Roman, 17X1934

Dragul meu Geo Bogza, îţi trimit alăturat poemul cu toate modificările definitive. Eram foarte obosit când l-am copiat şi poate că aspectul lui caligrafic lasă de dorit, îmi este însă imposibil să-l mai transcriu. Cred de altfel că va fi greu de plasat la „Vremea”1. În timp ce-l transcriam mi-am dat seama de asta. În ultima „Vreme” era o poezie care e situată la mii de kilometri de Paris ca stil şi manieră; probabil că acela e genul care îi place dlui Pompiliu Constantinescu şi în cazul acesta el nu va aproba publicarea poemului meu.

În fine, dacă se întâmplă astfel te rog cât se poate de mult să nu te necăjeşti deloc. Ţi-am spus cum stă chestia cu publicarea: dacă este e foarte bine, dacă nu-i e fără importanţă.

Îmi pare grozav de rău că nu l-am putut vedea pe Voronca. Îţi mulţumesc încă o dată pentru toate dovezile de simpatie ce mi le dai. Ele cad pe un teren arzător ca un cărbune aprins şi mă ating în cele mai adânci şi ascunse sensibilităţi.

Citesc puţin, Le Gr and Meaulnes (recitesc) şi ziarele. Îmi este imposibil să scriu un rând până ce nu mă voi simţi mai bine. E în mine o osteneală nedefinită, un fel de toropeală abrutizantă care mă slăbeşte. Cred însă că urmând regimul de hrană abundentă şi aer curat îmi voi reveni în câteva săptămâni. Ieri am stat în mod excepţional pe terasa dinspre stradă: Romanul e un oraş infect cu oameni mucegăiţi pe dinafară şi, mai ales, MAI ALES, pe dinăuntru. Mă păstrez izolat în odaia mea, nu primesc vizite.

— Nici rude, nici cunoscuţi.

1 Poemul Paris a fost publicat în „Vremea” An VII, nr. 368 din 25 decembrie 1934, p. 19; republicat în M. Blecher, Vizuina luminată, Ed. „Cartea românească”, Bucureşti, 1971, p. 169.

Cu sora mea şi cumnatul meu mă înţeleg cel mai bine.

Timpul e de toamnă, cu un plafon de nori care apasă îngrozitor şi o lumină vagă cenuşie, fără relief.

Îmi dau seama în fiecare zi tot mai mult de câtă importanţă a fost pentru mine întâlnirea mea cu tine. Tu eşti expresia lumii tari, de bază, granitică, şi mi-ai adus în cunoaşterile mele o realitate care îmi lipsea. Vorbesc chiar şi pentru boala şi pentru viaţa mea în general, nu numai din punct de vedere intelectual.

Cu dragoste mare, M. Blecher

Te rog predă toată prietenia mea lui Elly cea pură.

Ţi-am scris la Braşov să-mi cumperi o sută plicuri identice cu acesta al scrisorii prezente, în caz că n-ai avut timp te rog a mi le cumpăra la Bucureşti tot la „Cartea Românească” şi îţi voi înapoia costul, mulţumesc.