IV. PILDĂ PENTRU CEIA CE FAC MILOSTENIE, ȘI PENTRU VIAȚA LUMII ACEȘTIA. DIN CARTEA LUI VARLAAM

Cuvântul al șaptelea

Fraților și feții miei, să pricépeți închipuirea pildei aceștiia. Era o cetate într-o lature de loc, care o am auzit de niște oameni foarte înțelepți. Și avea oroșanii acei cetăți obicéi așa, încă din vremi de dămult: cându își punea împărat, ei lua un om neștiut și strein, care nu știia nimic cum iaste obicéiul acei cetăți, și pre acela rădica și-l punea împărat. Deacii el, deaca să sătura de toate bunătățile și să îndulcea în toate biruințele și-și făcea toată voia și pohtele lui până într-un an, și începea de-acii înainte a fi făr' de grijă și tot să ospăta și să îmbăta și să veselea făr’ de grijă, și gândea că va să împărățească multă vréme tot așa, deci, făcând el tot așa și gândindu lucruri ca acéstea, numai ce să sculară cetățenii și-l dezbrăcară de hainele céle împărătești și-l scoaseră din cetate gol și-l trimiseră la zatocenie, care era departe, într-un ostrov. Și acolo n-avea nici bucate, nici haine, nici nimic, ce lăcuia tot în flămânzie și în golătate, mai multă decât nădéjdea ce avea el cându era împărat, de bucurie. Și toată nădéjdea lui i să schimbă în maré grijă și scârbă. Așa făcând cetățénii acéia, precum le era obiceaiul, odată puseră împărat pre un bărbat foarte înțelept și socotit. Și avea cugete roditoare și gânduri, și nu să apucă numaidecât de bogățiia care era înnaintea lui, nici era făr’ de grijă. Ci tot socotea și cugeta de scoaterea celoralalți, cum fură scoși și goniți pentru negrija lor, și gândea cum va face să-și tocmească lucrurile sale bine. Deci așa socotindu și iscodindu, auzi de un svetnic înțeleptu, și-i spuse toate obiceiurile acelor cetățéni, și-i spuse și acel loc de izgoană și de lipsă, și cum să va întări, și așa toate le învăța să și le tocmească, făr’ de sminteală. Deacii, deaca auzi așa și pricepu că după acea vréme puțină va să să trimiță și el într-acel ostrov, lăsă acea împărăție necredincioasă și streină streinilor și dășchise avuțiile sale, pre carele avea atunce putére neapărată, și luo avuție multă și o déde la niște slugi credincioase ale sale și o trimise într-acel ostrov unde vrea să fie și el gonit. Și până a să umplea anul acela, el își făcu multe curți și case frumoase și fântâni de apă și pomi frumoși și cu miros bun. Iar cându fu să să umple anul acela, el văzu mestecarea în oamenii cetății acéia, că vrea să-l scoață, și grăbi mai naintea gonirii sale și să mută în ostrovul acela, unde trimisése avuțiia sa mai denainte vréme și-și gătise case și împărăție vécinică. Iar împărățiia cea streină, el o lăsă streinilor.

Așijderea și voi, feții miei, nu fiți ca acei împărați nebuni mai denainte, carii nu-și gătiră lăcașuri într-acel ostrov, ci să déderă numai spre beții și spre ospéțe și spre alte lucruri care nu le era de folos, iar de numele lui Dumnezeu nu grija, nici milostenie nu făcea, și puținea vréme să sfârși zilele lor, și fură închiși în temnițile iadului. Iar voi, feții miei, râvniți acelui împărat înțeleptu care-ți trimesese bogățiia sa mai nainte întracel ostrov și faceți milostenie și săracilor și lipsiților, ca să aflați și voi avuțiia voastră în cer, unde veți să lăcuiți în véci, ca acolo iaste împărăția cea vécinică și bucuriia cea netrecătoare.

