Iubeşti — când ulciorul de-aramă

se umple pe rând, de la sine

aproape, de flori şi de toamnă,

de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti — când suava icoană

ce-ţi faci în durere prin veac

o ţii înrămata ca-n rana

stravechiului verde copac.

Iubeşti — când sub timpuri prin sumbre

vâltori, unde nu ajung sorii,

te-avânţi să culegi printre umbre

bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti — când simţiri se deşteaptă

că-n lume doar inima este,

că-n drumuri la capăt te-asteaptă

nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti — când întreaga faptură,

cu schimbul, odihnă, furtună

îţi este-n aceeaşi masură

şi lavă pătrunsă de lună.