Frumoaso,

ţi-s ochii-aşa de negrii încât seara

când stau culcat cu capu-n poala ta

îmi pare,

că ochii tăi, adânci, sunt izvorul

din care tainic curge noaptea peste văi,

şi peste munţi şi peste şesuri,

acoperind pământul c-o mare de-ntuneric.

Aşa-s de negri ochii tăi,

lumina mea.