O, iubiții miei fii, că de aceasta bună și credincioasă mărturie am pre sveti Ioan Zlatoust. Că zice: „Mari lucru iaste de cei ce fac milostenie. Că milosteniia să va lăuda la judecată și milosteniia iaste lăudată, ca când ar eși un împărat cu oștile sale și să pue o proșcă în vârful unui prăjini nalte, și să zică să săgéte oștile într-acea proșcă. Deacii oștile toate s-ar nevoi, care pre care s-ar întréce să lovească semnul, ca să ia dar și să aibă cinste de la împăratul. Așijderea și cei ce fac milostenie săracilor și mișăilor și văduvelor de carei n-au nimeni nici o grijă. Că așa sunt și oftările lor, și mergu ca săgețile în urechile domnului Hristos Savaoth; deci numai un cuvânt de ale acestora de va întra în urechile Domnului Savaoth, deacii toate păcatele voastre să vor curăți“. Însă, feții miei, milostenie să cade să să facă cu curăție, cu postu, cu smerenie, cu răbdare, cu ținére și cu cinstea témerii lui Dumnezeu, carea iaste mai întâi de toate, cum și Ioan Léstvicinicul grăiaște zicând: „Orice om va face milostenie fără lucruri ca acéstea, acela să închipuiaște unui om ce ar face o livade frumoasă și să pue de tot feliul de pomet într-însa, iar apă să nu fie. Deacii, de ce folos îi iaste?“ Pentracéia, frații miei, înțelégeți și vă aduceți aminte, cum am zice, să împreunați milostenia cu curățiia, cu postul, cu ruga, cu oprirea cu alte bunătăți curate, ca să vă fie livadea și grădina frumoasă și bună și desăvârșită, cu izvoară de apă, și într-acéia să lăcuiți cu Hristos în vécii vécilor.

Veniți, fraților și feții miei, veniți și vă apropiați cătră Domnul nostru Iisus Hristos și vă rugați lui în toate zilele și în toate nopțile și în toate ceasurile, ca să vă izbăvească pre voi și sufletele voastre din focul ce va să fie și de cugetele céle réle și ficléne ale sataniei. Că hicleanul satana multe meșteșuguri are și știe, și în multe chipuri muncéște să dăsparță zidirea lui Dumnezeu de la luminata fața lui. Socotiți și vedeți câte meșterșuguri are satana de réle în inima sa. Că Dumnezeu făcu pre om după chipul și după podoaba sa, adecă pre Adam, și-l puse în raiu și-i déde hrana cea bună a raiului și cu mirosélele lui céle frumoase, și-l făcu să fie moșnean raiului. Și fu Adam zidit și făcut de mâinile lui Dumnezeu, iar nu din păcate ca noi, și-i déde duhul său cel sfântu și fu viu și-i déde și învățătură bună. Iar pizmașul și dușmanul nostru satana, cu hicleșugul său acel rău, cum scoase pre Adam den raiu și cu sfatul lui călcă porunca și învățătura lui Dumnezeu. Ce însă, măcar deși greși, iar nu căzu în oceainie, ci șăzu împotriva1 raiului și plânse cu umilință și cu lacrăme calde și cu glas de amărăciune zise: „Miluiaște-mă, Doamne, pre mine cel căzut și care m-am lipsit de hrana și de bucuriia raiului“. Deacii Dumnezeu cel bun, cu mila sa cea bună, să milostivi și-l priimi iarăși. Încă mai socotiți și aceasta, feții miei, și vedeți, fraților, că și din cei 12 ucenici ai lui Hristos, carii șădea în toate zilele și în tot ceasul întru învățăturile céle bune și nespuse ale lui Dumnezeu și era toți dinpreună cu Domnul nostru Iisus Hristos, și dintr-aceștea încă nu putu răbda pizmașul și vrăjmașul nostru satana, ce cu meșteșugul lui cel mult și hiclean și cu gândul lui cel rău și cu înșălăciunea lui înșălă pre Iuda cel nebun și făr’ de minte den Iscariot. Și-l priimi făcătoriul cel făr’ de lége Iuda și nu vru să priceapă lucrurile lui Dumnezeu, ci să împrieteni cu satana și de bună voe a sa luo muncile céle cumplite și tartarul cel rece și întunérecul cel osebit. Și iarăși, pre cei 40 de mucenici, fiind diavolul cu ranele sale céle réle, nu putu răbda, ci și dintraceștea încă luo unul și-l pierdu. Iar Dumnezeu cel viu nu vru să lase să să umple gândul lui cel rău și hiclean, ce grăbi și tocmi altul din făptura sa, și-l sculă în locul celui căzut, și fură cuvintele lui Dumnezeu deplin. Și fură adevărat 40 de mucenici încununați cu cununi, iar socoteala și chibzuiala hicleanului diavol fu stricată și sfărâmată. Pentr-acéia, fraților și feții miei, fugiți și iar fugiți de cugetele céle réle și hicléne ale satanii, cum fugi și Lot de Sodoma și de Gomora, așa fugiți și voi ziua și noaptea și în tot ceasul și vă curățiți mințile și vă le trezviți. Și să nu vă lăudați că veți birui și veți sfărâma pre pizmașul nostru, pre satana, și-l veți zdrobi suptu picioaréle voastre cu postul și cu ruga și cu milosteniia sau cu înțelepciunea voastră. Că satana iaste o fiară zvăpăiată și cumplită, și iaste mai de mult încă decât Adam, și cu înșălăciunea lui scoase pre Adam din hrana raiului și pre alții pre mulți den zidirea lui Dumnezeu, carii era îngăduitori lui Dumnezeu și vorbiia cu Hristos. Iar alții făcea milostenii, și făcea și lucruri hicléne; pentr-acéia fură lipsiți de împărățiia ceriului. Și de atuncea câte răutăți au făcut pân? acum, și într-această vréme tot face, și de acum înainte totdeauna muncéște să facă rău făpturii și zidirii lui Dumnezeu până în sfârșitul lui.

