Roz trandafir, frumseţea ta

nu m-a cruţat. Din drum m-abat

şi mă răsfir, când zmeu — când stea -

prin ziua şi prin soarta ta.

Roz trandafir, care te-nalţi

suprafiresc la albe curţi

din scaunul împărătesc,

pe lespede în faţa ta

şi gândul ar îngenunchea.

Sau poate că tu nici nu eşti?

Vezi — sufletul mi-e-n cumpănă.

O, dac-aş şti, aş căuta,

o, dac-aş şti că fiinţă n-ai,

aş căuta să-mi înfloreşti

aievea-ntruchipându-te,

să nu-mi adii ca din poveşti

sau din închipuiri de rai.

Zmeu tulbure şi amăgit -

eu mi-aş stârni grădinile,

trimite-mi-aş albinele -

din ceara răsăritului

cu foi, pleoape, ghimpi pe fir,

să te clădească trandafir

de la nămiezi la asfinţit.