară, cu condiție că li se va cruța viața. Intrând valonii lui Mihai în cetate, puseră mâna pe avuții neprețuite, căci acolo Bathori și mulți nobili își lăsase averile lor. Spun că aceste avuții se urca la 10 milioane ⁷⁰⁷ . Tot atunci Mihai cuprinse și Lipova și alte orașe din Banat.

Basta, intrând în Ardeal, prinse la Somlyo pe Ștefan Bathori, care fugise acolo de la cetatea Husta. El îi făgădui că îi va dobândi iertare de la împăratul dacă va mijloci predarea cetății Uioara, cea mai puternică a Ardealului, și unde era atunci în garnizoană 2 000 de trabanți cu multe arme. Ștefan Bathori primi a-și cumpăra libertatea prin predarea Uioarei. Mihai se grăbi a trimite o garnizoană în acea cetate. Astfel acum, prin predarea acestei din urmă cetăți, Ardealul întreg căzu supt stăpânirea lui Mihai ⁷⁰⁸ .

Atunci pentru întâiași dată se întâlni în față Mihai cu Basta, a cărui nume era menit a fi înscris cu sângele său în istoria vieții sale. Ei nu se plăcură; după ce își arătară antipatia lor în public prin vorbe amare și împungătoare ce unul zicea asupra altuia și mușcându-se prin satire, împrejurările îi aduse îndată a și-o arăta prin fapte.

Sa ne oprim puțin asupra acestui geniu fatal al eroului român. George Basta era de neamul lui arnăut, dar născut într-un sat numit La Rocca, lângă Tarent, la anul 1547. Tatăl său, Dimitrie, nobil din Albania, își părăsise țara împreună cu alte familii, spre a scăpa de tirania otomană, și trecuse în Puglia, supt umbrirea craiului Spaniei, care îi făcuse o pensie anuală și îi dedese comanda unei companii de lăncieri arnăuți, cu care îl trimise la Milan. El luă de soție o damă din Alexandria și avu doi feciori, din care cel mai mare, Nicolae, ajunse locotenent-general de cavalerie în armia craiului Spaniei. Cel de-al doilea, George Basta, intră la 14 ani ca soldat în compania tatălui său, apoi, după moartea lui, trecu ca stegar în compania fratelui său. El ajunse curând locotenent în acea companie, pe urmă căpitan de archibuzieri călări, căpitan de lăncieri, sfetnic de război. El comanda un regiment de călărime de arnăuți, când duca de Parma fu numit cârmuitor în Țările de Jos, la 1579, și el se perfecționă în meseria armelor supt acest mare căpitan, care, recunoscând meritul lui Basta, îl făcu comisar general de călărime la anu 1580. El se deosebi în asedierile cetăților Anvers (1584) și Buona (1588), însoți în Franța pe duca de Parma în ajutorul Ligei, în anii 1590 și 1592; asemenea făcu parte din expediția comitelui Carol de Mansfeld în Franța, în 1593. După aceea merse de făcu câteva campanii în Ungaria, se întoarse iarăși în Țările de Jos la 1597, fu cerut de împăratul la Filip II, craiul Spaniei, ca să-l lase să intre în slujba sa și, dobândindău-lî, îl numi general de artilerie și gubernator al cetății Vienei și apoi general în oastea arhiducei Maximilian, fratele împăratului. El era mare și plin la trup, gras la față, ochii mari și privirea aspră, gura potrivită dar buza de sus cam ridicată, fața măslinie; caracterul fizionomiei lui arăta viclenie; iar caracterul lui moral vom lăsa ca faptele lui să ni-l vădească ⁷⁰⁹ .