Roman, 13. VIII.1935

Iubitul meu Geo Bogza, îţi scriu înainte de a avea adresa ta, îndată ce am primit cartea ta poştală de luni. Inutil să te scuzi, eu însumi sunt necăjit şi hărţuit de o mulţime de lucruri care mă exasperează peste măsură şi mă împiedică să-ţi scriu mai des. În primul rând, căldura excesivă care mă distruge, mă enervează, mă înnebuneşte. Vine apoi stomacul care nu mă lasă în pace, apoi nopţile de insomnie, dorinţa de a termina cartea, în sfârşit, dragul meu Geo Bogza, sunt într-o situaţie infernală pur şi simplu şi abia aştept toamna ca să mai răsuflu.

Iartă-mă pentru aceste oribile lamentaţii. Ce să fac? Cui să spun toate acestea? Într-o noapte, de exasperare, mi-am rupt hainele de pe mine; credeam că explodez, a trebuit să Jau calmante şi să ţin mâinile în apă rece ca să mă mai liniştesc puţin; trec printr-o perioadă foarte proastă.

În privinţa Exerciţiilor, am terminat totul şi nu-mi rămâne decât să transcriu pentru maşină; mai am de transcris extrem de puţin, chestia asta aşadar nu contează deloc. Ceea ce mă tracasează este că nu ştiu ce-am scris, nu ştiu dacă este bun sau rău, sunt zăpăcit de ideea că am isprăvit şi că n-am pi tot ce vroiam. Imposibil însă să mai scriu.

Îmi spui că vrei oricând să vii, să citeşti; îţi mulţumes infinit. Poate la 1 septembrie totul va fi gata, poate însă ma târziu, pe la 15; nu voi întârzia prea mult.

Iartă-mă pentru scrisoarea aceasta exasperantă, inutilă, stupidă.

Te sărut pe tine şi pe Elly cu multă dragoste, M. Blecher