Ce, iată, fraților și feții miei, că vă învăț cu ce veți putea zdrobi capul satanii. Că i-l veți zdrobi cu acéstea: cu inimă curată și cu minte întreagă, cum grăiaște și prorocul, de zice: „Începătura înțelepciuni-i frica lui Dumnezeu“. Că frica lui Dumnezeu iaste mumă tuturor bunătăților, frica lui Dumnezeu curățéște mintea și o înalță către Dumnezeu, și de la Dumnezeu să pogoară mila și mila întăréște pre om și întărirea lui Dumnezeu iaste rădicina bucuriei și din rădăcina dumneziirii să naște postul. Postul naște ruga, rugă naște smerenie, smereniia naște curăție, curățiia naște milostenie, iar mila lui Dumnezeu va sfărâma și va zdrobi capul satanii.

Și încă și pre pământ iaste periciune păcatelor, și în ceriu tuturor sufletelor îndreptare; pentru că toate scripturile laudă hrana și mirosul cel frumos al raiului, cătră care toată pohtirea lui Dumnezeu pohtéște să ajungă. Drept acéia nu vă întindeți mințile și cugetele într-alte părți, ci vă nădăjduiți mințile numai pre cuvintele lui Dumnezeu, cum zice prorocul: „Pune-ți grija ta pre Dumnezeu și acela te va hrăni“. Și aceasta să știți, o iubitorii de Htistos creștini, că eu robul lui Dumnezeu, măcar de sunt și mai păcătos decât toți oamenii, ce însă cât am putut pricépe, despre oarecare parte, n-am putut afla alt raiu mai bun și mai dulce decât fața Domnului nostru Iisus Hristos. Că acela, fraților și feții miei, iaste raiul și acela iaste domn, acela iaste veseliia și bucuriia tuturor bucuriilor și acolo, la dânsul, sunt multe și neîncetate glasuri și cântece îngerești și acolo iaste lumina lumii cei netrecătoare, carea păcătosul om nu poate cu mintea să o socotească, nici cu limba să o spue, câte bunătăți au gătit acolo Dumnezeu celor ce-l iubescu.

Deci, iubiții miei, unde va omul să cérce altă milă sau să să îndulcească cu cugetul de alt raiu sau să afle altă bucurie, fără numai luminata fața lui Dumnezeu? Că nu iaste omului altă milă mai mare decât să moștenéze cu fața lui Dumnezeu. Pentr-acéia, fraților și feții miei, vă păziți să nu cumva să vă lipsiți de această față bună și dulce a acestuia, că de vă veți dăspărți și veți rămânea săraci de fața cea bună a Dumnezeului celui viu, décii câtă jale și muncă și foc cumplit va fi atunci omului aceluia ce să va dăspărți di dânsa. Așijderea iar ne aduce aminte și ne spune Scriptura și de înfricoșatul și adâncul iad și de muncile céle cumplite și de tartarul cel réce și gheena focului cea nestinsă și de întunérecul cel osebit și viermii cei neadormiți și scrâșnirea dinților și de alte munci multe, réle, cumplite și amară. Care muncile și răutățile lui nimeni nu le poate spune care au făcut Dumnezeu vrăjmașului nostru diavolului. Și acolo lăcuiescu toți cei ce vor sluji rélei și spurcatei voiei lui. Pentr-acéia, fraților și feții miei, știm și noi și cunoaștem acéle munci réle și amară. Ci deaca ne vom dăspărți și ne vom lipsi de fața Domnului nostru Iisus Hristos, deacii ce văpae și foc iute vom aștepta atunci sau ce judecător vom mai aștepta să ne judece, că nu ne vor mai trebui alți mozaviri, nici alte mărturii mincinoase să ne mărturisească lucrurile céle réle, care iaste grozav și urât și a le grăi omul și a le auzi. Că noi înșine ne vom osândi și ne vom judeca și vom vădi viața noastră, care o am viețuit rău și vom fi dați tuturor muncilor celor réle și amară. Drept acéia, iubiții miei, păziți-vă și vă feriți trupurile și sufletele curate și nespurcate de toate spurcăciunile și de toate lacrimile ce nu să cad nici să cuvin, și de mozaviriia hicleanului, ca să vă îndulciți de Domnul și să fiți jertvă priimită și plăcută lui Dumnezeu și nevinovată. Că lumea aceasta va tréce și cu toate pohtele ei, că zice și Dumnezeu: „Păziți-vă, să nu să îngreuiaze inimile voastre cu mâncări peste sătul și cu beții și cu grijile lumii aceștiia“. Că iaste scris, că are pușcării den care nimeni nu va putea scăpa să fugă, și încuitori vécinice; că nimeni nu va putea scăpa din mâinile lui céle dumnezeiești. Într-alt loc, iar zice: „Nu vă feriți a face bine celui ce-i trebuiaște facerea de bine, că în toată vrémea are mâna voastră ajutor“. Și iar zice: „Înprumutați pre Dumnezeu pe pământ, deaca vă iaste voia să luați plată cerească?, cum am zice viața cea de veci. Pentr-acéia, fraților și feții miei, căci șădeți și vă leneviți cu lucrurile aceștii lumi înșălătoare și pentru ce priimiți bucurie în inimile voastre și vă dați trupurile lenii? Au doară nu știți că vom să ne trécem ca o umbră? Dar ce vă foloséște bucuriia și veseliia, care o aveți pururea în inimile voastre? Dar nu știți, o, fraților și feții miei, că 3 lucruri stau totdeauna înaintea ochilor noștri și veți să le cercetați și să le ispitiți și cu trupurile și cu sufletele voastre? Iar voi niciodată nu vă aduceți aminte de frica și de grija lor.

