Fără de număr sunteţi fii ai faptei

pretutindeni pe drumuri, subt cer şi prin case.

Numai eu stau aici fără folos, nemernic,

bun doar de-nnecat în ape.

Totuşi aştept, de mult tot aştept

vreun trecător atotbun şi-atotdrept ca să-i spun:

O, nu-ţi întoarce privirea,

O, nu-mi osândi nemişcarea.

Cresc între voi, ci umbrit de mâinile mele

misticul rod se rotunjeşte în altă parte.

Nu mă blestemaţi, nu mă blestemaţi!

Prieten al adâncului,

tovarăş al liniştei,

joc peste fapte.

Câteodată prin fluier de os strămoşesc

mă trimit în chip de cântec spre moarte.

Întrebător fratele mă priveşte,

mirată mă-ntâmpină sora,

dar încolăcit la picioarele mele

m-ascultă şi mă pricepe prea bine

şarpele cel cu ochii de-a pururi deschişi

spre-nţelepciunea de dincolo.