Tu eşti în vară, eu sunt în vară. În vară pornită

către sfârşit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor.

Cu gând ducăuş – mângâi părul pământului.

Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit.

Priveşte în jos! Priveşte-ndelung, dar să nu vorbim.

S-ar putea întâmpla să ne tremure glasul.

Din poarta-nălţimei şi până-n vale

îmbătrâneşte, ah, cât de repede, apa. Şi ceasul.

E mult înapoi? Atâta e şi de-acum înainte

cu toate că mult mai puţin o să pară.

Ne-ascundem – stins arzând – după năluca de vară.

Ne-nchidem inima după nespuse cuvinte.

Poteca de-acum coboară ca fumul

din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăşi drumul

spre ţărna şi valea trădate-nmiit

pentr-un cer chemător şi necucerit.