Dar nu știți care sunt acéste 3 lucruri mari? Lucrul cel dintâi iaste ceasul morții, când să desparte sufletul de trup, ca cum s-ar dăspărți un priiaten de alt priiaten al lui drag și foarte iubit. Deci atunce câtă frică și cutremur, cu jale și cu plângere, va fi într-acel ceas înfricoșat, care nu poate omul să spue, nici să-și aducă aminte, câte lacrăme și suspini și plângeri cu umilință vor trebui atuncea den toată inima, căci că trupul va mérge în pământ, după cum au poruncit Dumnezeu și au zis: „Din pământ ești și iarăși într-același pământ te vei întoarce“, iar sufletul va mérge să să ispitească.

Al doilea lucru sunt vămile céle înfricoșate, unde stau vrăjmașii și înșălătorii noștri, carii totdeauna ne învață să facem rău, ca să ne dăspărțim de fața lui Dumnezeu; iar noi n-am gândit niciodată că vor să stea înaintea noastră toate lucrurile noastre aiavea, unde sunt, cumpenile céle drepte și nefățarnice.

Și îngerii lui Dumnezeu încă vor sta cu frică, pre carii noi pânacum încă nu i-am văzut, nici i-am cunoscut. O, vai de noi, frații miei, ce răspunsu vom da atuncea înaintea lui, când nici un lucru bun n-am făcut, ca să ne fie ajutoriu înaintea sfinților lui îngeri!

Al treilea lucru iaste mai mare și mai înfricoșat, unde va șădea împăratul pre scaunul său în ceriuri și-i vor sluji mii de mii de întunérece de îngeri, iar sufletul omului celui păcătos va sta înaintea lui legat cu lanțuri de hier. Și împăratul acela iaste drept și nefățarnic și nu judecă pre mită, ce judecă pre fieștecine după lucrurile și faptele sale. Deacii, deaca să vor sfârși și să vor umplea acéstea 3 lucruri, numai ce va aștepta sufletul omului răspunsu de la atotțiitoriul Dumnezeu, să să trimită și să încorunéze în raiu, sau să fie osândit și întărit cu legături de hier și aruncat în focul cel de veci și în adâncurile iadului céle mai den fundu. O, iubiții miei, atuncea când vom fi osândiți de la fața Domnului nostru Iisus Hristos, ce ne vor ajuta lacrămile și plânsul cel cu suspini, când ne vor sfărâma vrăjmașii noștri sufletele și ne le vor dărăpăna făr’ de milă?

Vedeți, iubiții miei frați și fii, câte nevoi și frici și griji și patime au sufletele omenești până vor întra întru bucuriia Dumnezeului lor. Dreptu acéia, în tot ceasul să aveți frica lui Dumnezeu în inimile voastre și să iubiți poruncile lui și să faceți voia lui, ca să moșteniți cu Hristos întru cămara lui cea cerească și să fiți părtași hranei raiului, în bucurie netrecătoare, și în vécii vécilor, amin.