Roman, 24. XI.1934

Iubiţii mei Elly şi Geo Bogza, Vă scriu sub impresia imediată a scrisorii extraordinare pe care am primit-o chiar acum; sunt singur în toată casa,] cumnatul şi sora mea sunt duşi la cealaltă soră a mea; a fost j azi o zi închisă cu severitate între pereţii odăii; afară plouă j şi n-am putut ieşi pe terasă, n-am văzut toată ziua pe nimeni, în momentul când am primit scrisoarea isprăvisem tocmai de scris câteva pagini la Exerciţii şi mă simţeam invadat de o solitudine îngrozitoare. Tot ce-am cetit a vibrat cu putere în mine, a vibrat într-adevăr fiindcă am simţit în mine curentul acela electric particular emoţiilor adevărate.

V-aş mulţumi pentru dragostea ce mi-o arătaţi însă „mulţumirile” s-ar situa pe un plan prea inferior pentru a exprima sentimentul meu veritabil: eu nu pot spera să ating o armonie atât de perfectă încât să poată răspunde în mod exact dragostei voastre.

Tot ce-aş spune ar fi prea puţin. E pe înserat şi o tăcere grozav de impresionantă. Cărţile pe etajeră sunt rânduite în ordinea lor, ziarele stau îngrămădite pe masă, jumătate din odaie e în întuneric, oglinda reflectă un anumit colţ al plafonului pe care l-am văzut până la exasperare şi aşa e în fiecare zi, în fiecare seară.

Totuşi viaţa aceasta de ultimă solitudine nu mă descurajează; decorul mi-e indiferent de vreme ce e cert că sunt sortit numai constrângerilor şi rigurozităţilor; din asprimea izolării mele extrag forţe şi cu cât sobrietatea din jurul meu e mai cenuşie, cu atât strâng mai tare din dinţi şi îmi spun că e mai bine aşa. Cu fiecare ornament inutil al „vieţii burgheze” pe care îl şterg din nevoile mele, cu fiecare renunţare la „nevoile create” şi stupide ale idioatei mele educaţii burgheze (vreau să spun ornamentală şi morală) mă simt mai tare şi mai sigur.

Există însă şi momente de cruntă deznădejde, ele „au toc” şi nu pot face nimic împotriva lor; nu sunt pus să trag nici o concluzie din ceea ce se petrece în mine.

Iubiţii mei Elly şi Geo, numai vouă pot să vă scriu toate acestea, numai voi înţelegeţi, e o satisfacţie caldă lângă inimă, un aspect minunat al lumii.

Vă sărut şi aş vrea să vă văd cât mai curând, M. Blecher

E cât se poate de puternic articolul din „Cuvântul liber”1, m-a impresionat mult.

Îţi voi trimite Exerciţiile când vor fi gata de la început până la sfârşit; asta este pentru mine un stimulent pentru a j le isprăvi.

Dragă Geo, Poemul tipărit2 e fără greşeli, iscălitura la urmă are doua litere mâncate; va apare când va apare, nu e grabă, dz mulţumesc mult pentru ostenelile pentru mine şi te rog ni te necăji.