Roman, 29 JX.1936

Iubitul meu Geo Bogza, în fine îţi pot da veşti noi despre carte şi despre mine. Ieri a fost aici Mihail Sebastian care, la plecare, a luat manu-scrisul la Bucureşti. Cât timp a stat aici 1-a cetit şi cred că i-a plăcut mult. Îl vei întreba1. Iată care este adresa lui str. Radu Vodă 19 şi telefonul 46846, însă e probabil că îţi va telefona el mai întâi.

Te rog acum citeşte rândurile următoare cu multă indulgenţă. Iată despre ce e vorba, când am ştiut că vine Mihail Sebastian am vrut să isprăvesc manuscrisul şi de aceea, în cele 6 zile predecente venirii lui am lucrat la corectare în fiecare dimineaţă, după masă şi noaptea până la 3-4; am ieşit epuizat, frânt, stors de toate forţele; manuscrisul ăsta m-a costat un enorm efort fizic, un adevărat surmenaj.

Îţi va spune Mihail Sebastian cât de zdruncinat eram de pe urma acestei munci care, îţi repet, a fost pur fizică pentru că în acelaşi timp a trebuit să suport şi durerile din şold.

În fine însă, l-am terminat; iată ce vreau să-ţi spun acum, te rog mult şi din tot sufletul, nu te supăra că am spus să fie predat direct editorului.

1 Mihail Sebastian, Jurnal, Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 86: „Miercuri 30 [septembrie 1936] Duminică şi luni – la Roman. Am plecat de acolo copleşit, uzat. Aveam impresia că nu voi putea reintra în viaţă. Totul mi se părea inutil, absurd. [.] Acum totul a trecut. Într-un fel, am uitat. Mă voi duce după-masă la tribunal, mă voi duce diseară la teatru, scriu acum aici în caietul ăsta – iar între timp viaţa lui Blecher continuă la Roman aşa cum am văzut-o. Voi mai avea vreodată curajul să mă vait de ceva? Voi mai avea neruşinarea să am capricii, indispoziţii, enervări? El trăieşte în intimitate cu moartea. Nu cu o moarte abstractă, nebuloasă, cu termen lung. E moartea lui, precisă, definită, cunoscută în detalii, ca un obiect.

Ce îi dă curaj să trăiască? Ce îl susţine? Nu e nici măcar disperat. Nu înţeleg, mărturisesc că nu înţeleg. De câteva ori aş fi izbucnit în lacrimi privindu-1. Noaptea l-am auzit gemând din odaia lui, ţipând -?' am simţit că mai e cineva în casă, afară de noi, cineva care era moartea, destinul, nu ştiu ce. Am plecat de acolo răvăşit, ameţit”.

Îţi mărturisesc că aş înnebuni de griji şi de nelinişte dacă aş şti că paginile acestea smulse direct dintr-o grozavă os. Teneală ar putea circula prin Bucureşti şi s-ar putea pierde

Iartă-mă, condamnă-mă, însă înţelege-mă.

Ştiu nerăbdarea şi curiozitatea ta de a cunoaşte manuscrisul; vei vorbi cu Mihail Sebastian şi veţi găsi o modalitate ca să-1 răsfoieşti în acelaşi timp el îţi va spune ce conţine. Te rog întreabă-1 dacă sunt în el dulcegării şi episoade inutile. Îţi va explica totul.

Îţi scriu azi cât pot, sunt foarte obosit şi nu pot continua, te rog încă o dată, iartă-mă.

Te sărut cu dragoste pe tine şi pe Elly, M. Blecher îţi voi scrie zilele acestea o scrisoare mai amplă cu chestii importante.

Roman, 12. XI.1936

Iubitul meu Geo Bogza, îţi cer iertare că am întârziat atâta cu această scrisoare. Am fost ocupat, apoi obosit, în fine, nu ştiu singur de ce am tot amânat.

Cu romanul meu lucrurile merg până acum normal.

În privinţa contului de la „Vremea” sunt de acord, bineînţeles pentru achitarea datoriei tale.

Te rog însă mult de tot un lucru şi nu te supăra că-1 cer cu atâta insistenţă, este vorba de stabilirea contului; aş vrea să am un cont explicit să văd cât a costat imprimatul, până la urmă, cât s-a vândut şi cât mi se cuvine.

Tu nu ştii în ce situaţie mă aflu în această privinţă faţa de părinţii mei. Bineînţeles, ei nu-mi spun nimic direct, dar eXistă aluzii „fine” şi indirecte care sunt infinit mai insuportabile decât o reprimandă.

Pentru a mă achita, cel puţin moralmente, faţă de ei încă o dată te rog a cere lui Eigheles socotelile toate.

Poate că mă vei înţelege prin scris, poate nu, însă când vei veni aici şi-ţi voi spune totul, cu siguranţă că mă vei aproba; visul meu cel mai frumos este să am suficienţi bani într-o zi câştigaţi de mine, să-i pot înapoia tatălui meu şi să-i spun „Iată achitarea, de-acum încolo nu mai aveţi, nimeni din familie, vreun amestec în chestiunile mele literare”.

Pentru mine a fost nu numai o constrângere dar şi o adevărată suferinţă că le-am cerut lor aceşti bani.

În fine, cum spui tu, totul se aranjează.

Cred că ar fi foarte bine să vii la Roman cât mai curând, poate mă deteşti, şi ai vedea că tot am rămas acelaşi, dar să isprăvim cu asta, rămâne deci să-i spui lui Eigheles să-mi trimită contul şi asta e tot. Pentru rest, pot aştepta oricât şi nu mă jenează deloc, dar absolut deloc.

Îţi anunţ că am un nou acordeon, cânt cu el, cred că te voi distra, gândeşte-te în mod serios să vii cu Elly.

Vă sărut pe amândoi cu multă dragoste, M. Blecher